Dumitru69

Linie cu alineat

Textul din titlu

Linie cu alineat

                                                           AUTOPORTRET 

M-am născut sub zodia Balanței, iar drumul vieții mi-a fost când lin, ca doina bunicii, cântată în nopțile lungi de iarnă, pe când trebăluia la facerea prescurilor pentru Biserică, când presărat cu obstacole, precum balaurii din poveștile bunicului ursuz și mereu cârtitor de neștiința noastră.

       Primii ani ai vieții au fost marcați de un du-te-vino continuu, un necontenit perpetuum mobile, fiind crescut de bunicii din satul Bădeni, vacanțele petrecându-le, în antiteză climatică, în Sticlăria, la capătul celălalt al comunei Scobinți. Așadar, de la susurul Bahluiului, care, parcă, în nopțile înstelate, chema oile lui Bade, să se adape în apele încă-i limpezi, trecând puntea suspinelor, mă îndreptam, străbătând dealuri acoperite cu vii și livezi, spre pădurile ce înconjurau satul părinților mei, urmașii rușilor  și ai ungurenilor, ce întemeiaseră așezarea, nădăjduind într-o viață mai bun. 
        Plecam de la întinderea nemărginită a câmpului, din care se zăreau, ca niște cușme de tarabostes, Movila, Dealul Cireșului și Dealul Boului, iar trenul șuiera, la intervale regulate, vestind apropierea zorilor sau aburii cinei, îndelung făurite la vechiul cuptioraș, treceam prin viile mănoase, surorile celor de la Cotnar, mă îmbătam de mirosul florilor de cireș, pătrunzând(prin iunie, chiar și luam cireșe, făgăduindu-le tuturor pomilor c-o să-i îngrijesc ca fata moșului) prin livezile de cireș de la Rediu, atingând punctul terminus al călătoriei mele:casa părintească; izvor nesecat de aduceri aminte, de dragi și însemnate povețe, de povești depănate la gura sobei, în timp ce crivățul răsturna gardurile, vuietul lui împletindu-se cu urletul haitelor de lupi, ce mai adăstau în pădurile de la poalele Săngeapului...

Școala – o poiană plină de flori, o incursiune în universul nelimitat al cunoașterii. Primii pași: Școala Sticlăria, cu dascăli remarcabili(înv. Lutic Elena, prof. Boca Ioan, deschizător al dragostei pentru trecutul glorios al românilor, Mușei C-tin, Hriscu D-tru, de la care am învățat matematică, Amaxinoaiei Maria, Palade Vera, Hriscu Doina, o exigentă, dar practică dirigintă), urmați, apoi, de anii de liceu, Mihai Eminescu din Iași(singurii profesori care mi-au rămas în amintire: Puiu Gheorghe, cel mai bun dascăl și îndrumător al adolescentinelor idealuri poetice și filozofice și Badea Gheorghe, care ne îndemna mereu cu anticul Festina lente ), aflat aproape de bojdeuca lui Creangă, lângă casele întreprinzătorului Mihail Kogălniceanu și visătorului George Topârceanu, dar și de Bolta Rece sau bulevardele largi și parcurile vestite ale vechii capitale a Moldovei... Facultatea – o întretăiere spațio-temporală de urcușuri și coborâșuri, de veșnice polemici postrevoluționare, de mentalități comuniste, de fantasme și năzuințe încătușate în scutul materialității, de zbateri intense, la sfârșitul cărora mi-era din ce în ce mai greu s-o iau de la capăt... Hîrlăul- un popas pe drumul vieții: în timp ce așteptam trenul sau autobuzul spre Iași, o fugară întâlnire cu amicii, în timpul liceului, cutreierând aleile vechiului parc, aflat lângă ctitoria lui Petru Rareș, o incursiune pe stadion(unde l-am văzut pe conducătorul luminat, Nicolae Ceaușescu) sau în întunericul plăcut al sălilor de discotecă; un loc în care îmi cresc copiii, îmi iubesc soția, aud, în fiecare dimineață, glasul lui Dumnezeu, prin dangătul clopotelor de la biserica Sf. Gheorghe, ctitorie a domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt, în timp ce ochii adormiți încearcă să zărească, pășind peste crucea de la Mănăstirea Basaraba, freamătul codrilor seculari, care înconjoară ca un zid tainic, vechile sălașuri ale Vitejenilor(răzeși ai străluciților voievozi moldoveni) și ale Mănăstirii Sângeap... Viața – o permanentă căutare: caut în mine ceea ce speram să găsesc în ceilalți, mă reîntorc, mereu, la străbuni, încercând să-mi descopăr greșelile firești ale universului uman, creionându-mi autoportretul, încercând să fiu cât mai subiectiv, dar încurcându-mă în evaluarea trăsăturilor, iubirea de sine fiind mai posesivă decât cea mai temută urmașă a Evei... Viitorul- speranță spre realizarea tuturor dorințelor, în pofida actualelor tulburi timpuri, sperând într-o încununare a pregătirii profesionale, coroborată cu dragostea imensă pentru familie și comunitate...