Birmingham Classic 2024 – Simplu

(Redirecționat de la 2024 Birmingham Classic – Simplu)
Birmingham Classic 2024
Campioană:   Kazahstan Iulia Putințeva
Finalistă:   Australia Ajla Tomljanović
Scor:   6–1, 7–6(10-8)
Probe
Simplu   Feminin
Dublu   Feminin
2023 « Birmingham Classic » 2025

Birmingham Classic 2024 – Simplu a avut loc în a doua jumătate a lunii iunie 2024. Douăzeci și opt de jucătoare s-au înscris în competiția de simplu a turneului de tenis de la Birmingham, Regatul Unit, disputat pe terenuri cu iarbă, în aer liber. Șapte dintre ele și-au asigurat participarea prin calificare, dintre care un lucky loser. Jeļena Ostapenko a fost campioana en-titre,[1] dar a pierdut în prima rundă în fața Elisabettei Cocciaretto.

Iulia Putințeva a învins-o pe Ajla Tomljanović în finală, cu 6–1, 7–6(10-8), și a câștigat titlul la simplu la Birmingham Classic 2024. A fost al treilea ei titlu WTA și primul din anul 2021.

Cea mai tânără membră a lotului de start a fost Diana Shnaider, în vârstă de 20 de ani. Pe de altă parte, cea mai în vârstă jucătoare de simplu, Sorana Cîrstea, în vârstă de 34 de ani, a fost eliminată în prima rundă de chinezoaica Zhu Lin. În 2024, Cîrstea s-a aflat pentru prima dată printre primii patru capi de serie. Katie Boulter, nr. 1 britanică și nr. 4 în turneu, a dominat turneul de la Nottingham Open în săptămâna anterioară.[2]

Capi de serie

modificare
  1.   Jeļena Ostapenko (runda unu)
  2.   Barbora Krejčíková (sferturi de finală)
  3.   Sorana Cîrstea (runda unu)
  4.   Katie Boulter (runda unu, s-a retras)
  5.   Elise Mertens (runda doi, s-a retras)
  6.   Leylah Fernandez (sferturi de finală)
  7.   Anastasia Potapova (semifinale)
  8.   Marie Bouzková (runda doi)

Tabloul principal

modificare

Explicația simbolurilor

modificare
  • Q = calificare
  • WC = Wild card
  • LL = Lucky loser
  • Alt = înlocuitor
  • SE = scutire specială
  • PR = clasament protejat
  • ITF = calificat prin clasament ITF
  • JE = junior scutit
  • w/o = victorie fără opoziție
  • r = retras
  • d = descalificat

Faza finală

modificare
Semifinale Finală
          
    Elisabetta Cocciaretto 2 2
    Iulia Putințeva 6 6
    Iulia Putințeva 6 710
PR   Ajla Tomljanović 1 68
PR   Ajla Tomljanović 77 6
7   Anastasia Potapova 65 4

Jumătatea superioară

modificare
Runda unu Runda doi Sferturi de finală Semifinale
1   J Ostapenko 3 3
  E Cocciaretto 6 6   E Cocciaretto 6 6
  Y Yuan 3 3 WC   S Stephens 4 2
WC   S Stephens 6 6   E Cocciaretto 5 6 6
  D Shnaider 7 6   D Shnaider 7 4 2
Q   A Rajecki 5 3   D Shnaider 77 6
WC   H Watson 6 4 5 8   M Bouzková 65 3
8   M Bouzková 3 6 7   E Cocciaretto 2 2
4   K Boulter 3 0r   I Putințeva 6 6
  A Kalinina 6 0   A Kalinina 3 0
  I Putințeva 6 6   I Putințeva 6 6
  C Burel 3 4   I Putințeva 6 62 6
  Ka Plíšková 6 3 65   C Dolehide 3 77 1
LL   C Dolehide 2 6 77 LL   C Dolehide 6 3
WC   C Wozniacki 4 1 5   E Mertens 3 0r
5   E Mertens 6 6

