Wikipedia:Independența surselor

Comandă rapidă:
WP:IS

O sursă independentă este o sursă care nu are niciun interes de a promova sau denigra un anume subiect și, deci, una care ne putem aștepta să descrie subiectul dintr-o perspectivă obiectivă și dezinteresată. Interesul într-un subiect există, de exemplu, atunci când există o relație financiară sau legală între sursă și subiect. Un exemplu de interes pozitiv este deținerea unei companii care vinde un produs; exemplu de interes negativ este deținerea unei companii concurente. Compania și concurenta ei nu pot fi considerate surse independente de subiect (în cazul de față, produsul sus-menționat). Toate aceste conflicte de interese fac ca sursa să fie suspectată că dă mai multă importanță promovării intereselor sale în raport cu subiectul decât promovării unei cunoașteri obiective asupra sa.

Sursele independente au independență editorială (nu le este dictat conținutul pe care îl publică) și nu au conflict de interese (niciun potențial de câștig personal, financiar sau politic din publicarea materialelor).

De exemplu, în cazul unui website, o sursă independentă ar fi articole de ziar despre site și nu site-ul însuși; pentru un artist care lansează discuri, o sursă independentă ar fi o recenzie profesionistă și nu notele de pe coperta albumului sau comunicatele de presă.

Sursele independente nu sunt neapărat „neutre”. O sursă independentă poate avea o vedere ferm pozitivă sau negativă asupra unui subiect. De exemplu, un universitar ar putea scrie despre alfabetizare în țările în curs de dezvoltare, și ar putea favoriza ferm predarea scrisului și cititului către toți copiii, indiferent de sex sau de statut socioeconomic, dar dacă autorul nu câștigă personal nimic din învățarea copiilor, atunci publicația sa este o sursă independentă de subiect.

Materialul disponibil în surse autopublicate, în surse primare, ori în alte surse polarizate din cauza unui conflict de interese pot juca un rol restrâns la scrierea unui articol, dar trebuie să se poată referenția majoritatea informațiilor din surse independente. Bazarea articolului pe surse independente asigură că un articol poate fi scris dintr-o perspectivă echilibrată și dezinteresată, și nu din punctul de vedere personal al cuiva. Ea asigură și că articolul poate evalua valoarea unui subiect, rolul și realizările sale în societate, în loc să ofere conținutul unui CV sau a unei broșuri comerciale.

Articolele care nu se bazează pe surse independente trebuie etichetate cu {{Independența surselor}} și dacă se dovedește că nu există surse independente, trebuie propus pentru ștergere.

Explicații

modificare

Wikipedia se străduiește să mențină cel mai înalt standard posibil și să evite scrierea pe subiecte din puncte de vedere polarizate. Politica verificabilității a fost creată ca extindere a politicii de neutralitate, pentru a obliga limitarea la informații ce pot fi verificate de orice formă de polarizare. S-a observat, însă, că unele articole își referențiază conținutul doar de la subiect însuși, ceea ce creează un nivel de polarizare în cadrul articolului. Acolo unde această sursă primară este singura disponibilă pe subiect, atunci este exclus ca echilibrul articolului să fie unul corect. Asemenea articole tind să fie encomiastice.

Dacă Wikipedia este, așa cum este definită de cele trei politici-cheie de conținut, o enciclopedie care sumarizează punctele de vedere, și nu un depozit pentru puncte de vedere, atunci pentru a atinge acest scop, articolele trebuie să demonstreze că subiectul lor a fost menționat în surse de încredere independente de subiect. Aceste surse trebuie să fie independente și de subiect, și de Wikipedia, și trebuie să se conformeze standardelor descrise în Wikipedia:Surse de încredere. Articolele nu trebuie construite doar și nici măcar predominant pe surse interesate. Această cerință de independență este menită să determine că subiectul poate fi prezentat fără polarizare; altfel, articolul se poate îndepărta de cerințele de neutralitate.

Subiect Independente Neindependente
Afaceri Media, agenție guvernamentală Proprietar, angajați, website al firmei, broșură comercială, competitor
Persoane Media, biografii și articole științifice Persoana respectivă, familia sa, prietenii, angajatorul, angajații
Oraș Media națională, lucrări geografice științifice Primarul, organizațiile locale pentru promovarea turismului

Aceste exemple simple trebuie interpretate ținând cont de toate faptele și circumstanțele. De exemplu, un ziar care depinde de venitul din reclame s-ar putea să nu fie cu totul independent când descrie afacerile locale care plătesc reclamă în paginile sale.

Surse care nu fac discriminări

modificare

Simpla independență nu garantează că o sursă este și de încredere în ce privește un anume scop. Unele surse, desi aparent independente, nu fac discriminări. De exemplu, un ghid de călătorie va încerca să dea informații despre fiecare punct de interes, restaurant sau hotel dintr-o anume zonă. Un ziar dintr-un oraș mic ar putea scrie despre deschiderea sau închiderea absolut oricărei afaceri din oraș, sau despre activitățile de zi cu zi ale unor cetățeni oarecare. Sursele care nu fac discriminări sunt un slab indicator al notabilității și trebuie tratate cu scepticism la determinarea ponderii acordate informației din ele.

La fel, sursele independente pot fi învechite, autopublicate sau pot să nu aibă o reputație de verificare a faptelor.