Conciliul Vatican II (în latină Concilium Vaticanum secundum) a fost al XXI-lea conciliu ecumenic din istoria Bisericii, recunoscut ca atare doar de Biserica Catolică. A fost deschis de papa Ioan al XXIII-lea la 11 octombrie 1962 și închis în timpul pontificatului papei Paul al VI-lea la 8 decembrie 1965. Conciliul Vatican II a abordat relațiile dintre Biserică și lumea modernă la un secol după Conciliul Vatican I, care s-a aflat pe poziții antagoniste față de modernitate.

Procesiune mare a Părinților participanți la Conciliu, la Catedrala "Sf. Petru"

Anunțul convocării

modificare

Anunțul convocării conciliului a fost făcut de papa Ioan al XXIII-lea în ziua de 25 ianuarie 1959, de sărbătoarea Convertirii Sfântului Apostol Pavel, după încheierea săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștinilor la Bazilica "Sfântul Paul din afara Zidurilor".[1]

Deschiderea lucrărilor

modificare

Conciliul a fost deschis de papa Ioan al XXIII-lea la 11 octombrie 1962, prin cuvântarea Gaudet Mater Ecclesia („Se bucură Maica Biserică").[2]

Documente adoptate de Al II-lea Conciliu al Vaticanului

modificare

Constituții

modificare

Declarații

modificare

Neparticiparea Bisericii Ortodoxe Române

modificare

În anul 1967 patriarhul Justinian Marina a explicat motivele principale ale refuzului Bisericii Ortodoxe Române de a trimite observatori la Conciliul Vatican al II-lea, anume „organizarea de expoziții defăimătoare la adresa Bisericii și statului român” și „hirotonirea unui cleric fugar din țară, Vasile Cristea, ca episcop unit...”. Expoziția respectivă, intitulată „Biserica martiră”, a fost organizată de preotul iezuit Chianella cu ocazia conciliului, fiind dedicată suferințelor îndurate de Biserica din Europa răsăriteană. Aceeași manifestare a fost calificată de autoritățile comuniste drept „activitate dușmănoasă” a Vaticanului, o probă că Roma papală nu renunțase cu adevărat la „propaganda calomnioasă” nici măcar atunci când îmbrățișase ecumenismul.[3]

La lucrările conciliului a participat teologul ortodox român Andrei Scrima, însă ca reprezentant al Patriarhiei de Constantinopol.[4]

Dintre teologii care au luat parte la sesiunea de deschidere a conciliului, patru au devenit pontifi: cardinalul Giovanni Battista Montini, care l-a urmat pe papa Ioan al XXIII-lea luând numele de Paul al VI-lea; episcopul Albino Luciani, papă timp de 33 de zile în anul 1978 (papa Ioan Paul I); episcopul Karol Wojtyla, care a devenit papa Ioan Paul al II-lea și preotul Joseph Ratzinger, prezent drept consultant teologic, care a devenit papa Benedict al XVI-lea.

  1. ^ Ja zum Konzil!, Universitatea Regensburg. Accesat la 16 decembrie 2023.
  2. ^ Rede von Papst Johannes XXIII. zur Eröffnung des 2. Vatikanischen Konzils am 11. Oktober 1962, erzbistum-muenchen.de. Accesat la 16 decembrie 2023.
  3. ^ Compromis, diletantism, mistificare și diversiune în editarea documentelor privind Istoria Bisericii Române Unite cu Roma în perioada comunistă
  4. ^ Une vie pour la vérité, Jean Puyo interroge le Père Congar, Paris, Le centurion, 1975, p. 147.

Bibliografie

modificare

Legături externe

modificare