Élisabeth Borne

politiciană franceză
Élisabeth Borne
Borne Head Nov 2022.jpg
Date personale
Născută (61 de ani)[2] Modificați la Wikidata
Paris, Île-de-France, Franța Modificați la Wikidata
Părinți Joseph Borne[*][[Joseph Borne |​]]
Marguerite Lescène[*][[Marguerite Lescène |​]] Modificați la Wikidata
Căsătorită cu Olivier Allix[*][[Olivier Allix (fizician francez)|​]] ()[3] Modificați la Wikidata
CopiiNathan Allix[*] Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of France (1794–1815, 1830–1974, 2020–present).svg Franța Modificați la Wikidata
Ocupațiepoliticiană
ingineră
oficial[*] Modificați la Wikidata
Deputat al Franței Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Succedat deFreddy Sertin[*]
Circumscripția sixième circonscription du Calvados[*][[sixième circonscription du Calvados (constituency of the French Fifth Republic)|​]]
Legislatură seizième législature de la Cinquième République française[*][[seizième législature de la Cinquième République française (2022–present sitting of the French Parliament)|​]]
Prim-ministru al Franței Modificați la Wikidata
Deținător actual
Funcție asumată
[1]
Precedat deJean Castex
ministre du Travail Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Precedat deMuriel Pénicaud[*]
Succedat deOlivier Dussopt[*]
ministre de la Transition écologique et solidaire Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Precedat de François de Rugy[*][[François de Rugy (politician francez)|​]]
Succedat de Barbara Pompili[*][[Barbara Pompili (politiciană franceză)|​]]
ministre des Transports Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Precedat de Alain Vidalies[*][[Alain Vidalies (politician francez)|​]]
Succedat deJean-Baptiste Djebbari[*]
président-directeur général în RATP Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Precedat de Pierre Mongin[*][[Pierre Mongin (French official)|​]]
Succedat deCatherine Guillouard[*]
préfet de la Vienne[*][[préfet de la Vienne (French official position)|​]] Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Precedat de Yves Dassonville[*][[Yves Dassonville (French official; and high commissionner in French overseas island)|​]]
Succedat de Christiane Barret[*][[Christiane Barret (French official)|​]]

PremiiCavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare[*] ()
cavaler al Ordinului Național de Merit[*] (ianuarie 2008)
Ordinului Național de Merit în grad de ofițer[*] ()
commandeur de l'ordre du Mérite maritime[*][[commandeur de l'ordre du Mérite maritime (third rank of the French Order of Maritime Merit)|​]] ()
Partid politic RE (din )
TDP[*] (până în )
Alma materÉcole polytechnique ()
École nationale des ponts et chaussées
Collège des ingénieurs[*][[Collège des ingénieurs (educational institution in Paris, France)|​]]
Prezență online

Élisabeth Borne (n. ,[2] Paris, Île-de-France, Franța) este un inginer francez[4] și om politic care ocupă funcția de prim-ministru al Franței din mai 2022. Borne este prima femeie care ocupă această funcție după Édith Cresson, care a fost fost prim-ministru din 1991 până în 1992.[5]

Înainte de a fi Ministru al transporturilor (2017-2019) și Ministru al ecologiei (2019-2020), Borne a fost funcționar guvernamental și manager al întreprinderilor de stat din sectoarele transporturi și construcții. Ea a fost apoi Ministru al muncii, ocupării forței de muncă și al integrării în guvernul condus de Jean Castex din 2020 până în 2022.[6] La 16 mai 2022, președintele Emmanuel Macron a numit-o prim-ministru al Franței, în urma demisiei lui Castex, așa cum este tradiția după alegerile prezidențiale din Franța.[7] Ea este atât membră a partidului Renașterea condus de Macron, cât și a partidului de centru-stânga Teritoriile Progresului.

EducațieModificare

Elisabeth Borne s-a născut la Paris la 18 aprilie 1961.[8] Mama ei Marguerite Lecèsne, de origine franceză, era farmacistă, iar tatăl ei, Joseph Bornstein, era un evreu rus care a fugit în Franța la începutul celui de-al Doilea Război Mondial.[9] Părinții ei au condus un laborator farmaceutic după război.[10][8] Borne a urmat liceul la Lycée Janson-de-Sailly din Paris. Mai târziu, a intrat la École Polytechnique (clasa 1981) și a absolvit cu diplomă de inginer civil. Și-a obținut diploma de inginerie la École Nationale des Ponts et Chaussées. În 1986 a urmat un Master în Administrarea Afacerilor (MBA) la Collège des Ingénieurs din Paris.

