VY Canis Majoris (VY CMa) este o stea hipergigantă roșie situată la 1,2 kpc[1] de Terra în constelația Câinele Mare. Ea era cea mai mare stea cunoscută[2] (1.420 de raze solare) înainte de descoperirea stelei UY Scuti (1.708 de raze solare). Se află la aproximativ 3.900 de ani-lumină față de Pământ. Diametrul stelei este de circa 1.420[3] de ori mai mare decât cel al Soarelui. Deși nu e cea mai strălucitoare stea pe care o cunoaștem, este clasată între primele 50. Fiind o stea așa de mare, pierde foarte repede hidrogenul și poate rezista doar câteva milioane de ani.

Soarele în comparație cu o stea supergigantă, VY Canis Majoris, considerată cea mai masivă stea cunoscută

Mai întâi, steaua a fost catalogată de o magnitudine de 7, la 7 martie 1801, sub numele de „VY CMa” de astronomul francez Joseph Jérôme Lefrançois de Lalande.[4]

Magnitudinea sa aparentă slabă și variabilă este estimată la 7,9607, mai aproape de 8 decât de 7. Variația luminozității stelei a produs de mult timp bănuiala prezenței unor stele însoțitoare. Observații vizuale din 1957, confirmate de imagini de înaltă rezoluție în 1998, exclud această ipoteză.[5]

 
VY Canis Majoris comparată cu (de la stânga la dreapta): Betelgeuse, Rho Cassiopeiae, Steaua Pistol și Soarele (prea mic pentru a fi vizibil în această miniatură). Orbitele planetelor Jupiter și Neptun sunt și ele afișate.

Mărimea stelei

modificare

Măsurări directe ale mărimii stelei VY Canis Majoris la lungimi de undă infraroșii au dat valori de peste 3.000 de ori raza Soarelui (4 miliarde de kilometri), ceea ce depășește limitele teorii stelare.[6] În 2006, într-un studiu nepublicat, profesoara Roberta M. Humphreys de la Universitatea din Minnesota estimează raza stelei VY Canis Majoris de la circa 1.420 de ori cea a Soarelui.[7] Potrivit acesteia, steaua este o hipergigantă roșie foarte mare și luminoasă, cu estimări depășind limitele teoriei stelare.[8] VY Canis Majoris era cea mai mare stea cunoscută, cu un diametru de circa 3 miliarde de kilometri, înainte de a fi fost depășită de UY Scuti. VY Canis Majoris, dacă ar înlocui Soarele, steaua VY Canis Majoris ar depăși orbita planetei Saturn.

Alți cercetători, ca Philip Massey, Emily Levesque, Bertrand Plez și Knut A. G. Olsen, cred că steaua ar fi mai degrabă o supergigantă roșie de circa 600 de ori raza solară, ceea ce ar include-o în modelele de structură și de evoluție a stelelor. [9][10]

Referințe și note

modificare
  1. ^ 1998A%26A...340L..39W&link_type=GIF „Diffraction-limited speckle-masking interferometry of the red supergiant VY CMa” Verificați valoarea |url= (ajutor), Astronomy and Astrophysics (în engleză), 340, pp. 39–42,  
  2. ^ Alcolea, J.; Bujarrabal, V.; Planesas, P.; Teyssier, D.; Cernicharo, J.; Beck, E. De; Decin, L.; Dominik, C.; Justtanont, K.; Koter, A. de; Marston, A. P.; Melnick, G.; Menten, K. M.; Neufeld, D. A.; Olofsson, H.; Schmidt, M.; F. L. Schöier; Szczerba, R.; Waters, L. B. F. M. (), HIFISTARS Herschel/HIFI observations of VY Canis Majoris - Molecular-line inventory of the envelope around the largest known star (în engleză), 559, Astronomy & Astrophysics, doi:10.1051/0004-6361/201321683, ISSN 1432-0746 0004-6361, 1432-0746 Verificați valoarea |issn= (ajutor) 
  3. ^ Wittkowski, M.; Hauschildt, P. H.; Arroyo-Torres, B.; Marcaide, J. M. (). „Fundamental properties and atmospheric structure of the red supergiant VY Canis Majoris based on VLTI/AMBER spectro-interferometry”. Astronomy & Astrophysics. 540: L12. arXiv:1203.5194 . Bibcode:2012A&A...540L..12W. doi:10.1051/0004-6361/201219126. 
  4. ^ en dsabs.harvard.edu/full/1971IBVS..599....1R Robinson L. J., (1971) Three somewhat overlooked facets of VY Canis Majoris, In: Information Bulletin on Variable Stars, volumul 599, Nr. 1 Arhivat în , la Wayback Machine.
  5. ^ en M. Wittkowsk, N. Langer, G. Weigelt (1998), Diffraction-limited speckle-masking interferometry of the red supergiant VY Cma, In: Astronomy and d'uneAstrophysics, volumul 340, pp. 39–42, Rezumat în: [1] 1998A%26A...340L..39W&li nk_type=GIF
  6. ^ en The Asymmetric Nebula Surrounding the Extreme Red Supergiant Vy Canis Majoris, Nathan Smith & alii, The Astronomical Journal, 2001
  7. ^ Wittkowski, M.; Hauschildt, P. H.; Arroyo-Torres, B.; Marcaide, J. M. (). „Fundamental properties and atmospheric structure of the red supergiant VY Canis Majoris based on VLTI/AMBER spectro-interferometry”. Astronomy & Astrophysics. 540: L12. arXiv:1203.5194 . Bibcode:2012A&A...540L..12W. doi:10.1051/0004-6361/201219126. 
  8. ^ Humphreys, Roberta (). „VY Canis Majoris: the astrophysical basis of its luminosity”. arXiV. arXiv:astro-ph/0610433 . 
  9. ^ en Philip Massey, Emily M. Levesque, Bertrand Plez Bringing VY Canis Majoris Down to Size: An Improved Determination of Its Effective Temperature, In: The Astrophysical Journal, volume 646, pp. 1203–1208, august 2006
  10. ^ en Philip Massey, Emily M. Levesque, Bertrand Plez, Knut A. G. Olsen, The Physical Properties of Red Supergiants: Comparing Theory and Observations, 2008, Rezumat, In: Proceedings of the International Astronomical Union, Symposium S250, volume 3, decembrie 2007, pp.97-110, Cambridge University Press, doi=10.1017/S1743921308020383|url text=http://journals.cambridge.org/download.php?file=%2FIAU%2FIAU3_S250%2FS1743921308020383a.pdf&code=bf824ea48d44cd78d990e75cf703ee45

Legături externe

modificare