Zona euro

(Redirecționat de la Zona Euro)

Zona euro se referă la cele 20 de state din Uniunea Europeană care au adoptat euro ca monedă unică.[1][2] Zona euro este o zonă monetară.

Zona euro
Zona Euro în 2014

     zona Euro în 2023

     alte țări membre UE

Monedaeuro
TipulEconomică și Monetară
Înființată1999
Membrii20
Guvernarea
Political controlEurogroup
Autoritatea emitentăBanca Centrală Europeană
AfiliatăUniunii Europene
Statistici
Populația336.080.918
PIB (PPP)€8.4 triliarde

Cele 20 de țări membre sunt Austria, Belgia, Cipru, Croația, Finlanda, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Portugalia, Spania, Slovenia, Slovacia. Pe lângă acestea, 4 "micro-state", prin acordurile monetare încheiate cu vecinii lor, sunt și ele atașate la zona euro: Andorra, Monaco, San Marino și Vatican.

Zona a fost creată în 1999 de unsprezece țări, la care s-a alăturat Grecia în 2001, Slovenia în 2007, Cipru și Malta în 2008, Slovacia în 2009, Estonia în 2011, Letonia în 2014, Lituania în 2015 și Croația în 2023.

Două țări din Uniunea Europeană nu au fost de acord cu introducerea acestei monede, și anume Danemarca și Regatul Unit. Între timp, Regatul Unit s-a retras din Uniunea Europeană.

Rata de directare a zonei euro, fixată de Banca Centrală Europeană din Frankfurt am Main, Germania, este de 3,25 %.

Statul Adoptată Populație Excepții ISO
code
  Austria 1 ianuarie 1999[3] Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut8.712.137 AT
  Belgia 1 ianuarie 1999[3] Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut11.358.379 BE
  Cipru 1 ianuarie 2008[4] Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut1.170.125   Republica Turcă a Ciprului de Nord[5] CY
  Croația 1 ianuarie 2023 Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut3.871.833 HR
  Finlanda 1 ianuarie 1999[3] Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut5.503.132 FI
  Estonia 1 ianuarie 2011[6] Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut1.312.442 EE
  Franța 1 ianuarie 1999[3] Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut64.720.690   Noua Caledonie[7]
  Polinezia franceză[7]
  Wallis și Futuna[7]
FR
  Germania 1 ianuarie 1999[3] Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut81.914.672   Büsingen[8] DE
  Grecia 1 ianuarie 2001[9] Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut11.183.716 GR
  Irlanda 1 ianuarie 1999[3] Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut4.726.078 IE
  Italia 1 ianuarie 1999[3] Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut59.429.938   Campione d'Italia[10] IT
  Letonia 1 ianuarie 2014[11] Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut1.970.530 LV
  Lituania 1 ianuarie 2015[12] Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut2.908.249 LT
  Luxemburg 1 ianuarie 1999[3] Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut575,747 LU
  Malta 1 ianuarie 2008[13] Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut429,362 MT
  Portugalia 1 ianuarie 1999[3] Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut10.371.627 PT
  Slovacia 1 ianuarie 2009[14] Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut5.444.218 SK
  Slovenia 1 ianuarie 2007[15] Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut2.077.862 SI
  Spania 1 ianuarie 1999[3] Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut46.347.576 ES
  Țările de Jos 1 ianuarie 1999[3] Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut16.987.330   Aruba[16]
  Antilele Olandeze[17]
NL
  Zona euro Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut342.561.034 EZ

Teritoriile dependente ale statelor membre ale UE - în afara UE

modificare

Cinci din teritoriile dependente ale statelor membre ale UE care nu fac parte din UE au adoptat moneda euro:

Referințe

modificare
  1. ^ „Countries, languages, currencies”. Interinstitutional style guide. The EU Publications Office. Accesat în . 
  2. ^ The euro area, Banca Centrală Europeană
  3. ^ a b c d e f g h i j k „COUNCIL DECISION of 3 May 1998 in accordance with Article 109j(4) of the Treaty”. Official Journal of the European Union. L (139/30). . Accesat în . 
  4. ^ „COUNCIL DECISION of 10 July 2007 in accordance with Article 122(2) of the Treaty on the adoption by Cyprus of the single currency on 1 January 2008”. Official Journal of the European Union. L (186/29). . Accesat în . 
  5. ^ Auto-declarata Republică Turcă a Ciprului de Nord nu este recunoscută de UE și folosește lira turcească. Cu toate acestea, euro este utilizat pe scară largă.
  6. ^ „COUNCIL DECISION of 13 July 2010 in accordance with Article 140(2) of the Treaty on the adoption by Estonia of the euro on 1 January 2011”. Official Journal of the European Union. L (196/24). . Accesat în . 
  7. ^ a b c Teritoriile franceze din Pacific folosesc francul CFP.
  8. ^ Euro este moneda oficială, dar francul elvețian este folosit mai mult pentru plățile uzuale.
  9. ^ „COUNCIL DECISION of 19 June 2000 in accordance with Article 122(2) of the Treaty on the adoption by Greece of the single currency on 1 January 2001”. Official Journal of the European Union. L (167/19). . Accesat în . 
  10. ^ Se folosește francul elvețian. Cu toate acestea, euro este acceptat și utilizat pe scară largă.
  11. ^ „COUNCIL DECISION of 9 July 2013 on the adoption by Latvia of the euro on 1 January 2014”. Official Journal of the European Union. L (195/24). . Accesat în . 
  12. ^ „COUNCIL DECISION of 23 July 2014 on the adoption by Lithuania of the euro on 1 January 2015”. Official Journal of the European Union. L (228/29). . Accesat în . 
  13. ^ „COUNCIL DECISION of 10 July 2007 in accordance with Article 122(2) of the Treaty on the adoption by Malta of the single currency on 1 January 2008”. Official Journal of the European Union. L (186/32). . Accesat în . 
  14. ^ „COUNCIL DECISION of 8 July 2008 in accordance with Article 122(2) of the Treaty on the adoption by Slovakia of the single currency on 1 January 2009”. Official Journal of the European Union. L (195/24). . Accesat în . 
  15. ^ „COUNCIL DECISION of 11 July 2006 in accordance with Article 122(2) of the Treaty on the adoption by Slovenia of the single currency on 1 January 2007”. Official Journal of the European Union. L (195/25). . Accesat în . 
  16. ^ Aruba folosește florinul Aruban. Face parte din Regatul Țărilor de Jos, dar nu face parte din UE.
  17. ^ Antilele Neerlandeze folosesc guldenul Antilez. Fac parte din Regatul Țărilor de Jos, dar nu fac parte din UE. Guldenul urmează în general evoluția dolarului american, dar se preconizează dizolvarea acestui stat, iar situația monetară este incertă.

Vezi și

modificare