Wikipedia

Yonne

departament al Franței

Yonne este un departament francez situat în sud-vestul regiunii Bourgogne-Franche-Comté. Este traversat, de la sud spre nord, de râul care i-a dat numele, Yonne, afluent al Senei, care se varsă în aceasta la Montereau-Fault-Yonne (Seine-et-Marne). INSEE și La Poste îi atribuie codul 89.

Yonne
—  departament al Franței  —

Drapel
Drapel		Stemă
Stemă
Map
Yonne (Franța)
Poziția geografică în Franța
Coordonate: 47°48′00″N 3°34′00″E ({{PAGENAME}}) / 47.8°N 3.5666666666667°E
Țară Franța
Entitate administrativ-teritorială francezăFranța metropolitană
Regiune Burgundia-Franche-Comté
Atestare Modificați la Wikidata
Numit dupăRâul Yonne
ReședințăAuxerre
Guvernare
 - președinte al consiliului general departamental[*]​Jean-Marie Rolland[*]​ (Uniunea pentru o Mișcare Populară)
Suprafață
 - Total7,427 km²
Populație (2022)
 - Total333.896 locuitori
Fus orarUTC+1
Prezență online
site web oficial Modificați la Wikidata
GeoNames Modificați la Wikidata
OpenStreetMap relation Modificați la Wikidata
Poziția regiunii Yonne
Poziția regiunii Yonne
Poziția regiunii Yonne
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Yonne avea 333 896 de locuitori la 1 ianuarie 2022. Este al 4-lea departament din regiunea Bourgogne-Franche-Comté. Auxerre este prefectura și cel mai mare oraș din Yonne (cu 35 236 de locuitori în comună în 2022 și 67 663 de locuitori în aglomerație).

Geografie

modificare
 
Turnul cu Ceas din Auxerre.

Yonne face parte din regiunea Bourgogne-Franche-Comté. Se învecinează cu departamentele Aube, Côte-d'Or, Nièvre, Loiret și Seine-et-Marne. Departamentul Yonne include, printre altele, regiunile Puisaye (subsol argilos, peisaj bocager) și Forterre (subsol calcaros, câmpuri deschise).

Auxerre este cel mai mare oraș din departament, cu 34 151 de locuitori în 2020, urmat de Sens (26 854 locuitori), Joigny (9 381 locuitori), Migennes (7 274 locuitori) și Avallon (6 414 locuitori).

Altitudinea maximă a departamentului se află în pădurea La Pérouse, la nord de Morvan, pe teritoriul comunei Quarré-les-Tombes, atingând 607 m.

 
Podgoria Chablis, în centrul-est.
 
Peisaj din Auxerrois, în zona centrală.
 
Stâncile de la Saussois, în sud.

Climă

modificare

Având un climat de tip continental, Yonne prezintă variații termice semnificative, cu veri călduroase și ierni reci. Astfel, Auxerre a fost orașul din Franța metropolitană cu cea mai ridicată temperatură în timpul caniculei din 2003 (41 °C).

Departamentul prezintă câteva microclimate diferite, iar contrastele între vest, est, nord, sud și centrul acestuia pot fi semnificative. Astfel, zona Auxerrois este adesea uscată și caldă. În schimb, Morvan are o pluviometrie mai ridicată și un climat răcoros vara. Iarna, ninsorile sunt frecvente.

Transporturi

modificare

Transportul rutier

modificare
 
Autostrada A6 la nivelul nodului rutier cu autostrada A19, lângă Savigny-sur-Clairis.

Yonne era traversată de drumul național 6, unul dintre cele mai importante axe rutiere din Franța înainte de construirea autostrăzilor. Acesta lega Parisul de Lyon și de sud-estul țării și era dotat cu numeroase benzi de depășire și variante de ocolire a aglomerărilor urbane. Acest drum a fost declasificat și transformat în drumul departamental 606, iar traficul său, deși încă semnificativ, este în principal regional și local. Traseul său traversează sau trece în apropierea celor șase comune cele mai populate ale departamentului, de la nord la sud: Sens, Villeneuve-sur-Yonne, Joigny, Migennes, Auxerre și Avallon[1].

