Deschide meniul principal

Zenovie Pâclișanu, uneori Zenobie, (n. 1 mai 1886, Straja, Alba - d. 31 octombrie 1957, închisoarea Jilava)[1] a fost un istoric român, preot greco-catolic, membru corespondent al Academiei Române din 1919.

Logo of the Romanian Academy.png Membru corespondent al Academiei Române
Zenovie Pâclișanu
Zenobie Pâclișanu.jpg
Zenovie Pâclișanu
Date personale
Născut1 mai 1886
Straja, Alba,
 Austro-Ungaria
Decedat31 octombrie 1957, (71 de ani)
Penitenciarul Jilava,
România Republica Populară Română
ÎnmormântatCimitirul Bellu Modificați la Wikidata
Naționalitate România
CetățenieFlag of Romania (1952-1965).svg România Modificați la Wikidata
Religiegreco-catolică
Ocupațieistoric, preot
Activitate
EducațieGimnaziul Greco-Catolic din Blaj, Facultatea de Teologie a Universității Ungare Regale de Științe din Budapesta, Facultatea de Teologie a Universității din Viena
Alma materUniversitatea „Eötvös Loránd” din Budapesta  Modificați la Wikidata
ReprezentantSecretar al Marii Adunării Naționale de la Alba Iulia
Cunoscut pentruMembru în delegația României la Conferința de Pace de la Paris

Cuprins

StudiiModificare

A urmat cursurile inferioare ale Liceului "Majlath Gusztav" din Alba Iulia, și le-a continuat la Gimnaziul Greco-Catolic din Blaj (1898-1906).[2]

Ca bursier al Mitropoliei Române Unite din Blaj, a plecat la Budapesta unde a audiat între anii 1906-1910 cursurile Facultății de Teologie, în cadrul Universității Ungare Regale de Științe, după care, între anii 1910-1916, ca membru al Institutului Augustineum, a urmat cursurile Facultății de Teologie a Universității din Viena. La sfârșitul studiilor a obținut titlul de doctor în teologie și istorie susținând, la 4 decembrie 1916, dizertația "Relatio Rumenorum e terris coronae Sancti Stephani ad reformationem soec. XVI et XVII", întocmită sub conducerea profesorului Cölestin Wolfsgruber.[2]

Activitatea profesionalăModificare

După încheierea studiilor universitare de la Viena, Zenovie Pâclișanu a revenit la Blaj, unde a activat pentru un timp ca profesor la Academia Teologică Greco-Catolică iar între anii 1916-1919 a fost bibliotecar la Biblioteca Arhidiecezană.[2]

În 1918 a fost secretar al Adunării Naționale de la Alba Iulia. Ulterior a activat la București ca vicar general al Bisericii Române Unite cu Roma și a deservit ca preot Biserica Sf. Vasile cel Mare din strada Polonă.[3]

Papa Pius al XI-lea i-a acordat în perioada interbelică distincția de prelat papal.

În 1946-1947 a fost membru în delegația României la Conferința de Pace de la Paris, ca expert în probleme de istorie a Transilvaniei. După arestarea episcopilor Tit Liviu Chinezu și Vasile Aftenie a fost numit vicar general mitropolitan pentru enoriașii uniți din Vechiul Regat.

Sfârșitul sub comunismModificare

În 1949, după interzicerea BRU, a fost condamnat sub acuzația de activitate clandestină religioasă greco-catolică. La 15 iunie 1950 a fost transferat la Închisoarea Sighet, de unde a fost eliberat în anul 1955, doar pentru un an, fiind arestat din nou în 1956, internat la Închisoarea Jilava, unde a murit în anul 1957.[1][4]

LucrăriModificare

  • Vechile mănăstiri românești din Ardeal, Blaj 1919
  • Un vechiu proces literar, 36 pagini, 1935
  • Despre mănăstirile din Maramureș, în: Cultura Creștină, Nr. 7-8, Blaj 1936, pag. 390 și urm.;
  • Istoria Bisericii Române Unite, Galaxia Gutenberg, 2006
  • Biserica și Românismul, Galaxia Gutenberg, 2005
  • Istoria creștinismului antic, Galaxia Gutenberg, 2009
  • Relatio Rumenorum e terris coronae S[ancti] Stephani ad Reformationem saec[ulis] XVI et XVII, Technomedia, 2010

NoteModificare

  1. ^ a b Ecaterina Puia, Istoricul Zenovie Pâclișanu și sursele sale, uab.ro, accesat 2016-05-04
  2. ^ a b c Istoricul Zenovie Pâclișanu și sursele sale
  3. ^ Istoria obligă, 2 mai 2008, Gelu Trandafir, România liberă, accesat la 18 iulie 2013
  4. ^ Vicar General Pr. Zenovie Pâclișanu

BibliografieModificare

Legături externeModificare