„La început, când Tvaştri, creatorul divin, voi să creeze femeia, îşi dădu seama că folosise toată plămada pentru crearea bărbatului şi că nu-i mai rămăsese nimic... După ce se gândi puţin, făcu precum urmează: luă rontujimea lunii şi întortochetura plantelor agăţătoare, îndărătnicia cârceilor volburii şi tremurul firelor de iarbă; mlădierea trestiei şi farmecul florii de lotus; privirea blândă a căprioarei şi înverşunarea cu care se apără albina; bucuria zglobie a razelor de soare, plânsul norilor şi nestatornicia vântului, sfiiciunea iepurelui şi înfumurarea păunului, moliciunea pufului de papagal şi duritatea diamantului, dulceaţa mierei şi cruzimea tigrului, căldura focului şi răceala zăpezii, vorbăria gaiţei şi gânguritul dulce al porumbelului, perfidia cocorului şi fidelitatea raţei sălbatice - şi amestecând toate acestea la un loc, făcu femeia şi o dărui bărbatului.”
—Literatura indiană