Principalele axe rutiere ale departamentului sunt astăzi autostrăzile:

  • A6, care a înlocuit RN 6 pentru traficul între Paris și sud-estul Franței și deservește în special Auxerre și Avallon;
  • A5, construită parțial pentru a prelua din traficul autostrăzii A6, care trece prin Sens înainte de a se îndrepta spre Troyes;
  • A19, care leagă primele două autostrăzi la nivelul orașului Sens și continuă spre Montargis și Orléans.

Aceste autostrăzi, toate concesionate și cu taxă, au în comun un număr redus de noduri rutiere cu rețeaua de drumuri locale: astfel, distanța dintre două noduri rutiere este adesea mai mare de 20 km.

Transport feroviar

modificare
 
Un tren TER Bourgogne în gara Auxerre-Saint-Gervais în 2019.

Cea mai frecventată gară este Sens, urmată de Auxerre-Saint-Gervais, Laroche - Migennes și Joigny. Gara din Sens, situată la o oră de Paris, este caracterizată în principal de traficul navetiștilor între capitală și regiunea.

Cele două linii principale care traversează Yonne sunt:

  • Linia Paris-Lyon - Marseille-Saint-Charles, care preia cea mai mare parte a traficului TER Bourgogne-Franche-Comté și este bine echipată — electrificată la curent continuu de 1500 V, având patru linii până la gara Saint-Florentin - Vergigny și două dincolo de aceasta;
  • LGV Sud-Est, utilizată de un trafic intens de TGV inOui și Ouigo, dar care nu deservește nicio gară în departamentul Yonne.

Din linia clasică Paris-Marsilia se desprinde, în gara Laroche - Migennes, o ramură neelectrificată către Auxerre; dincolo de Auxerre, această ramură se continuă cu două linii spre Avallon și Corbigny, care au un trafic modest.

Transport fluvial

modificare
 
Ecluza Égrevin pe canalul Burgundiei.

Râul Yonne este navigabil pentru ambarcațiuni de tonaj mediu în aval de Auxerre (clasa II CEMT până la Villevallier și clasa III CEMT dincolo de acest punct[2]), până la confluența sa cu Sena canalizată pentru tonaj mare, la Montereau-Fault-Yonne. Portul fluvial multimodal din Gron s-a dezvoltat datorită creării unei navete către Le Havre, destinată transportului de containere și mărfuri grele, inaugurată în iulie 2010.

Două canale prelungesc acest ax navigabil: canalul Nivernais, care pornește spre sud din Auxerre și se conectează la canalul lateral al Loarei, și canalul Burgundiei, care traversează Saint-Florentin și Tonnerre înainte de a ajunge la Saône. Având gabarit Freycinet[n 1] (clasa I CEMT)[5], aceste canale sunt utilizate în prezent în principal pentru navigația de agrement.

Istorie

modificare

Primele urme de locuire umană în departament datează din Paleoliticul timpuriu, în peșterile de la Arcy-sur-Cure[6], situate în apropierea actualei comune Arcy-sur-Cure. În perioada Neoliticului, populațiile locuiau în principal pe malurile râului Yonne, deși oameni veniți din regiunile danubiene au ajuns pe teritoriul departamentului[7].

În epoca bronzului, minereurile de cupru și staniu erau puțin prezente pe acest teritoriu. Această absență nu a împiedicat însă descoperirea unui important tezaur pe situl de la Villethierry, care cuprinde 488 de ace, 244 de inele, 80 de brățări, 22 de fibule și o pensetă[8]. În perioada Hallstatt, descoperirile arheologice atestă prezența obiectelor din fier, exploatarea minelor de sare pe situl Fontaines Salées și construirea unor necropole[8].

 
Bazin de captare a apelor sărate la Fontaines Salées.
 
Tezaurul de la Villethierry expus la muzeul din Sens.

