Zimmerit

Zimmerit a fost denumirea unui înveliș fabricat pentru vehiculele blindate ale Germaniei naziste din timpul celui de-al Doilea Război Mondial pentru a combate utilizarea minelor antitanc magnetice, deși Germania a fost singura țară care a folosit minele antitanc magnetice în număr mare în timpul războiului. Zimmeritul a fost creat de compania germană Chemische Werke Zimmer AG.^[1]

Mod de funcționare

Stratul de Zimmerit era o barieră care împiedica contactul dintre mina magnetică și metalul vehiculului. De obicei, pasta avea creste (zimți) pentru a mări grosimea totală. În contact cu acest înveliș, minele magnetice cădeau de pe vehicule din cauza propriei greutăți și din cauza vibrațiilor vehiculului. Zimmeritul nu avea proprietăți antimagnetice propriu-zise, materialul din care era compus împiedica contactul dintre mina magnetică și suprafața metalică.^[1]^[2]

Utilizare

Zimmeritul a fost aplicat pe suprafața unor tancuri și a unor autotunuri (acoperite complet de blindaj) din decembrie 1943 până pe 9 septembrie 1944.^[2] Pe vehiculele de luptă blindate care nu erau închise complet era foarte rar aplicat. Vehiculele aveau un aspect nefinisat distinct când erau dotate cu Zimmerit.

Aplicarea pastei antimagnetice se făcea la fabrică. Variațiile din aspectului pastei erau în funcție de fabrica unde era construit vehiculul blindat. Zimmeritul avea de obicei aspectul clasic, cu zimți, dar a existat și un model în formă de vafelă, întâlnit aproape exclusiv la tunurile de asalt Sturmgeschütz III. De obicei, vehiculele aflate deja în uz nu erau dotate cu Zimmerit.

Zimmeritul nu a mai fost aplicat din fabrică începând cu 9 septembrie 1944 și pe front de pe 7 octombrie 1944^[3], din cauza unor zvonuri nefondate. Îngrijorările erau legate de faptul că pasta putea lua foc la impactul cu proiectilele. Aceste zvonuri au fost dezmințite ulterior, dar ordinul nu a fost schimbat.^[2]^[3] Aplicarea și uscarea Zimmeritului adăuga zile întregi la timpul necesar producției fiecărui vehicul blindat^[1], fapt inacceptabil fiindcă exista o lipsă acută de tancuri în Wehrmacht.

După război, armata britanică a experimentat la rândul ei un material asemănător pe tancul Churchill, dar a decis să nu folosească acestă metodă de protecție. Din cauza aruncătoarelor de grenade cumulative (precum Bazooka de fabricație americană), utilizarea minelor antitanc magnetice a devenit foarte rară.

Compoziție

Zimmeritul era alcătuit din:

40 % Baritină - BaSO₄
25 % Poliacetat de vinil – similar adezivului pentru lemn
15 % Pigment (ocru)
10 % Sulfură de zinc – ZnS
10 % Rumeguș

Vehicule dotate cu Zimmerit din fabrică

Panzer III
Panzer IV^[2]
Panzer V^[2]
Tiger I^[2] - aplicat la modelele de la mijlocul și sfârșitul producției
Tiger II^[2] - primele modele
StuG III
StuG IV - primele modele
Jagdtiger - doar la varianta Porsche
Jagdpanther - primele modele fabricate
Jagdpanzer IV
Brummbär

Note

^ ^a ^b ^c Spalding
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g Rottman 2005, p.19
^ ^a ^b Jentz & Doyle 1993, p. 20.

Bibliografie

Jentz, Thomas; Doyle, Hilary (1993), Kingtiger Heavy Tank, 1942-45, London: Osprey, ISBN 1-85532-282-X
Rottman, Gordon (2005), World War II Infantry Anti-Tank Tactics, City: Osprey Publishing (UK), ISBN 9781841768427
Spalding, Donald, „ZIMMERIT: Production and Application Methods”, Afv News (Jan-Apr/1983), arhivat din originalul de la 5 octombrie 2007, accesat în 30 septembrie 2010

[Spalding-1] Spalding

[rottman19-2] ^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g Rottman 2005, p.19

[J&D20-3] Jentz & Doyle 1993, p. 20.

[1]

[2]

[3]