Wilhelm al V-lea al Aquitaniei

duce de Aquitania, conte de Poitou
Wilhelm al V-lea
Duce al Aquitaniei
Date personale
Născut969 d.Hr.[1] Modificați la Wikidata
Decedat (61 de ani)[2] Modificați la Wikidata
Abația Maillezais⁠(d), Pays de la Loire, Franța Modificați la Wikidata
ÎnmormântatAbația Maillezais[*] Modificați la Wikidata
PărințiWilhelm al IV-lea[*]
Emma de Blois Modificați la Wikidata
Căsătorit cuAlmodis de Limoges[*] ()
Prisca de Gasconia[*] ()
Agnes de Burgundia () Modificați la Wikidata
CopiiAgnes de Poitou
Wilhelm al VI-lea[*]
Odo de Gasconia[*]
Wilhelm al VII-lea[*]
Wilhelm al VIII-lea[*]
Béatrice, Countess of Melgueil[*][[Béatrice, Countess of Melgueil (Est 1028 -)|​]][3] Modificați la Wikidata
Ocupațiefeudal[*]
autor Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba franceză[4]
Latina medievală[5] Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titluriduce de Aquitania[*]
conte de Poitiers[*]
Familie nobiliarăRamnufild[*]

Wilhelm al V-lea, supranumit cel Mare (în franceză Guillaume le Grand; n. 969 – d. 31 ianuarie 1030, Abația Maillezais), aparținând familiei Ramnulfild, a fost din 995 duce de Aquitania și conte de Poitou (Poitiers) ca Wilhelm al III-lea. A fost fiul ducelui Aquitaniei, Wilhelm al IV-lea (conte de Poitou ca Wilhelm al II-lea) și al soției sale Emma de Blois.

Biografie modificare

Wilhelm, conducător cult și evlavios, prieten cu cronicarul Fulcher de Chartres, a transformat curtea prosperă a Aquitainei într-un centru intelectual al Franței. El a suferit însă o serie de eșecuri pe câmpul de luptă deoarece era lipsit de talent militar. Wilhelm a cerut ajutor lui Robert al II-lea, regele Franței, pentru a-l supune pe vasalul său, contele de La Marche, dar campania lor comună a eșuat. Wilhelm a fost învins de contele de Anjou, Fulk al III-lea, căruia a trebuit apoi să-i cedeze teritoriile din jurul Loudun și Mirebeau. În 1006 el a fost învins de vikingi. De asemenea, a trebuit să-și reducă teritoriul domeniilor din jurul Confolens, Ruffec și Chabanais pentru a-l recompensa pe vasalul său, contele de Angoulême.

Când italienii au venit în Franța în 1024/1025 pentru a căuta un rege pentru țara lor și au intrat în conflict cu regele Franței atunci când s-au adresat fiului său Hugh, ei s-au adresat apoi lui Wilhelm. El a plecat în Italia pentru verifica dacă propunerea era bine întemeiată, însă a renunțat la ofertă pentru sine și pentru fiul său datorită situației politice confuze existente acolo.

Cronicarul Adémar de Chabannes a scris un imn pentru Wilhelm, imn care este una dintre cele mai importante surse referitoare la perioada în care a domnit.

Căsătorii și descendenți modificare

Wilhelm a fost căsătorit de trei ori.[6]

Prima soție a fost Almodis de Limoges, văduva contelui Adalbert I (Aldebert I) de La Marche. Cei doi au avut un fiu:

  • Wilhelm al VI-lea, supranumit cel Gras (în franceză Guillaume le Gros; d. 1038), duce al Aquitaniei și conte de Poitou ca Wilhelm al IV-lea (1030–1038).

Cea de-a doua soție a fost Prisca (Brisque) a Gasconiei (d. înainte de 1018), fiica ducelui Wilhelm al II-lea al Gasconiei. Din această căsătorie au rezultat trei copii:

  • Odo (în franceză Eudes; d. 1039), duce al Gasconiei (1032–1039), duce al Aquitaniei și conte de Poitou între 1038 și 1039;
  • Adelais, căsătorită cu Géraud I Tranacléon, conte de Armagnac (d. 1020);
  • Theobald (în franceză Thibault), care a murit tânăr.

A treia soție a fost Agnes de Burgundia (d. 10 noiembrie 1068), fiica lui Otto Wilhelm, conte de Burgundia. Copiii lor au fost:

Note modificare

  1. ^ Guillaume III-V 'le Grand' d'Aquitaine de Poitou, Genealogics 
  2. ^ Foundation for Medieval Genealogy, accesat în  
  3. ^ Genealogics 
  4. ^ IdRef, accesat în  
  5. ^ Corpus Corporum, accesat în  
  6. ^ Foundation for Medieval Genealogy
  7. ^ Gertrud Thoma: Kaiserin Agnes. în: Karl Schnith (ed.): Frauen des Mittelalters in Lebensbildern., Editura Styria, Viena 1997, ISBN 3-222-12467-1, p. 124.

Bibliografie modificare

  • Benoît Cursante: Wilhelm V. der Große, în: Lexikon des Mittelalters (LexMA), vol. 9, Editura LexMA, München 1998, pp. 137-138, ISBN 3-89659-909-7