În epoca celtică, departamentul era împărțit în principal între edueni, senoni și lingoni[9]. După victoria romană a lui Iulius Cezar în bătălia de la Alesia în 52 î.Hr., romanii s-au instalat pe situri ocupate anterior de gali sau au fondat orașe noi în apropierea marilor drumuri romane din Galia[9].

Romanii au construit numeroase orașe pe teritoriul icaunais, precum Agedincum (Sens) sau Autessiodurum (Auxerre), și au ridicat numeroase vile pentru exploatarea zonelor rurale, așa cum s-a întâmplat la La Chapelle-Vaupelteigne, Gron, Migennes, Noyers și Poiry. Regiunea rurală includea, de asemenea, câteva sanctuare, cum ar fi cele de la Avallon și Fontenoy, precum și industrii, în special cele legate de prelucrarea fierului în diferitele păduri ale departamentului[10].

În Antichitatea târzie, Yonne s-a creștinat, la fel ca multe alte teritorii ale Imperiului Roman. Un număr mare de sfinți au trecut pe aici: Savinien de Sens, Colombe de Sens, Martin de Tours, Pèlerin d'Auxerre, Âmatre d'Auxerre și Germain d'Auxerre. Cel mai cunoscut dintre ei, Sfântul Germain, este celebru ca fiind al doilea episcop de Auxerre și ca trimis, în anul 429, de conciliul de la Troyes în Britannia (provincie romană) pentru a combate erezia pelagiană. La sfârșitul vieții sale, Sfântul Germain s-a dus la împăratul roman și a murit în capitala imperială, Ravenna. Trupul său a fost repatriat la Auxerre la cererea mamei împăratului, Galla Placidia[11].

În secolul al VI-lea, monahismul s-a dezvoltat, iar în secolul al IX-lea, Auxerre a devenit unul dintre marile centre intelectuale ale continentului european[12]. Tot în secolul al IX-lea a avut loc la Fontenoy bătălia dintre cei trei nepoți ai lui Carol cel Mare pentru împărțirea imperiului carolingian. Victoria lui Ludovic Germanicul și a lui Carol cel Pleșuv asupra lui Lothar, la 25 iunie 841, a condus la Tratatul de la Verdun și la împărțirea imperiului lui Carol cel Mare[13].

 
Unul dintre mozaicurile galo-romane expuse la muzeul din Sens.
 
Hipocaustul sitului gallo-roman de la Escolives-Sainte-Camille.
 
Tunica Sfântului Germain, datând din secolul al XI-lea, care s-ar fi aflat în mormântul lui Germain din Auxerre, expusă în depozitul tezaurului catedralei din Auxerre.
 
Frescă reprezentând Lapidarea Sfântului Ștefan, realizată în criptelor abației Saint-Germain din Auxerre.
 
Obelisc comemorativ al bătăliei de la Fontenoy din 25 iunie 841 dintre nepoții lui Carol cel Mare.

După anul 1000, teritoriile din Yonne au fost împărțite între diferite zone aparținând diverselor entități: ducatul Burgundiei, regatul Franței și comitatul Nevers, în funcție de evoluția războaielor și a moștenirilor[14]. Sens a devenit un important centru religios al Franței, deoarece orașul a fost sediul arhiepiscopiei, l-a găzduit pe papa Alexandru al III-lea timp de optsprezece luni și a fost locul unde s-a celebrat căsătoria lui Ludovic al IX-lea cu Margareta de Provence[15].

Între secolele al XI-lea și al XIII-lea, teritoriul departamentului Yonne s-a acoperit de biserici în stil romanic, dar, în același timp, a fost marcat de numeroase revolte feudale în orașe. Stilul romanic (catedrala Saint-Étienne din Auxerre, bazilica Sainte-Marie-Madeleine din Vézelay) a fost treptat înlocuit de stilul gotic: prima catedrală gotică construită în Franța a fost cea din Sens. Au urmat bisericile din Montréal, Pontigny și Vermenton[16].

 
Portret gravat al papei Alexandru al III-lea.
 
