Venerabil (catolicism)
Venerabil este al doilea titlu de recunoaștere a meritelor pe care Biserica Catolică îl atribuie unei persoane după cel de slujitor al lui Dumnezeu, pe drumul sfințeniei (beatificare și canonizare), fiind recunoscută „eroicitatea virtuților sale”.[1]
Procedura Bisericii Catolice modificare
Oricine, chiar mirean, poate solicita introducerea cauzei unei persoane decedate în faimă de sfințenie episcopului diecezei sau eparhiei în care această persoană a decedat. Episcopul dispune studierea problemei de către câțiva specialiști. În cadrul procedurii ordinare, ancheta eparhială adună toate mărturiile, întocmește documentația. Episcopul numește o comisie canonică, alcătuită din istorici, teologi, juriști etc., care efectuează un studiu critic concretizat într-un dosar trimis Congregației pentru Cauzele Sfinților. Dacă dosarul este acceptat de Congregație, aceasta numește un raportor însărcinat cu realizarea unei sinteze (denumită positio) a întregii documentații (biografie, virtuți, eventual miracol). Un colegiu de cardinali și episcopi studiază apoi positio și decide asupra eroicității virtuților (virtuți teologice: credință, speranță, caritate; virtuți cardinale: tărie, prudență, cumpătare, dreptate). „Decretul eroicității virtuților” îl face pe slujitorul sau slujitoarea lui Dumnezeu „venerabil” / „venerabilă”, adică demn de venerat.[2]
„Eroicitatea virtuților” desemnează eforturile făcute de persoană pentru a deveni mai bun, pentru a primi harul lui Dumnezeu, a practica caritatea, a se conforma Evangheliei și a fi credincios lui Isus Cristos. Acest criteriu este mai important decât faptele extraordinare, chiar miraculoase, realizate în timpul vieții creștinului a cărui cauză este introdusă.
Decretul eroicității virtuților nu este necesar pentru un martir: acesta este înlocuit cu un decret care confirmă martiriul slujitorului lui Dumnezeu.
Un miracol (cel puțin unul; până la 5 iulie 2013, în cazul papei Ioan al XXIII-lea, când papa Francisc îl scutește de al doilea miracol de obicei necesar canonizării) va fi necesar (cu excepția martirilor) pentru a continua procedura până la beatificare. Se va semna apoi un alt decret de recunoaștere a miracolului, care să permită beatificarea venerabilului. Se poate întâmpla ca unele considerente externe (religioase, politice, media etc.) să blocheze procesul pentru o oarecare perioadă. Unul din cele mai recente exemple este cel al arhiepiscopului Óscar Romero (1917-1980), ucis în timpul oficierii liturghiei, venerat ca sfânt în poporul din El Salvador, a cărui beatificare oficială a trenat în timpul pontificatelor papilor Ioan Paul al II-lea și Benedict al XVI-lea, dar care a fost recunoscută de papa Francisc pe 23 mai 2015.[3][4] La 14 octombrie 2018 papa Francisc l-a canonizat.[5]
Note modificare
- ^ Voir l'instruction Sanctorum Mater : http://www.vatican.va/roman_curia/congregations/csaints/documents/rc_con_csaints_doc_20070517_sanctorum-mater_fr.pdf
- ^ fr Théo. Les saints, Fleurus,
- ^ fr „Le martyre de Mgr Romero a continué après sa mort, déplore le pape François”. Accesat în ..
- ^ ro Papa Francisc despre Oscar Romero, Catholica.ro, 25 mai 2015.
- ^ ro Predica papei Francisc la canonizare, Vatican News, 14 octombrie 2018. Accesat la 27 decembrie 2019.