Cariera în sectorul publicModificare

Borne s-a alăturat serviciului public ca funcționar guvernamental la ministerul francez de planificare și lucrări (ministère de l'Equipement) în 1987. La începutul anilor 1990, ea a fost consilier în Ministerul educației sub conducerea lui Lionel Jospin și Jack Lang (ambii membri ai Partidului Socialist). Din 1993 până în 1996 a lucrat ca director tehnic la compania de locuințe publice Sonacotra. În 1997, premierul Lionel Jospin a numit-o consilier pentru urbanism, locuințe și transport.[11]

În 2002, Borne a devenit director de strategie și membru al comitetului executiv al companiei de căi ferate de stat SNCF, înainte de a se alătura companiei de construcții de lucrări publice Eiffage în calitate de director de concesii în 2007. Ea a lucrat ca director de planificare urbană pentru orașul Paris sub primarul Bertrand Delanoë din 2008 până în 2013 [12]

În 2013, Borne a fost numită prefect al departamentului Vienne și al regiunii Poitou-Charentes, fiind prima femeie care a ocupat această funcție.[13] La acea vreme, politicianul socialist Ségolène Royal era președinte al consiliului regional din Poitou-Charentes. Când Royal a devenit ministru al Ecologiei, Dezvoltării Durabile și Energiei în 2014, ea a numit-o pe Borne ca șef de cabinet.[14] Ulterior, Borne a fost președintele și CEO al RATP Group, o întreprindere de stat care operează transport public în Paris, din 2015 până în 2017.[12]

Carieră politicăModificare

Multă vreme Borne a fost apropiată a Partidului Socialist (PS), dar fără a se alătura oficial partidului. După victoria lui Emmanuel Macron la alegerile prezidențiale din Franța din 2017, ea a devenit membru La République En Marche! (LREM).[15] Din 2020, ea mai este membră a Teritoriile Progresului, un partid de centru-stânga aliat cu LREM.[16]

Borne a fost ministru-delegat al transporturilor în ambele guverne conduse de Philippe din mai 2017 până în iulie 2019.[17][18][19] În timpul mandatului său, ea a rezistat săptămânilor de greve și demonstrații din 2017 pentru a pune capăt unui sistem generos de pensii și beneficii pentru lucrătorii feroviari SNCF.[20] După demisia ministrului ecologiei François de Rugy, Borne a fost promovată la conducerea ministerului tranziției ecologice și incluzive.

În iulie 2020, Borne a fost numită ministru al muncii, ocupării forței de muncă și incluziunii economice în guvernul premierului Jean Castex.[21] În această calitate, ea a supravegheat negocierile cu sindicatele care au dus la o reducere a beneficiilor pentru unii solicitanți de locuri de muncă.[20] În timpul mandatului său, rata șomajului în Franța a scăzut la cel mai scăzut nivel din ultimii 15 ani, iar șomajul în rândul tinerilor la cel mai scăzut nivel din ultimii 40 de ani.

La 16 mai 2022, Borne a fost numită prim-ministru, succedându-i lui Jean Castex, la trei săptămâni după realegerea lui Emmanuel Macron pentru un al doilea mandat ca președinte al Republicii Franceze. După Édith Cresson, în 1991–1992, este a doua femeie care deține această funcție. Ea este, de asemenea, primul dintre premierii lui Macron care este membră a partidului său centrist Renaștere.[22]

Borne a fost un candidat pentru Renaștere (cunoscut anterior ca La République En Marche!) la alegerile legislative franceze din iunie 2022 din a șasea circumscripție electorală din Calvados din regiunea Normandia din nord-vestul Franței.[23] Totuși, deși rămâne candidată, în conformitate cu legea privind dublul mandat (cumuls des mandats), ea nu a putut ocupa funcția câștigă în alegeri ci a desemnat un supleant. După ce a fost aleasă în Parlament și-a oferit demisia din funcția de prim ministru dar Macron a refuzat cerându-i să formeze un nou guvern.[24][25]

După o reorganizare a cabinetului datorată alegerilor din 2022, Borne primit un vot de încredere la o moțiune împotriva ei susținută Noua Uniune Populară Ecologică și Socială (NUPES), o alianță a opozanților stângii franceze.[26]

Poziții politiceModificare

În 2019, Borne s-a opus ratificării de către Franța a acordului de liber schimb Uniunea Europeană-Mercosur.[27]

Viața personalăModificare

Borne a fost internată la spital cu COVID-19 în martie 2021 și i s-a administrat oxigen.[28]

OnoruriModificare

Onora Data și comentariul
Cavaler al Legiunii de Onoare 12 iulie 2013 [29]
Ofițer al Ordinului Național al Meritului 14 noiembrie 2016 [30]
Cavaler al Ordinului Național al Meritului 6 noiembrie 2008 [30]
Comandant al Ordinului Național Meritul Maritim 2017 [31]