Prima catedrală gotică: catedrala Saint-Étienne din Sens.
 
Miniatură datând din perioada 1330-1340, realizată de Jean Pucelle, reprezentând căsătoria lui Ludovic al IX-lea cu Margareta de Provence la Sens.
 
Timpanul central al nartexului bazilicii Sainte-Marie-Madeleine din Vézelay, în stil romanic, sculptat între anii 1125-1130.
 
Bolte cu nervuri ale colegialei Notre-Dame de Montréal, tranziție între arta romanică și arta gotică.

Secolele următoare (XIV-XV) au fost mult mai puțin prospere. Orașele și satele au suferit din cauza ciumei și a acțiunilor marilor companii mercenare, dar și din cauza luptei pentru puterea regală dintre armagnaci[n 2] și burgunzi[n 3][17]. După Războiul de 100 de Ani, satele au fost depopulate, iar castelele fortificate au fost treptat abandonate[18]. Sub influența italiană și odată cu apariția Renașterii în Franța, au fost construite noi tipuri de castele, precum cele de la Chastellux și Maulnes, iar clădirile religioase au fost renovate, cum ar fi biserica Notre-Dame-de-l’Assomption din Villeneuve-sur-Yonne sau biserica Saint-Florentin din Saint-Florentin[18][19].

Dar secolul al XVI-lea marchează, de asemenea, o perioadă dificilă pentru Yonne, care suferă din cauza devastărilor provocate de diferitele crize religioase ce afectează regatul Franței, în special din cauza trupelor Ligii Catolice și a hughenoților[19].

Un sfert din nord-vestul actualului departament aparținea, în 1771, prințului Franz Xavier de Saxonia, unchiul lui Ludovic al XVI-lea, până la crearea departamentului Yonne în timpul Revoluției Franceze, la 4 martie 1790.

 
Harta departamentului Yonne 1790
 
Yonne și provinciile care ocupau teritoriul său înainte de 1790: Champagne, Burgundia, Orléanais, Île-de-France și Nivernais.

Nașterea departamentului a avut loc în aplicarea legii din 22 decembrie 1789, fiind format din părți ale provinciilor Burgundia (Auxerrois și Avallonais)[20], Champagne (Sénonais și Tonnerrois) și Orléanais (Puisaye)[20], iar într-o măsură mai mică din părți ale Nivernais și Île-de-France.

La 1 ianuarie 2016, regiunea Burgundia, de care aparținea departamentul, a fuzionat cu regiunea Franche-Comté pentru a forma noua regiune administrativă Bourgogne-Franche-Comté.

Orașe precum Auxerre și Joigny dețin titlul de „Oraș de Artă și Istorie”.

Demografie

modificare

În 2022, departamentul avea o populație de 333 896 de locuitori[n 4], înregistrând o scădere de -1,95 % față de 2016 (Franța fără Mayotte: +2,11 %).

Demografia în Yonne (Sursa : SPLAF[21]; INSEE[22][23][24][25])
An 180118261846186618861906193119621990200620142022
Populație 320 596342 116374 856372 589355 364315 199275 755269 826323 096340 088352 433333 896

Personalități

modificare

Personalități născute în Yonne

modificare

Personalități care au trăit în Yonne

modificare

Personalități decedate în Yonne

modificare

Note

modificare
  1. ^ Gabaritul Freycinet este o normă europeană care reglementează dimensiunile ecluzelor pe anumite canale. Această normă a fost introdusă printr-o lege a programului lui Charles de Freycinet, adoptată la 5 august 1879[3][4].
  2. ^ Armagnacii sunt, în timpul Războiul de 100 de Ani, în timpul domniilor lui Carol al VI-lea și Carol al VII-lea, o facțiune favorabilă casei de Orleans, opusă facțiunii Burgunzilor, favorabilă casei de Burgundia. Existenta acestor două facțiuni se întinde de la 1407/1410 la 1435.
  3. ^ Burgunzii este numele dat părții adverse față de cea a "Armagnacilor" în timpul războiului civil dintre Armagnaci și Burgunzi, la începutul secolului al XV-lea.
  4. ^ Populația municipală legală în vigoare la 1 ianuarie 2025, înregistrată în anul 2022, este definită în limitele teritoriale în vigoare la 1 ianuarie 2024, data de referință statistică fiind 1 ianuarie 2022.

