Veveriță zburătoare siberiană

Veveriță zburătoare siberiană
Pteromys volans.jpg
Stare de conservare
Status iucn3.1 LC ro.svg
risc minim de dispariție[1]
Clasificare științifică
Supradomeniu[*]Biota
Supraregn[*]Eukaryota
RegnAnimalia
SubregnBilateria
Infraregn[*]Deuterostomia
ÎncrengăturăChordata
SubîncrengăturăVertebrata
Infraîncrengătură[*]Gnathostomata
Supraclasă[*]Tetrapoda
ClasăSarcopterygii
Subclasă[*]Dipnotetrapodomorpha
Infraclasă[*]Placentalia
Supraordin[*]Euarchontoglires
OrdinRodentia
Magnordin[*]Boreoeutheria
Subordin[*]Sciuromorpha
FamilieSciuridae
SubfamilieSciurinae
TribPteromyini
GenPteromys
Nume binomial
Pteromys volans[2][3][4][5]
L., 1758
Pteromys volans range map.svg
Areal de răspândire

Veverița zburătoare siberiană (Pteromys volans) este o specie de mamifere rozătoare din familia Sciuridae. Trăiește de la Marea Baltică în vest până la Oceanul Pacific în est, fiind singura specie de veverițe zburătoare din Europa. Este considerată vulnerabilă în Uniunea Europeană unde poate fi găsită doar în Finlanda, Estonia și Letonia.

DescriereModificare

O femelă cântărește circa 150 g, masculii fiind în medie puțin mai mici. Lungimea corpului este 13 – 20 cm, cu o coadă aplatizată de 9 – 13 cm. Ochii sunt mari și neobișnuit de negri. Blana este gri peste tot, abdomenul fiind mai deschis la culoare decât spatele, cu o dungă neagră între gât și membrele superioare.

În timp ce se cațără pe copaci, veverița zburătoare arată ca orice alt rozător mic, însă când planează de la un arbore la altul este la fel de grațioasă ca o pasăre. Defapt nu zboară, nefiind capabilă de auto-propulsie asemeni păsărilor prin mișcări de vâslire. Însă, datorită patagiului, unei membrane păroase de piele, întinsă între cele patru membre, este totuși capabilă să străbată distanțe de până la 100 m în timp ce planează de la un copac la altul.

ComportamentModificare

HranăModificare

Hrana veveriței zburătoare constă din frunze, semințe, conuri de brad, muguri, lăstari, nuci, pomușoare și, ocazional, ouă și pui de pasăre. Când amenții de arin și mesteacăn sunt în abundență, veverița își poate face provizii în scorburi vechi de ciocănitoare sau alte ascunzișuri similare.

 
Veverița zburătoare în pădure

ReproducereModificare

Se împerechează primăvara devreme. În sudul Finlandei prima perioadă de împerechere începe la sfârșitul lunii martie și cea de-a doua în aprilie. După o perioadă de gestație de cinci săptămâni femelă fără 2 – 3 pui de câte 5 g fiecare. Preferă să-și dacă cuibul în scorburi de ciocănitoare, dar poate să se instaleze și în cuiburi artificiale, dacă se potrivește diametrul intrării. Cuibul constă dintr-o grămadă de material moale (de preferință licheni din genul Usnea) în care veverița poate să se îngroape. Un individ poate trăi până la cinci ani.

HabitatModificare

Preferă să trăiască în pădurile mixte bătrâne. Sunt în cea mai mare parte nocturne, fiind cel mai active seara târziu, dar femelele cu pui pot să se hrănească și în cursul zilei. Nu hibernează, dar iarna pot să doarmă câteva zile fără întrerupere. Animale timide și nocturne, se lasă arareori văzute. Cel mai frecvent semn al prezenței lor sunt fecalele, care seamănă cu grăunțe de orez oranj-galbene și sunt găsite deseori lângă cuiburi.

PrădătoriModificare

Veverițele zburătoare sunt vânate de către jderi, bufnițe și pisici.

Legături externeModificare

  1. ^ The IUCN Red List of Threatened Species 2020.2[*]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor);
  2. ^ Integrated Taxonomic Information System, , accesat în  
  3. ^ Squirrels of the World[*], p. 129–131  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  4. ^ Mammal Species of the World, accesat în  
  5. ^ A Guide to the Mammals of China[*], p. 180  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)