Venerabil (catolicism)

Venerabil este al doilea titlu de recunoaștere a meritelor pe care Biserica Catolică îl atribuie unei persoane după cel de slujitor al lui Dumnezeu, pe drumul sfințeniei (beatificare și canonizare), fiind recunoscută „eroicitatea virtuților sale”.^[1]

Procedura Bisericii Catolice

Oricine, chiar mirean, poate solicita introducerea cauzei unei persoane decedate în faimă de sfințenie episcopului diecezei sau eparhiei în care această persoană a decedat. Episcopul dispune studierea problemei de către câțiva specialiști. În cadrul procedurii ordinare, ancheta eparhială adună toate mărturiile, întocmește documentația. Episcopul numește o comisie canonică, alcătuită din istorici, teologi, juriști etc., care efectuează un studiu critic concretizat într-un dosar trimis Congregației pentru Cauzele Sfinților. Dacă dosarul este acceptat de Congregație, aceasta numește un raportor însărcinat cu realizarea unei sinteze (denumită positio) a întregii documentații (biografie, virtuți, eventual miracol). Un colegiu de cardinali și episcopi studiază apoi positio și decide asupra eroicității virtuților (virtuți teologice: credință, speranță, caritate; virtuți cardinale: tărie, prudență, cumpătare, dreptate). „Decretul eroicității virtuților” îl face pe slujitorul sau slujitoarea lui Dumnezeu „venerabil” / „venerabilă”, adică demn de venerat.^[2]

„Eroicitatea virtuților” desemnează eforturile făcute de persoană pentru a deveni mai bun, pentru a primi harul lui Dumnezeu, a practica caritatea, a se conforma Evangheliei și a fi credincios lui Isus Cristos. Acest criteriu este mai important decât faptele extraordinare, chiar miraculoase, realizate în timpul vieții creștinului a cărui cauză este introdusă.

Decretul eroicității virtuților nu este necesar pentru un martir: acesta este înlocuit cu un decret care confirmă martiriul slujitorului lui Dumnezeu.

Un miracol (cel puțin unul; până la 5 iulie 2013, în cazul papei Ioan al XXIII-lea, când papa Francisc îl scutește de al doilea miracol de obicei necesar canonizării) va fi necesar (cu excepția martirilor) pentru a continua procedura până la beatificare. Se va semna apoi un alt decret de recunoaștere a miracolului, care să permită beatificarea venerabilului. Se poate întâmpla ca unele considerente externe (religioase, politice, media etc.) să blocheze procesul pentru o oarecare perioadă. Unul din cele mai recente exemple este cel al arhiepiscopului Óscar Romero (1917-1980), ucis în timpul oficierii liturghiei, venerat ca sfânt în poporul din El Salvador, a cărui beatificare oficială a trenat în timpul pontificatelor papilor Ioan Paul al II-lea și Benedict al XVI-lea, dar care a fost recunoscută de papa Francisc pe 23 mai 2015.^[3]^[4] La 14 octombrie 2018 papa Francisc l-a canonizat.^[5]

Câțiva venerabili

Étienne Douaihy (1630-1704), patriarh al Bisericii Maronite, declarat venerabil în 2008.
Louise de France (1737-1787), fiică a lui Ludovic al XV-lea, devenită carmelită, declarată venerabilă în 1873.
François Libermann (1802-1852), declarat venerabil în 1910.
Théodelinde Bourcin-Dubouché (1809-1863), fondatoare a Surorile Adorației Reparatoare, recunoscută venerabilă în 1913.
Matt Talbot (1856-1925), muncitor, fost alcoolic, terțiar francisan, declarat venerabil în 1975.
Jacques Sevin (1882-1951), preot iezuit, cofondator al Scoutismului din Franța, declarat venerabil în 2012.
Auguste Arribat, preot și Drept între popoare.
Léon Papin Dupont, recunoscut venerabil de sfântul Ioan Paul al II-lea, papă, la 21 martie 1983.
Pius al XII-lea, papă, declarat venerabil în 2009.
Benoîte Rencurel, declarat venerabil tot în 2009.
Faustino Pérez-Manglano, declarat venerabil în 2011.
József Mindszenty, arhiepiscop și cardinal, declarat venerabil de papa Francisc, la 12 februarie 2019.
Magdeleine Hutin, călugăriță și fondatoare, recunoscută venerabilă de papa Francisc, în octombrie 2021.
Robert Schuman, părinte al Uniunii Europene, declarat venerabil în 2021.