Referințe

modificare
  1. ^ „Fichiers par départements des populations légales en 2019”. Insee (în franceză). . Accesat în . 
  2. ^ „Les voies navigables du bassin de la Seine” (PDF). Voies navigables de France (în franceză). . Accesat în . 
  3. ^ „Bulletin des lois de la République française”. Bulletin des lois (în franceză). Imprimerie nationale. 19: 121. . 
  4. ^ „Collection complète des lois, décrets, ordonnances, règlements, et avis du Conseil d'État”. Collection complète des lois (în franceză). Paris: A. Guyot et Scribe. 79: 338. . 
  5. ^ „Les voies navigables du bassin Centre-Bourgogne” (PDF). Voies navigables de France (în franceză). . Accesat în . 
  6. ^ Bataille, Alain; Dibie, Pascal; Fontaine, Jean-Pierre; Guillaume, Jean-Charles; Moreau, Jean-Paul; Pavy, Ferdinand; Skorka, Line; Taverdet, Gérard; Vigreux, Marcel (). Yonne (în franceză). Paris: Éditions Bonneton. p. 19. 
  7. ^ Bataille, Alain; Dibie, Pascal; Fontaine, Jean-Pierre; Guillaume, Jean-Charles; Moreau, Jean-Paul; Pavy, Ferdinand; Skorka, Line; Taverdet, Gérard; Vigreux, Marcel (). Yonne (în franceză). Paris: Éditions Bonneton. p. 20. 
  8. ^ a b Bataille, Alain; Dibie, Pascal; Fontaine, Jean-Pierre; Guillaume, Jean-Charles; Moreau, Jean-Paul; Pavy, Ferdinand; Skorka, Line; Taverdet, Gérard; Vigreux, Marcel (). Yonne (în franceză). Paris: Éditions Bonneton. p. 20. 
  9. ^ a b Bataille, Alain; Dibie, Pascal; Fontaine, Jean-Pierre; Guillaume, Jean-Charles; Moreau, Jean-Paul; Pavy, Ferdinand; Skorka, Line; Taverdet, Gérard; Vigreux, Marcel (). Yonne (în franceză). Paris: Éditions Bonneton. p. 25. 
  10. ^ Bataille, Alain; Dibie, Pascal; Fontaine, Jean-Pierre; Guillaume, Jean-Charles; Moreau, Jean-Paul; Pavy, Ferdinand; Skorka, Line; Taverdet, Gérard; Vigreux, Marcel (). Yonne (în franceză). Paris: Éditions Bonneton. p. 28. 
  11. ^ Bataille, Alain; Dibie, Pascal; Fontaine, Jean-Pierre; Guillaume, Jean-Charles; Moreau, Jean-Paul; Pavy, Ferdinand; Skorka, Line; Taverdet, Gérard; Vigreux, Marcel (). Yonne (în franceză). Paris: Éditions Bonneton. p. 29. 
  12. ^ Bataille, Alain; Dibie, Pascal; Fontaine, Jean-Pierre; Guillaume, Jean-Charles; Moreau, Jean-Paul; Pavy, Ferdinand; Skorka, Line; Taverdet, Gérard; Vigreux, Marcel (). Yonne (în franceză). Paris: Éditions Bonneton. p. 30. 
  13. ^ Bataille, Alain; Dibie, Pascal; Fontaine, Jean-Pierre; Guillaume, Jean-Charles; Moreau, Jean-Paul; Pavy, Ferdinand; Skorka, Line; Taverdet, Gérard; Vigreux, Marcel (). Yonne (în franceză). Paris: Éditions Bonneton. p. 32. 
  14. ^ Bataille, Alain; Dibie, Pascal; Fontaine, Jean-Pierre; Guillaume, Jean-Charles; Moreau, Jean-Paul; Pavy, Ferdinand; Skorka, Line; Taverdet, Gérard; Vigreux, Marcel (). Yonne (în franceză). Paris: Éditions Bonneton. p. 33. 