Jumătatea inferioară

modificare
Runda unu Runda doi Sferturi de finală Semifinale
6   L Fernandez 6 6
  S Sorribes Tormo 1 1 6   L Fernandez 4 7 6
Q   C Osorio 4 6 3 Q   V Golubic 6 5 3
Q   V Golubic 6 1 6 6   L Fernandez 6 3 2
PR   A Tomljanović 6 6 PR   A Tomljanović 1 6 6
  A Blinkova 2 1 PR   A Tomljanović 66 6 6
  L Zhu 77 6   L Zhu 78 1 4
3   S Cîrstea 62 2 PR   A Tomljanović 77 6
7   A Potapova 6 6 7   A Potapova 65 4
Q   E Avanesyan 4 4 7   A Potapova 6 7
  L Bronzetti 2 6 6   L Bronzetti 3 5
  M Fręch 6 3 4 7   A Potapova 6 6
Q   M Uchijima 3 3 2   B Krejčíková 1 4
WC   H Dart 6 6 WC   H Dart 3 4
Q   D Saville 1 65 2   B Krejčíková 6 6
2   B Krejčíková 6 77

Calificări

modificare

Capi de serie

modificare
  1.   Ana Bogdan (runda unu, abandon)
  2.   Caroline Dolehide (rundă calificare, lucky loser)
  3.   Cristina Bucșa (rundă calificare)
  4.   Ashlyn Krueger (runda unu, abandon)
  5.   Varvara Gracheva (runda unu)
  6.   Wang Yafan (runda unu)
  7.   Viktorija Golubic (calificată)
  8.   Moyuka Uchijima (calificată)
  9.   Katie Volynets (rundă calificare)
  10.   Elina Avanesyan (calificată)
  11.   Camila Osorio (calificată)
  12.   Daria Saville (calificată)

Jucătoare calificate

modificare

Lucky loser

modificare

Rezultate calificări

modificare

Prima calificare

modificare
Runda unu Rundă calificare
          
1   Ana Bogdan
  Linda Fruhvirtová w/o
    Linda Fruhvirtová 7 2 2
7   Viktorija Golubic 5 6 6
  Jana Fett 4 1
7   Viktorija Golubic 6 6

A doua calificare

modificare
Runda unu Rundă calificare
          
2   Caroline Dolehide 6 3 6
  Eden Silva 3 6 3
2   Caroline Dolehide 1 4
10   Elina Avanesyan 6 6
  Emily Appleton 3 4
10   Elina Avanesyan 6 6

A treia calificare

modificare
Runda unu Rundă calificare
          
3   Cristina Bucșa 7 3 77
  Emiliana Arango 5 6 63
3   Cristina Bucșa 65 4
12   Daria Saville 77 6
  Olivia Gadecki 4 6 1
12   Daria Saville 6 3 6

A patra calificare

modificare
Runda unu Rundă calificare
          
4   Ashlyn Krueger
    Anastasia Zakharova w/o
    Anastasia Zakharova 0 6 3
11   Camila Osorio 6 4 6
WC   Mika Stojsavljevic 2 3
11   Camila Osorio 6 6

A cincea calificare

modificare
Runda unu Rundă calificare
          
5   Varvara Gracheva 6 2 3
    Tereza Martincová 3 6 6
    Tereza Martincová 7 4 4
8   Moyuka Uchijima 5 6 6
WC   Freya Christie 4 4
8   Moyuka Uchijima 6 6

A șasea calificare

modificare
Runda unu Rundă calificare
          
6   Wang Yafan 65 66
WC   Amelia Rajecki 77 78
WC   Amelia Rajecki 6 65 6
11   Katie Volynets 3 77 4
WC   Sarah Beth Grey 4 1
11   Katie Volynets 6 6

Alte informații

modificare

Wildcard

modificare

Clasament protejat

modificare

Retrageri

modificare
  1. ^ „Ostapenko topples Krejcikova to capture Birmingham title”. WTA Tennis. . Accesat în . 
  2. ^ „PREVIEW NOTES | ROTHESAY CLASSIC | QUICK FACTS” (PDF). Women's Tennis Association. 

Legături externe

modificare