Unifight

Unifight
[[Imagine:\|150px\| ]]
Cupa Internațională M.I.R.A. Unifight a trupelor speciale, Mangalia, octombrie 2008.
Stil	lovituri (pumn-picior), proiectări, secerări, imobilizări, luxări (braț, picior), ștrangulări
Dificultate	full contact
De origine din	Germania Rusia
Creator(i)	necunoscut
Practicanți	Adrian Belu (2007), Mihai Gosav (2008), Ionuț Smerea (2009), Toia Andrei (2010), Mirea Emilian (2010)
Sport olimpic	nu
Sit web oficial	Federația Română de Unifight
Modifică text

UniFight este o competiție marțială, un sistem sportiv care îmbină deopotrivă tehnici militare și stiluri de luptă tradiționale. În confruntarea din ring se pot folosi orice fel de tehnici: judo, kickboxing, box, karate, sambo sau lupte greco-romane.

Istorie

În 1997, televiziunea rusă a început să promoveze acest sport în programul "bătălia rusească". Competițiile au provocat un mare interes în Rusia și în străinătate ^[1]. În mod deosebit interesați de acest sport reprezentanți ai structurilor de putere și forțelor speciale.

În arena internațională, acest sport a primit numele "Lupta Universală". În 2000, la Vinnița a avut loc congresul fondator al Federației Internaționale de Amatori "Bătălia Universală" (FIAU). Federația a fost înregistrată la 12 decembrie a aceluiași an la Paris. Serghei Novikov a fost ales președinte al Federației.

Ulterior, a fost creată FIAWU (Winter Unifight International Federation of Amateurs), al cărei președinte este și Serghei Novikov^[2].

În 2000, primul campionat mondial la bărbați a avut loc la Orenburg. În 2007, Baku a găzduit primul campionat mondial în lupta universală în rândul femeilor.

Definiție

UniFight este un sport a cărui denumire provine din "Universal Fight". A luat ființă în 1939 în Germania când, pentru anumite segmente din sistemul militar, s-au creat programe complexe de pregătire.

Tehnică

UniFight este un sistem complex de pregătire aplicativ militar și de competiție, în care nu contează stilul de luptă abordat, ci aplicarea noțiunilor învățate în luptă, în sistem full-contact, în condiții de stres și de efort.

Programele de pregătire conține elemente din probele de pentatlon, probe de tir cu arme de foc, utilizarea armelor albe și luptă corp la corp.

Există mai multe forme de competiție, Unifight Full, Unifight Light - Semi-Light și forma de iarnă. Un concurs de Unifight este împărțit în două etape consecutive:

Prima constă în parcurgerea unei piste de aproximativ 60 de metri, în care sportivul trebuie să depășească anumite obstacole și probe de tir. Orice obstacol nedepășit duce la descalificarea concurentului.

Faza I-a : Parcurgerea pistei cu obstacole și proba de tir în contratimp

Pista cu obstacole este compusă din 10 etape. Ea trebuie sa cuprindă etape de forță și rezistență, etape de parcurgere oficială (obligatorii) și etape ce obligă mânuirea armelor. Aceste etape se stabilesc prin regulamentul de concurs. Parcurgerea concretă a celor 10 elemente (etape) a pistei cu obstacole pentru fiecare competiție este reglementată în Regulamentul de desfășurare al competiției.

Pista cu obstacole are o lungime de 60 m. și contine următoarele elemente : 0- linia de start 1- segment de traseu cu trunchiuri inegale (cauciucuri sau labirint) 2- bârnă : H = 1m ; L = 4m. 3- gard : H=2 m 4- scară orizontală :H=2,5 m ; L=3,5 m. 5- barieră : H=1,1m. 6- panou țintă pentru armă de foc la distanța de 15 m. 7- panou țintă pentru mânuirea cuțitului la distanța de 7m (probă militară) 8- cilindru orizontal : L=3 m. 9- plasă marinarească: H =8–10 m. 10- frânghie gimnastică H=8–10 m.

