Unguru' Bulan
Unguru' Bulan | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 19 noiembrie 1980 (43 de ani) Baia Mare |
Ocupație |
|
Activitate | |
Ani de activitate | 2005 - prezent |
Cunoscut pentru | Unguru' Bulan |
Prezență online | |
Modifică date / text |
Ciprian Cătunescu (n. 19 noiembrie 1980, Baia Mare),[1] cunoscut profesional ca Unguru' Bulan, este un stand-up comedian, om de radio și vlogger român. Este cunoscut mai ales ca fiind creatorul proiectului Unguru' Bulan,[2] o serie de pastile umoristice legate de subiecte cotidiene.[3] Ciprian Cătunescu este, de asemenea, patron și project manager al Bulan Media.[4] De-a lungul carierei, a colaborat cu posturi de radio precum Kiss FM și ProFM și a realizat turnee de stand-up comedy în România și în străinătate.
Perosnaje principale interpretate de Ciprian Cătunescu
modificareUnguru' Bulan
modificareEste cel mai carismatic și recunoscut membru al grupului. Înclinația sa pentru pălincă și glume îl face liderul natural al trupei. Adesea, găsește soluții "tradiționale" pentru orice problemă, transformând situațiile cotidiene în episoade pline de umor. Frătzică adesea îl critică pe Unguru' datorită dependenței sale de bauturi alcoolice precum berea și pălinca,lenea sau dorința sa de a nu avea un loc de muncă. El este portretizat ca o persoană obeză, care are ochii negrii și părul negru.
Frătzică
modificareSe consideră un veteran al competițiilor rurale, considerându-se "campion pe sate", deși majoritatea poveștilor sale sunt exagerări comice. Este guraliv, ușor irascibil, dar bine intenționat. Relația sa cu fiul său, C8ilu' sau cu alte personaje precum Unguru' sau Gushteru' adaugă o notă de complexitate, evidențiind latura sa protectoare. Frătzică este un om cu părul brunet și ochii căprui.
Gushteru'
modificareReprezintă prietenul loial și optimist. El este prieten bun al lui Frătzică și al lui Unguru' Bulan. Gushteru' are o dependență în a juca jocuri de noroc. Este descris ca un tânăr cu parul blond și care îi acoperă ochii.
C8ilu'
modificareEste reprezentantul tinerei generații. Rebel și neconvențional, C8ilu' are o personalitate contrastantă față de tatăl său Frătzică. Deși aparent distant, demonstrează momente de ingeniozitate care surprind grupul. Este prezentat ca un fel de "oaie neagră" a familiei, având părul blond și ochi albaștri. El reușește aproape mereu sa îl păcălească pe Frătzică ori de bani, ori dacă chiulește de la ore la școală sau dacă are o notă mică. C8ilu profită de lipsa cunoștinței lui Frătzică a unor termeni mai complexi ca să obțină interesele sale.
Carieră
modificare2005–prezent — Unguru' Bulan
modificareCiprian Cătunescu este creatorul popularei serii Unguru' Bulan. Proiectul a fost conceput în 2005 ca „o joacă”, după declarațiile lui Cătunescu într-un interviu pentru ziarul online cluju.ro.[5] Primul episod al seriei, „eRDeeSh”, parodia o reclamă existentă deja a trustului RCS&RDS.[5] Acesta a fost popularizat prin Club FM, radioul unde era DJ. Unguru' Bulan este, de fapt, porecla unuia din cele patru personaje ale mini-brandului. De fapt, niciun personaj nu are un nume în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă porecle: Frătzică, Unguru' Bulan, C8ilu' (probabil citit „Coptilu'” în grai ardelenesc) și Gushteru'.[3] Toate personajele sunt interpretate de Cătunescu.[6] În 2006, Cătunescu a primit propunerea de a colabora cu Șerban Huidu și Mihai Găinușă în cadrul emisiunii satirice Cronica Cârcotașilor.[7] În ediția de radio, Cătunescu crea pastile de râs o dată pe săptămână.[8] Cătunescu a dezvoltat acest proiect pe mai multe ramuri, pe lângă proiectul audio. Pentru că, în primii ani, personajele nu aveau o față, a creat o serie de animație cu cei patru, intitulată „Luzării de pe Electrolizei”, un videoblog intitulat „Țara lui Frățică” și un „Păpușovlog”, în care protagonistul este Frățică sub formă de hand puppet.[3] Partea video a proiectului este realizată de Székely Szilárd. Ciprian Cătunescu l-a cunoscut pe Székely Szilárd în 2007, când acesta din urmă era un freelance graphic designer și solistul formației Ultimul Nivel.[8]
2006–2014 — Kiss FM
modificareSosit în București, Ciprian Cătunescu ajunge la postul Kiss FM unde își petrece opt ani și realizează timp de doi ani emisiunea de matinal. Își încetează colaborarea cu postul de radio în ianuarie 2014.
2011-prezent — Canalul de YouTube
modificareÎn martie 2011, Ciprian Cătunescu creează canalul de YouTube Unguru' Bulan.[9] De atunci, canalul a cumulat 1 milion de abonați (mai 2024) și peste 200 de milioane de vizualizări.[10](dec. 2024 - 439.528.495 vizionari)
Cel mai vizionat videoclip de pe canalul său de YouTube este "Singur Acasă 2 (Homalău) - Unguru' Dublan #8". Acest videoclip a facut 10 milioane de vizualizări pana în prezent (decembeie 2024). Seria din care parte acest clip numită Unguru' Dublan este o parodiere a filmelor cunoscute precum Singur Acasă 1,2 și 3 ; Titanic, denumirea fiind parodiată "Gigantic" ; Matrix, parodiat "Mătrici" și altele.
Note
modificare- ^ „Ciprian Cătunescu”. Digi FM.
- ^ Adrian Vasilache (). „Secretele tinerilor care câștigă bani din conținutul video postat pe YouTube: De vorbă cu Tequila, Zmenta, Vlad Coste și Ciprian Cătunescu (Unguru' Bulan)”. HotNews.ro.
- ^ a b c „Unguru' Bulan și Sebastian Coțofană se alătură matinalului ProFM”. Digi 24. .
- ^ Anca Pantus (). „Unguru Bulan, Luzării și Țara lui Frătzică. O reacție umoristică la realitățile românești”. IQads.
- ^ a b Adrian Loghin (). „Interviu Unguru' Bulan – proiectul audio înființat dintr-o glumă”. cluju.ro.
- ^ Angela Sabău (). „„Luzării de pe Electrolizei", personaje de graffiti: au fost pictați pe gardurile unei străzi din Baia Mare”. Adevărul.
- ^ Adriana Stanca (). „VIDEO VIRAL. Protestul unui român sătul de minciuni și dispreț: „Ne-am învrăjbit între noi, în loc să fim uniți și să vă dăm jos pe voi, măi, derbedeilor, care uitați că noi suntem stăpânii voștri!"”. Gândul.
- ^ a b Rozina Csaszar (februarie 2012). „Interviu cu Unguru' Bulan”. Revista Go Free (6): 50–54.
- ^ „Cătunescu, Unguru Bulan: Haterii? Trebuie să existe și ei!”. Wall-Street. .
- ^ „Unguru' Bulan”. YouTube.