Wikipedia:Despre consens

Această pagină este un eseu. Nu face parte din politica oficială și nici nu este o îndrumare, ci reflectă opiniile autorilor. Puteți să modificați eseul sau să-l dezbateți la pagina de discuții.

Acest eseu dorește să clarifice conceptul de consens, așa cum este el utilizat la Wikipedia. Conceptul abstract este bine explicat în pagina Wikipedia:Consens; acest eseu conține un exemplu ipotetic de construire a consensului într-o situație practică, fără legătură cu Wikipedia. Scopul acestui exemplu este să familiarizeze editorii noi la un nivel mai intim cu ideea de conses, modalitățile de obținere a acestuia și succesiunea cronologică a etapelor implicate.

Identificarea unei probleme

Imaginați-vă că locuiți la bloc și că în fața intrării în blocul dumneavoastră este un stâlp de lemn de care sunt prinse diverse cabluri. Într-o zi, ieșind din bloc, vă intersectați cu un cetățean care trece pe stradă; acesta se oprește și vă atrage atenția că stâlpul este putrezit și este probabil că se va prăbuși în curând. Aruncați o privire la stâlp și constatați că cetățeanul are dreptate.

Observații

Întregul concept de consens se bazează pe principiul conform căruia este cu mult mai importantă valoarea ideilor decât numărul de persoane care le susțin sau calificarea persoanelor care le emit. În situația de mai sus, observați că nu a fost necesar să se organizeze o comisie care să analizeze stâlpul, sau de un expert ca să sesizeze problema. Un anonim a sesizat o problemă reală; valoarea sesizării nu este diminuată de faptul că o singură persoană a sesizat problema, sau de faptul că nu vă cunoașteți cu persoana respectivă.

În continuarea scenariului de mai sus, probabil că i-ați mulțumi cetățeanului anonim pentru faptul că v-a atenționat în privința problemei cu care vă confruntați. Până la urmă, omul ar fi putut să treacă mai departe fără să spună nimic; faptul că a investit timp în a formula sesizarea respectivă a fost un act de bunăvoință către dumneavoastră. Ar fi absurd să reacționați invitându-l să-și vadă de treburile lui, nu-i așa?

Căutarea unei soluții

Odată ce ați aflat că stâlpul urmează să cadă, probabil ați discuta problema cu ceilalți locatari ai blocului ca să identificați o soluție. În realitate, probabil că ați sesiza primăria, care la un moment dat ar veni să înlocuiască stâlpul (înainte sau după ce cade; în fine). Să presupunem însă că stâlpul se află chiar pe terenul aflat în proprietatea asociației de proprietari a blocului; în acest caz, chiar asociația trebuie să gestioneze problema.

În urma discuției despre schimbarea stâlpului, în cadrul asociației formate din douăzeci de persoane, sunt ridicate următoarele obiecții:

1. Un locatar obiectează împotriva înlocuirii imediate a stâlpului, deoarece este iarnă și betonul noii fundații va îngheța înainte de a se întări;
2. Un alt locatar dorește ca stâlpul să nu fie schimbat decât dacă sunt prezenți și reprezentanți ai firmei XYZ care îi asigură conectivitatea la Internet; în caz contrar, fibra optică de pe stâlpul actual va fi tăiată, iar el are nevoie de conectivitate neîntreruptă;
3. Un locatar de la etajul I se plânge că stâlpul respectiv se află exact în dreptul ferestrei sale de la sufragerie; ar prefera un stâlp mai înalt, în așa fel încât mănunchiul de fire să se afle între fereastra de la nivelul I și cea de la nivelul II;
4. O locatară în vârstă se opune schimbării stâlpului, pe motiv că nu are rost să fie înlocuit;
5. Un locatar care are o firmă de construcții insistă că înlocuirea va fi făcută de firma lui și nu este necesar să fie căutați alți contractori;
6. În fine, locatarul de la parter îi urăște pe ceilalți pentru că nu îl salută; acesta dorește ca stâlpul să nu fie schimbat, deoarece el folosește intrarea din spatele blocului și nu îl interesează dacă stâlpul va răni pe oricare dintre ceilalți.

Observații

Dacă analizați obiecțiile locatarilor din exemplul ipotetic de mai sus, veți identifica cu ușurință următoarele tipologii:

1. O ajustare obiectivă a soluției;
2. O ajustare rezonabilă a soluției, chiar dacă este necesară doar unei minorități a comunității;
3. O ajustare opțională a soluției, aplicabilă în măsura în care nu implică eforturi suplimentare considerabile;
4. O obiecție lipsită de substanță;
5. O obiecție cauzată de un conflict de interese;
6. O obiecție de rea credință.

Este evident că primele trei tipuri de idei vor fi luate în considerare și, în măsura posibilului, ajustările vor fi operate ca atare. La fel de evident, ultimele trei tipuri de obiecții trebuie ignorate, indiferent dacă sunt susținute vehement de întreaga familie a locatarilor respectivi. Trebuie totuși notat că a cincea obiecție este problematică numai în măsura în care duce la rezultate sub-optime (conflictul de interese nu este o problemă decât în măsura în care interesul personal dăunează interesului comunității).

Pe de altă parte, observați că dintre cei douăzeci de locatari ai blocului, numai șase au exprimat obiecții. Faptul că ceilalți paisprezece nu s-au implicat în discuție nu înseamnă că aceștia s-au opus – prin simplul fapt că nu au exprimat obiecții, aceștia și-au exprimat consensul tacit în privința soluției discutate.

În altă ordine de idei, dacă se ia în considerare prima obiecție, iar lucrarea este amânată câteva luni până în primăvară, este posibil ca alți locatari să exprime obiecții noi, fie pentru că apar pur și simplu idei noi, sau pentru că situația evoluează. Evident, noile obiecții trebuie luate în considerare, în măsura în care sunt obiective și rezonabile – consensul se poate schimba.