Deschide meniul principal

StudiiModificare

A urmat cursurile inferioare ale Liceului "Majlath Gusztav" din Alba Iulia, și le-a continuat la Gimnaziul Greco-Catolic din Blaj (1898-1906).[3]

Ca bursier al Mitropoliei Române Unite din Blaj, a plecat la Budapesta unde a audiat între anii 1906-1910 cursurile Facultății de Teologie, în cadrul Universității Ungare Regale de Științe, după care, între anii 1910-1916, ca membru al Institutului Augustineum, a urmat cursurile Facultății de Teologie a Universității din Viena. La sfârșitul studiilor a obținut titlul de doctor în teologie și istorie susținând, la 4 decembrie 1916, dizertația "Relatio Rumenorum e terris coronae Sancti Stephani ad reformationem soec. XVI et XVII", întocmită sub conducerea profesorului Cölestin Wolfsgruber.[3]

Activitatea profesionalăModificare

După încheierea studiilor universitare de la Viena, Zenovie Pâclișanu a revenit la Blaj, unde a activat pentru un timp ca profesor la Academia Teologică Greco-Catolică iar între anii 1916-1919 a fost bibliotecar la Biblioteca Arhidiecezană.[3]

În 1918 a fost secretar al Adunării Naționale de la Alba Iulia. Ulterior a activat la București ca vicar general al Bisericii Române Unite cu Roma și a deservit ca preot Biserica Sf. Vasile cel Mare din strada Polonă.[4]

Papa Pius al XI-lea i-a acordat în perioada interbelică distincția de prelat papal.

În 1946-1947 a fost membru în delegația României la Conferința de Pace de la Paris, ca expert în probleme de istorie a Transilvaniei. După arestarea episcopilor Tit Liviu Chinezu și Vasile Aftenie a fost numit vicar general mitropolitan pentru enoriașii uniți din Vechiul Regat.

Sfârșitul sub comunismModificare

În 1949, după interzicerea BRU, a fost condamnat sub acuzația de activitate clandestină religioasă greco-catolică și a fost arestat în perioada 1949 - 1953. La 15 iunie 1950 a fost transferat la Închisoarea Sighet, de unde a fost eliberat în anul 1953. Zenovie Pâclișanu a fost arestat din nou în 1957 și a decedat la o săptămâna după ce a fost condamnat la 12 ani de temniță grea. [1][5], [6]

LucrăriModificare

  • Vechile mănăstiri românești din Ardeal, Blaj 1919
  • Un vechiu proces literar, 36 pagini, 1935
  • Despre mănăstirile din Maramureș, în: Cultura Creștină, Nr. 7-8, Blaj 1936, pag. 390 și urm.;
  • Istoria Bisericii Române Unite, Galaxia Gutenberg, 2006
  • Biserica și Românismul, Galaxia Gutenberg, 2005
  • Istoria creștinismului antic, Galaxia Gutenberg, 2009
  • Relatio Rumenorum e terris coronae S[ancti] Stephani ad Reformationem saec[ulis] XVI et XVII, Technomedia, 2010

NoteModificare

  1. ^ a b Ecaterina Puia, Istoricul Zenovie Pâclișanu și sursele sale, uab.ro, accesat 2016-05-04
  2. ^ „Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent”, Academiaromana.ro, accesat în  
  3. ^ a b c Istoricul Zenovie Pâclișanu și sursele sale
  4. ^ Istoria obligă, 2 mai 2008, Gelu Trandafir, România liberă, accesat la 18 iulie 2013
  5. ^ Vicar General Pr. Zenovie Pâclișanu
  6. ^ https://romanialibera.ro/special/documentare/generatia-unirii--exterminata-in-inchisori--2698

BibliografieModificare

Legături externeModificare