Wikipedia:Pagini de șters/Wikipedia:Listă de articole pe care ar trebui să le aibă fiecare Wikipedie

Wikipedia:Listă de articole pe care ar trebui să le aibă fiecare Wikipedie modificare

PaginăModificăDiscuțieIstoricTrimiteriUrmăreșteJurnale

Propusă pentru ștergere la 21 iunie 2007.

Justificare: Trebuie să pornim de la o listă serioasă

Listele prezentate sunt discutabile. Probabil că orice listă ar fi, dar în orice caz sunt multe personalități din lista în limba română care nu merită să fie incluse în listă. Rosa Luxemburg, Chretien de Troyes, Claudel, Giraudoux, Alain Robbe Grillet, Kwame Khrumah sunt persoane care sunt fără îndoială enciclopedice, dar nu sunt personalități de așa importanță încât preferința față de alte persoane neincluse în listă să fie justificată. Problema este că o listă de acest gen trebuie să se bazeze pe anumite criterii, iar în acest caz lista este o simplă adunătură de nume. Dacă discutăm despre Wikipedia română ar trebui să ne concentrăm asupra personalităților române sau a celor legate într-un fel oarecare de istoria și cultura română. Voi cita anumite nume, pe care probabil că majoritatea Wikipediștilor le ignoră: Dorin Pavel, Radu Prișcu, Aurel Persu, Petre Trofim și aș putea continua copiind listele de ingineri, biologi sau alți oameni de știință români. Pe lângă mulți alții care sunt prezentați doar cu un articol extrem de scurt care nu indică mai mult decât că persoana a existat. Aceștia sunt oamenii care trebuie menționați în Wikipedia română, nu Kwme Nkrumah sau Rosa Luxemburg care nu au nicio legătură cu România, și a căror lipsă extrem de puține persoane care consultă Wikipedia română ar resimți-o. Mai sunt și alte persoane române care apar în Wiklpedii străine dar sunt ignorate de Wikipedia română. Am dat din întâmplare peste articolul despre Horia Agarici, erou din perioada celui de al doilea război mondial. În loc să preluăm din Wikipedia engleză niște liste fanteziste de articole necesar elaborate de nu se știe cine, fără a prezenta criterii cât de cât raționale, nu este oare mai bine să ne întrebăm de ce anumite personalități românești sunt prezentate în en:Wikipedia dar ignorate de ro:Wikipedia?

Cu privire la scriitorii francezi, dece ar fi mai important Robbe-Grillet sau Giraudoux care nu au nicio legătură cu România, decăt Paul Morand care a fost ministru plenipotențiar al Franței la București și a scris mai multe romane în care descria viața din România în perioada interbelică.

Dacă vrem să elaborăm o listă de articole necesare în ro:Wikipedia, un început ar putea fi să includem în listă articolele despre români sau România care apar în alte Wikipedii. După ce rezolvăm această problemă putem să ne ocupăm de Gaafar Nimeiry, Idi Amin, Desmond Tutu, Jean-Bedel Bokasa, Ahmed Sekou Toure, Lansana Conte (și alți lideri africani) Karl Liebknecht, Rosa Luxemburg, Leo Jogiches, Paul Levi, Ernest Meyer, Franz Mehring, Clara Zetkin (și alți comuniști germani) și alte notabilități similare despre elaboratorii acestor liste își închipuie că au o contribuție esențială la dezvoltarea omenirii.

Prezenta listă nu face decât să inducă în eroare. Ea trebuie înlocuită cu o listă care să indice ce trebuie să existe în Wikipedia română. Iar această listă ar trebui afișată într-un loc ușor accesibil, preferabil în pagina de început. pentru ca cei interesați să știe ce dorim să facem. Afil 19 iunie 2007 22:25 (EEST)

Discuție încheiată. Rezultat: păstrează. — AdiJapan  11 iulie 2007 11:54 (EEST)[răspunde]