  15. ^ Bataille, Alain; Dibie, Pascal; Fontaine, Jean-Pierre; Guillaume, Jean-Charles; Moreau, Jean-Paul; Pavy, Ferdinand; Skorka, Line; Taverdet, Gérard; Vigreux, Marcel (). Yonne (în franceză). Paris: Éditions Bonneton. p. 35. 
  16. ^ Bataille, Alain; Dibie, Pascal; Fontaine, Jean-Pierre; Guillaume, Jean-Charles; Moreau, Jean-Paul; Pavy, Ferdinand; Skorka, Line; Taverdet, Gérard; Vigreux, Marcel (). Yonne (în franceză). Paris: Éditions Bonneton. pp. 35–41. 
  17. ^ Bataille, Alain; Dibie, Pascal; Fontaine, Jean-Pierre; Guillaume, Jean-Charles; Moreau, Jean-Paul; Pavy, Ferdinand; Skorka, Line; Taverdet, Gérard; Vigreux, Marcel (). Yonne (în franceză). Paris: Éditions Bonneton. p. 45. 
  18. ^ a b Bataille, Alain; Dibie, Pascal; Fontaine, Jean-Pierre; Guillaume, Jean-Charles; Moreau, Jean-Paul; Pavy, Ferdinand; Skorka, Line; Taverdet, Gérard; Vigreux, Marcel (). Yonne (în franceză). Paris: Éditions Bonneton. p. 48. 
  19. ^ a b Bataille, Alain; Dibie, Pascal; Fontaine, Jean-Pierre; Guillaume, Jean-Charles; Moreau, Jean-Paul; Pavy, Ferdinand; Skorka, Line; Taverdet, Gérard; Vigreux, Marcel (). Yonne (în franceză). Paris: Éditions Bonneton. p. 55. 
  20. ^ a b Bataille, Alain; Dibie, Pascal; Fontaine, Jean-Pierre; Guillaume, Jean-Charles; Moreau, Jean-Paul; Pavy, Ferdinand; Skorka, Line; Taverdet, Gérard; Vigreux, Marcel (). Yonne (în franceză). Paris: Éditions Bonneton. p. 7. 
  21. ^ fr Istoricul Yonne  (accesat la 25/02/2025)
  22. ^ fr Populația în funcție de sex și grupa de vârstă pe intervale de cinci ani, din 1968 până în 2021 (din 1990 până în 2021 pentru departamentele de peste mări).  (accesat la 17/02/2025)
  23. ^ fr Populații legale 2006  (accesat la 17/02/2025)
  24. ^ fr Populații legale 2014  (accesat la 17/02/2025)
  25. ^ fr Populații legale 2022  (accesat la 17/02/2025)

Bibliografie

modificare
  • Quantin, Maximilien (). Dictionnaire topographique du département de l'Yonne : comprenant les noms de lieux anciens et modernes (în franceză). Paris: Imprimerie impériale. OCLC 458852804. 
  • Salch, Charles-Laurent (). „Druyes, les châteaux sur plan carré de l'Yonne”. Châteaux-forts d’Europe (în franceză) (17). 
  • Bataille, Alain; Dibie, Pascal; Fontaine, Jean-Pierre; Guillaume, Jean-Charles; Moreau, Jean-Paul; Pavy, Ferdinand; Skorka, Line; Taverdet, Gérard; Vigreux, Marcel (). Yonne (în franceză). Paris: Éditions Bonneton. 
  • Fontaine, Jean-Pierre (). Hommes et femmes célèbres de l'Yonne (în franceză). Paris: Éditions Bonneton. ISBN 978-2-86253-188-5. 

Vezi și

modificare

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Yonne&oldid=16849271