iar parcurgerea ei se efectuează astfel:

la comanda “START’’, concurentul parcurge alergând distanța de 6m,

1. parcurge segmentul de traseu cu trunchiuri inegale ( cauciucuri sau labirint);

2. aleargă 6m și parcurge în echilibru lungimea bârnei (4m);

3. aleargă 6m și sare peste gardul care are inalțimea de 2m;

4. aleargă 7m. și trece peste scara orizontală cu ajutorul brațelor (înăltțmea are 2,5m, iar lungimea este de 4m ). Prinderea primei și ultimei bare este obligatorie;

5. aleargă 8m și trece de barieră prin salt (1,1m. - înălțime);

6. aleargă 6m. și trage în ținta fixă de la distanța de 15m, un foc;

7. aleargă 8m. și aruncă cuțitul în țintă de la distanța de 7m, o aruncare;

8. aleargă 5m. și trece prin cilindrul orizontal (prin metoda târâși);

9. aleargă 7m. și se cațără pe plasa marinărească;

10. coboară pe frânghia de gimnastică cu ajutorul brațelor și picioarelor, aleargă 6m.;

Finishul este la ring.

Urmează o pauză de un minut, în care cei doi combatanți trebuie să se echipeze pentru lupta din ring, care este împarțită în două runde a câte două minute. Sunt permise aproape toate loviturile, excepție fac cele cu cotul și genunchiul.

Faza a II-a : Lupta în ring

Lupta în ring reprezintă întrecerea dintre 2 sportivi, utilizând tehnici, procedee și diverse elemente provenite din sporturile cu caracter de luptă în sistem full contact (box, kick-box, judo, sambo, lupte, etc…), în limitele regulamentului stabilit. La sfârșitul întrecerii, câștigătorul este declarat cel care a obținut numărul mai mare de reprize câștigate, K.O. sau incapacitate de luptă (ștrangulare, luxare a brațului sau a piciorului).

Unifight în România

Federaṭia Română de Unifight a fost înființată în 2001. România a fondat împreună cu Ucraina, Lituania, Azerbaidjan și Letonia, în anul 2001, Federația Europeană de UniFight cu sediul în România, singura federație internațională din această țară (Registrul sportiv M.T.S.). Primul președinte al Federației Europene (din 2001 până în 2006) a fost Marian Constantin, actual președinte al Federației Române de Unifight și director executiv al Federației Europene.

Din anul 2000, România a participat la competițiile mondiale și europene, unde sportivii români s-au clasat în primele 3 locuri.

Prezentă în toată țara^[3], Federația Română de Unifight are în prezent 16 cluburi afiliate cu un număr de 410 sportivi legitimați (sursă : Federația Română de Unifight).

România va organiza în 2010 pentru al treilea an consecutiv Campionatul European de Juniori și Cupa Internațională a trupelor speciale^[4].

Rezultate

2000 Campionat mondial (Orenburg, Rusia, 16 țări participante) : 5 sportivi, 2 clasați pe locul 3
2001 Campionat mondial (Samara, Rusia, 20 de țări) : 5 sportivi, o medalie de argint, 2 de bronz
2002 Campionat mondial (St. Petersburg, Rusia, 21 de țări) : 3 sportivi, o medalie de bronz
2003 Campionat mondial (Kiev, Ucraina, 25 de țări) : 3 sportivi, o medalie de argint, 2 de bronz
2004 Campionat european (Moscova, Rusia, 16 țări) : 8 sportivi, o medalie de aur, 2 de argint, 2 de bronz
2004 Campionat mondial (Podgorica, Serbia, 31 de țări) : 8 sportivi, o medalie de argint, una de bronz
2005 Campionat mondial (St. Petersburg, Rusia, 34 de țări) : 1 sportiv, locul 5
2006 Campionat mondial (Kaliningrad, Rusia, 36 de țări) : 2 sportivi, o medalie de bronz și un loc 5
2007 Campionat mondial (Tashkent, Uzbekistan, 32 de țări) : 1 sportiv, vicecampion mondial
2008 Campionat european (Drobeta-Turnu Severin, România, 15 țări) : 12 sportivi, o medalie de aur, 4 medalii de argint și 4 medalii de bronz
2008 Campionat mondial (Kaliningrad, Rusia, 36 de țări) : 3 sportivi, o medalie de bronz și un loc 5
2009 Campionat european (Mangalia, România, 15 țări) : 25 de sportivi, 5 medalii de aur, 4 medalii de argint și 12 medalii de bronz
2009 Campionat mondial (Praga, Cehia, 40 de țări) : 12 sportivi, 3 medalii de argint și 3 medalii de bronz
2010 Campionat european (Reșița, România, 12 țări) : 25 de sportivi, 9 medalii de aur, 13 medalii de argint și 8 medalii de bronz

