Albert Jay Nock

jurnalist american
Albert Jay Nock
Date personale
Născut[1][2][3] Modificați la Wikidata
Scranton, Pennsylvania, SUA Modificați la Wikidata
Decedat (74 de ani)[1][3] Modificați la Wikidata
Wakefield⁠(d), South Kingstown⁠(d), Rhode Island, SUA[2] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale (leucemie) Modificați la Wikidata
Cetățenie Statele Unite ale Americii Modificați la Wikidata
Ocupațieeseist
jurnalist
autobiograf[*]
sociolog[*]
biograf[*] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba engleză Modificați la Wikidata
Activitate
StudiiBard College
Limbilimba engleză  Modificați la Wikidata
PatronajBard College  Modificați la Wikidata
Opere semnificativeOur Enemy, the State[*][[Our Enemy, the State |​]]  Modificați la Wikidata

Albert Jay Nock (n. , Scranton, Pennsylvania, SUA – d. , Wakefield⁠(d), South Kingstown⁠(d), Rhode Island, SUA) a fost un autor libertarian american, editor la The Freeman⁠(d), iar mai târziu la The Nation⁠(d), georgist și critic social. S-a împotrivit pe față programului economic New Deal și a reprezentat o sursă de inspirație atât pentru libertarianism, cât și pentru conservatorism, influențându-l inclusiv pe William F. Buckley Jr.[4] A fost unul dintre primii americani care s-au caracterizat drept „libertarieni”. Cele mai cunoscute cărți ale sale sunt Memoirs of a Superfluous Man și Our Enemy, the State⁠(d).

Biografie

modificare

De-a lungul vieții sale, Nock a fost o persoană privată și a împărtășit puține informații despre viața sa personală colegilor săi de muncă. S-a născut în Scranton, Pennsylvania, fiul lui Emma Sheldon Jay și al lui Joseph Albert Nock, care a fost atât oțelar, cât și preot episcopal. A crescut în Brooklyn, New York.[5] Nock a urmat Colegiul St. Stephen (cunoscut în prezent sub numele de Bard College) din 1884 până în 1888,[6] unde a fost membru al fraternității Sigma Alpha Epsilon⁠(d).

După absolvire, a avut o scurtă carieră în liga minoră de baseball, iar apoi a urmat un seminar teologic și a fost hirotonit în 1897. Acesta s-a căsătorit cu Agnes Grumbine în 1900, cei doi având doi copii: Francis și Samuel (amândoi au devenit profesori universitari). În 1909, Nock a părăsit biserica și propria familie pentru a deveni jurnalist.[7]

În 1914, Nock s-a alăturat personalului revistei The Nation, la acea vreme fiind alcătuit din susținători ai capitalismului liberal.[8] Nock a fost un apropiat al influentului politician și orator William Jennings Bryan, iar în 1915 a călătorit în Europa cu o misiune specială pentru Bryan.

Acesta a fost influențat de scrierile anticolectiviste⁠(d) ale sociologului german Franz Oppenheimer[9], al său magnum opus - intitulat Der Staat⁠(d) - fiind publicat în engleză în 1915. Mai târziu, Nock a preluat ideea lui Oppenheimer conform căreia există două modalități prin care omul se poate îmbogăți: mijloacele economice (schimb voluntar) și cele politice (constrângere și impozitare).[10]

Între 1920 și 1924, Nock a fost co-editor al revistei The Freeman. Revista a fost finanțată de soția bogată a celuilalt editor, Francis Neilson⁠(d).[11] Printre colaboratorii revistei s-au numărat: Charles A. Beard⁠(d), William Henry Chamberlin⁠(d), Thomas Mann, Lewis Mumford⁠(d), Bertrand Russell, Lincoln Steffens⁠(d), Louis Untermeyer⁠(d), Thorstein Veblen și Suzanne La Follette⁠(d). Când The Freeman s-a dovedit neprofitabilă și a încetat să mai fie publicată în 1924, Nock a devenit jurnalist independent în New York City și Bruxelles, Belgia.

  • The Myth of a Guilty Nation.New York: B.W. Huebsch, 1922. [2]
  • The Freeman Book.[3] B.W. Huebsch, 1924.
  • Jefferson.[4] New York: Harcourt, Brace and Company, 1926 (also known as Mr. Jefferson).
  • On Doing the Right Thing, and Other Essays.[5] New York: Harper and Brothers, 1928.
  • Francis Rabelais: The Man and His Work. Harper and Brothers, 1929.
  • The Book of Journeyman: Essays from the New Freeman.[6] New Freeman, 1930.
  • The Theory of Education in the United States.[7] New York: Harcourt, Brace and Company, 1932.
  • A Journey Into Rabelais's France. [8] William Morrow & Company, 1934.
  • A Journal of These Days: June 1932–December 1933. William Morrow & Company, 1934.
  • Our Enemy, the State.[9] William Morrow & Company, 1935.
  • Free Speech and Plain Language. William Morrow & Company, 1937.
  • Henry George: An Essay. William Morrow & Company, 1939.
  • Memoirs of a Superfluous Man.[10] New York: Harper and Brothers, 1943.
  1. ^ a b Albert Jay Nock, SNAC, accesat în  
  2. ^ a b Autoritatea BnF 
  3. ^ a b Albert Jay Nock, Autoritatea BnF 
  4. ^ Carl T. Bogus, Buckley: William F. Buckley Jr. and the Rise of American Conservatism, Bloomsbury Publishing USA, 2011.
  5. ^ Powell, Jim (). „Stylish Elegance: A Biography of Albert Jay Nock”. www.libertarianism.org. 
  6. ^ Wreszin, Michael (1972). The Superfluous Anarchist: Albert Jay Nock, Brown University Press, p. 11.
  7. ^ Mark C. Carnes (). Invisible Giants: Fifty Americans Who Shaped the Nation But Missed the History Books. Oxford University Press. p. 221. ISBN 978-0195168839. This early, quiet career as a minister ended abruptly in 1909, when Nock left the ministry, his wife, and his children to take up journalism. 
  8. ^ Nock, Albert Jay; Schaffer, Butler (). Our Enemy, the State (în engleză). Ludwig von Mises Institute. p. Introduction, v. ISBN 978-1-61016-372-9. 
  9. ^ Albert Jay Nock, Our Enemy, the State, The Caxton Printers, 1950, p. 59.
  10. ^ David M. Hart, Gary Chartier, Ross Miller Kenyon & Roderick T. Long. „Franz Oppenheimer, "The Economic Versus the Political Means of Acquiring Wealth" (1908)”. Springer. Accesat în . Oppenheimer reintroduced to twentieth-century readers to the traditional liberal idea of the existence of only two means by which wealth could be acquired, either by the “political means” (i.e. by force) or by the “economic means” (i.e. by production and voluntary trade). [nefuncțională]
  11. ^ Neilson, Francis (). „The Story of 'The Freeman'”. The American Journal of Economics and Sociology. 6 (1): 3–53. 

Lectură suplimentară

modificare

Legături externe

modificare