Coliba unchiului Tom

roman de Harriet Beecher Stowe
(Redirecționat de la Uncle Tom's Cabin)
Coliba unchiului Tom
Coperta romanului Coliba unchiului Tom
Volume
Q98837536[*]
Q98837538[*]
Informații generale
AutorHarriet Beecher Stowe
Subiectsclavia în Statele Unite ale Americii
GenRoman
Ediția originală
Titlu original
Uncle Tom's Cabin or, Life Among the Lowly
Limbaengleză
EditurăNational Era (în foileton)
John P. Jewett and Company (în două volume)
IlustratorHammatt Billings[*][[Hammatt Billings (American architect and illustrator (1818–1874))|​]]
Țara primei aparițiiSUA
Data primei apariții1852
Format originalTipărită
Ediția în limba română
Data apariției20 martie 1853

Coliba unchiului Tom (sau Coliba lui Moș Toma în edițiile mai vechi[1], în engleză Uncle Tom's Cabin or, Life Among the Lowly) este un roman anti-sclavie scris de autoarea americană Harriet Beecher Stowe. Publicat în 1852, romanul a avut un profund efect asupra atitudinilor față de afroamericani și față de sclavie în SUA, intensificând și conflictele sociale care au condus la declanșarea războiului civil american.[2]

Stowe, o predicatoare de la Hartford Female Academy, născută în Connecticut și activistă aboliționistă, a concentrat romanul pe personajul Unchiul Tom, un sclav negru în jurul căruia se dezvoltă poveștile celorlalte personaje — sclavi și stăpâni de sclavi. Romanul sentimental descrie realitatea sclaviei, enunțând punctul de vedere că iubirea creștinească poate depăși ceva atât de distructiv ca înrobirea oamenilor.[3][4][5]

Coliba unchiului Tom a fost cel mai bine vândut roman al secolului al XIX-lea,[6] și a doua cea mai bine vândută carte a secolului, după Biblie.[7] Se numără printre Marile Romane Americane. Cartea a ajutat la alimentarea cauzei aboliționiste în anii 1850.[8] În primul an după publicare, s-au vândut 300.000 de copii doar în Statele Unite. Impactul său a fost atât de mare încât atunci când Abraham Lincoln s-a întâlnit cu Stowe la începutul războiului civil, Lincoln ar fi declarat, „Deci aceasta este mica doamnă care a pornit acest mare război.”[9]

Cartea, și piesele de teatru pe care le-a inspirat, a ajutat la crearea mai multor stereotipuri despre negri,[10] dintre care multe mai dăinuie și astăzi. Printre acestea se numără cel al mamei negre iubitoare („mammy”); stereotipul „pickaninny” pentru copiii negri; și unchiul Tom, servitorul conștiincios, stoic, credincios stăpânilor săi albi. Spre sfârșitul secolului al XX-lea, asocierile negative cu Coliba unchiului Tom au umbrit într-o oarecare măsură impactul istoric al cărții ca „unealtă vitală anti-sclavie”.[11]

După ce a fost acuzată de adversarii ei că deformează realitatea în acest roman, Harriet Beecher Stowe publică în 1853 Cheia Colibei unchiului Tom (A Key to Uncle Tom's Cabin), volum documentar folosit de ea la scrierea romanului.

În limba română

modificare

La un an după apariția romanului, în 1853 apare prima versiune românească a romanului, versiune tradusă de Theodor Codrescu.

În 1913 C. D. Moldoveanu publică o nouă traducere, iar Iosif Nădejde publică o versiune pentru tineret a romanului.

La Editura pentru Literatură, în 1967, în cadrul colecției Biblioteca pentru toți nr. 374 - 375, este publicată o nouă versiune sub traducerea lui Mihnea Gheorghiu.

 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Coliba unchiului Tom
 
Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Coliba unchiului Tom
  1. ^ Harriet Beecher Stowe, Coliba lui Moș Toma, trad. de Iosif Nădejde, colecția „Biblioteca pentru toți”, nr. 1159-61, f.a.
  2. ^ The Civil War in American Culture de Will Kaufman, Edinburgh University Press, 2006, pagina 18.
  3. ^ Coliba unchiului Tom de Harriet Beecher Stowe, Spark Publishers, 2002, pagina 19, unde scrie că romanul este despre „puterea distructivă a sclaviei și puterea iubirii creștinești de a o depăși…”
  4. ^ The Complete Idiot's Guide to American Literature de Laurie E. Rozakis, Alpha Books, 1999, pagina 125, unde scrie că unul dintre principalele mesaje ale cărții este că „criza sclaviei nu poate fi rezolvată decât de iubirea creștinească.”
  5. ^ Domestic Abolitionism and Juvenile Literature, 1830–1865 de Deborah C. de Rosa, SUNY Press, 2003, pagina 121, unde este citată Jane Tompkins despre cum strategia lui Stowe cu romanul a fost aceea de a distruge sclavia prin „salvarea puterii iubirii creștinești”. Acest citat provine din "Sentimental Power: Uncle Tom's Cabin and the Politics of Literary History" Arhivat în , la Wayback Machine. de Jane Tompkins, din In Sensational Designs: The Cultural Work of American Fiction, 1790–1860. New York: Oxford UP, 1985. Pp. 122–146. În acest eseu, Tompkins afirmă și că „Stowe și-a conceput cartea ca un instrument pentru a grăbi venirea zilei când lumea nu va mai fi condusă prin forță, ci prin iubire creștinească”.
  6. ^ "The Sentimental Novel: The Example of Harriet Beecher Stowe" de Gail K. Smith, The Cambridge Companion to Nineteenth-Century American Women's Writing de Dale M. Bauer și Philip Gould, Cambridge University Press, 2001, pagina 221.
  7. ^ Introduction to Uncle Tom's Cabin Study Guide, BookRags.com. Accesat la 16 mai 2006.
  8. ^ Goldner, Ellen J. "Arguing with Pictures: Race, Class and the Formation of Popular Abolitionism Through Uncle Tom's Cabin." Journal of American & Comparative Cultures 2001 24(1–2): 71–84. Issn: 1537-4726 Fulltext: online at Ebsco.
  9. ^ Charles Edward Stowe, Harriet Beecher Stowe: The Story of Her Life (1911) p. 203.
  10. ^ Hulser, Kathleen. "Reading Uncle Tom's Image: From Anti-slavery Hero to Racial Insult." New-York Journal of American History 2003 65(1): 75–79. Issn: 1551-5486.
  11. ^ Africana: arts and letters: an A-to-Z reference of writers, musicians, and artists of the African American Experience by Henry Louis Gates, Kwame Anthony Appiah, Running Press, 2005, pagina 544.