NoteModificare

  1. ^ Composition of the Government (în engleză), accesat în  
  2. ^ a b Elisabeth Borne, Roglo 
  3. ^ Ingeniera de larga trayectoria, incansable y despiadada. Así describen los analistas franceses a Élisabeth Borne, la nueva primera ministra de Francia (în spaniolă), , accesat în  
  4. ^ Angelique Chrisafis (16 May 2022), Élisabeth Borne: a long-serving technocrat and ‘woman of the left’ The Guardian.
  5. ^ „Élisabeth Borne becomes France's first female prime minister in 30 years”. the Guardian (în engleză). . Accesat în . 
  6. ^ „Gouvernement Castex en direct : Darmanin nommé ministre de l'intérieur, Dupond-Moretti garde des sceaux et Bachelot à la culture”. Le Monde.fr (în franceză). . 
  7. ^ „Élisabeth Borne va être nommée Première ministre”. INFO BFMTV. . Accesat în . 
  8. ^ a b Sage, Adam (). „Elisabeth Borne: France's first female prime minister for 30 years seeks unity”. The Times. Accesat în . 
  9. ^ Angelique Chrisafis (16 May 2022), Élisabeth Borne: a long-serving technocrat and ‘woman of the left’ The Guardian.
  10. ^ Bloch, Ben (). „France's new prime minister is the daughter of a Holocaust survivor and French Resistance hero”. The Jewish Chronicle⁠(d). Accesat în . 
  11. ^ „Elisabeth Borne”. Who's Who in France. . 
  12. ^ a b Philippe Jacqué, Cédric Pietralunga and Isabelle Chaperon (March 24, 2015), RATP : Elisabeth Borne devrait remplacer Pierre Mongin Le Monde, April 24, 2014.
  13. ^ „Elisabeth Borne, la nouvelle ministre de la Transition écologique, a été préfète de la région Poitou-Charente”. France Bleu (în franceză). . 
  14. ^ La préfète de Poitou-Charentes nommée directrice de cabinet de Ségolène Royal Le Monde, April 24, 2014.
  15. ^ Dominique Albertini and Franck Bouaziz (January 8, 2018) Transports : Elisabeth Borne, lasse du volant ? Libération⁠(d).
  16. ^ Jean-Rémi Baudot (). „Avec le mouvement "Territoires de progrès", Emmanuel Macron travaille son aile gauche”. Europe 1. 
  17. ^ „L'ancienne préfète de Poitou-Charentes Élisabeth Borne nommée ministre déléguée aux transports - 17/05/2017 - La Nouvelle République Vienne” (în French). Orig.lanouvellerepublique.fr. . Accesat în . 
  18. ^ „Elisabeth Borne passe de la RATP au ministère des Transports”. Bfmbusiness.bfmtv.com. . Accesat în . 
  19. ^ „Élisabeth Borne, ministre des transports, 56 ans”. La Croix. . Accesat în . 
  20. ^ a b Elizabeth Pineau and Dominique Vidalon (16 May 2022), France's Macron picks Elisabeth Borne as new prime minister Reuters.
  21. ^ „Élisabeth Borne”. Gouvernement.fr (în franceză). . 
  22. ^ Angelique Chrisafis (16 May 2022), Élisabeth Borne: a long-serving technocrat and ‘woman of the left’ The Guardian.
  23. ^ Feitama, Garance (). „Législatives 2022. Candidate dans le Calvados, Élisabeth Borne est nommée Première ministre”. Ouest France. Accesat în . 
  24. ^ „French legislative elections: PM Elisabeth Borne wins first-ever election in Normandy”, Le Monde.fr (în engleză), , accesat în  
  25. ^ „France's Macron asks Prime Minister Elisabeth Borne to propose new government” (în engleză). France 24. . Accesat în . 
  26. ^ Reuters (), „France's Prime Minister survives no-confidence vote in parliament”, Reuters (în engleză), accesat în  
  27. ^ Benoit Van Overstraeten (October 8, 2019), France will not sign Mercosur deal under current conditions: minister Borne Reuters.
  28. ^ Angelique Chrisafis (16 May 2022), Élisabeth Borne: a long-serving technocrat and ‘woman of the left’ The Guardian.
  29. ^ „Décret du 12 juillet 2013 portant promotion et nomination”. Légifrance (în franceză). 
  30. ^ a b „Décret du 14 novembre 2016 portant promotion et nomination”. Légifrance (în franceză). 
  31. ^ „Décret n° 2002-88 du 17 janvier 2002 relatif à l'ordre du Mérite maritime”. Légifrance (în franceză).