Deschide meniul principal

StudiiModificare

A urmat școala primară și liceul la Brăila (actualul Colegiu Național „Nicolae Bălcescu”) , fiind des întâlnit în coloanele „Gazetei matematice”, în calitate de rezolvitor de probleme și apoi de colaborator. A devenit student al Facultății de Științe din București, avându-i ca profesori pe Spiru Haret și Gheorghe Țițeica. A obținut rezultate excepționale, deschizându-i-se astfel o carieră universitară, printr-o bursă la Universitatea din Göttingen.

CarieraModificare

Lucrarea sa de doctorat Mișcări fluide discontinue cu două linii libere, care corespundea preocupării științifice ale epocii, a atras atenția specialiștilor și a fost des citată în scrierile referitoare la aceste fenomene. Rezultatele sale în legătură cu schema considerată, numită în lucrările de specialitate „schema Vâlcovici-Birkhoff”, au fost expuse în detaliu de Umberto Cisotti, apoi reluate de Garet Birkhoff.

Reîntors în țară, Victor Vâlcovici a preluat catedra de matematică la Universitatea din Iași, unde i-a succedat lui Dimitrie Pompeiu. În 1921, în urma înființării Școalei Politehnice din Timișoara, grație stăruințelor lui Traian Lalescu, Vâlcovici devine profesor la Timișoara și este ales rector al noului centru de învățământ superior tehnic.

Cu simțul datoriei împlinite, lăsând la Timișoara un institut înfloritor, acesta se stabilește ca profesor de mecanică în 1930 la Universitatea din București activând până în 1962 când a fost ales membru al Academiei Române. În 1965 a devenit membru titular al Academiei.

A fost membru titular al Academiei de Științe din România începând cu 5 iunie 1943[1].

Activitate științificăModificare

Victor Vâlcovici este considerat creatorul hidrodinamicii și al aerodinamicii teoretice românești și primul mecanician de anvergură[judecată de valoare] pe care l-a dat țara noastră[care?]. Opera sa științifică are peste 150 de lucrări dedicate mecanicii analitice, teoriei elasticității, astronomiei și cosmogoniei. De numele său se leagă importante cercetări asupra problemei la limita mixtă a lui Volterra, asupra teoremelor universale ale mecanicii, asupra principiilor lui D'Alambert și Lagrange, asupra teoriei mișcării lichidelor pe suprafețele Bernoulli, asupra generalizării ecuațiilor lui Ciaplîghin.

A întreprins cercetări cu caracter fundamental de mare interes în teoria elasticității, continuând, în special studiile lui Leonhard Euler asupra teoriei flambajului tijelor elastice cu aplicații la tehnica extracției petrolului. De asemenea, a studiat generalizarea legii de recesie a lui Hubble. Și-a încheiat activitatea științifică prin cercetări cosmogonice și asupra extinderii Universului.

A avut preocupări și în domeniul istorie și filozofiei științei (formulând principiul aristotelic al relativității) cu articole ca Fundamentele mecanicii sau Mecanica în cadrul științelor pozitive publicate in Studii și cercetări matematice și Memoriul sectiunii științifice a Academiei Române.

Lucrări publicateModificare

  • Mișcarea fluidă discontinuă cu două linii libere, 1913
  • Mecanică teoretică (1959; ed. a II-a, 1963) - în colaborare cu Ștefan Bălan, Radu Voinea ș.a.
  • Principiile variaționale ale mecanicii, 1963
  • Opere Vol. I (1969)
  • Opere Vol. al II-lea (1971)
  • Opere Vol. al III-lea (1973)

BibliografieModificare

  • Academia Republicii Populare Române, ed. (august 1962). Dicționar Enciclopedic Român. București. 
  • Personalități românești ale științelor naturii și tehnicii. București. 1982.  Parametru necunoscut |editoră= ignorat (ajutor); Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  • Gabriel Daniilescu, Iulian Danielescu (2003). Editura Edmunt, ed. Concursul de matematică „Victor Vâlcovici”. Brăila.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  • Coleta de Sabata, Ioan Munteanu - Remember: Profesori ai Școlii Politehnice timișorene, Timișoara: Ed. Helicon, 1993, ISBN 973-9133-44-4

CitateModificare

De la rolul de tehnician, care execută o lucrare conform ordinelor primite, atribuit de fizica clasică matematicii, fizica cuantică promovează matematica la rangul de cercetător direct al adevărului naturii; matematica suplinește de multe ori imaginația fizică în momentele de carență.

ReferințeModificare

Legături externeModificare