Referințe

^ „История универсального боя”. Arhivat din original la 29 octombrie 2014. Accesat în 28 ianuarie 2019.
^ „Историческая справка об универсальном бое”. Arhivat din original la 28 octombrie 2014. Accesat în 28 ianuarie 2019.
^ „Federația Română de Unifight - site oficial”. Arhivat din original la 23 ianuarie 2010. Accesat în 2 martie 2010.
^ „Federația Română de Unifight - site oficial”. Arhivat din original la 7 februarie 2011. Accesat în 7 noiembrie 2010.

Trei medalii la Mondialele de Unifight, Adevărul;
Șase medalii la Campionatul Mondial^{[nefuncțională]}, TV Bacău;
Unifight, Campionatele Mondiale/ “Sperăm să ni se cânte imnul”^{[nefuncțională]}, Ziarul de Bacău
România, la CM de UniFight de iarnă Arhivat în 31 mai 2009, la Wayback Machine., Sport Total FM
Adrian Belu, vicecampion mondial la Unifight, Mediafax
Unifight, arta marțială Rambo Arhivat în 28 septembrie 2011, la Wayback Machine., Săptămâna Financiară
Unifight: România a cucerit 6 medalii, 3 de argint și 3 de bronz, la CM de la Praga Arhivat în 4 martie 2016, la Wayback Machine., Gold FM
Am avut ocazia să fiu omorît pe plajă de șeful pazei lui Iușcenko Arhivat în 11 august 2010, la Wayback Machine., Academia Cațavencu
Unifight: România a luat 6 medalii la Campionatul Mondial de la Praga, InfoMondo
Unifight / Campionatele Mondiale: Maeștri în ring^{[nefuncțională]}, Deșteptarea
Radio Reșița Arhivat în 19 iulie 2011, la Wayback Machine.
Campionatul European de Unifight 2010, TV^{[nefuncțională]}

Legături externe

Federația Europeană de UniFight Arhivat în 7 februarie 2010, la Wayback Machine.
Federația Arabă de Unifight Arhivat în 23 martie 2010, la Wayback Machine.
Federația Română de Unifight Arhivat în 21 ianuarie 2010, la Wayback Machine.
Federația Franceză de Unifight Arhivat în 13 februarie 2011, la Wayback Machine.
Federația din Moscova de Unifight
Canalul Youtube al Federației Europene de Unifight: http://www.youtube.com/user/europeunifight
Canalul Dailymotion al Federației Europene de Unifight: http://www.dailymotion.com/europeunifight/

[a-1] „История универсального боя”. Arhivat din original la 29 octombrie 2014. Accesat în 28 ianuarie 2019.

[c-2] „Историческая справка об универсальном бое”. Arhivat din original la 28 octombrie 2014. Accesat în 28 ianuarie 2019.

[3] „Federația Română de Unifight - site oficial”. Arhivat din original la 23 ianuarie 2010. Accesat în 2 martie 2010.

[4] „Federația Română de Unifight - site oficial”. Arhivat din original la 7 februarie 2011. Accesat în 7 noiembrie 2010.

[1]

[2]

[3]

[4]