Alecu Constantinescu

Alecu Constantinescu
Alecu Constantinescu.jpg
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Decedat (77 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiejurnalist
sindicalist[*]
politician Modificați la Wikidata
Activitate
Partid politic PCR
Partidul Social Democrat Român
Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din Romȃnia[*]
PMR
Ideologiecomunism Modificați la Wikidata

Alexandru "Alecu" Constantinescu (n. , București, România – d. , București, România) a fost un sindicalist, jurnalist și militant pacifist român , unul dintre principalii militanți pentru transformarea mișcării socialiste din România într-una comunistă.

BiografieModificare

ÎnceputuriModificare

Alexandru s-a născut în București , fiind fiul croitorului Ion Constantinescu. Din cauza situației financiare precare, a fost nevoit să abandoneze liceul pentru a se angaja în magazine. În această perioadă a intrat în contact cu scrierile socialiste ale lui Constantin Dobrogeanu-Gherea, Anton Bacalbașa și Constantin Mille. A fost fondatorul unuia dintre primele sindicate din România, iar ulterior s-a înscris în Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România. Ulterior, a ieșit din partid din cauza unor conflicte ideologice.[1]

SocialismModificare

Constantinescu a colaborat cu foști colegi de partid din PSDMR, cum ar fi I. C. Frimu, Ștefan Gheorghiu sau Mihail Gheorghiu Bujor. Colaborarea a continuat și după anul 1902, când acesfa s-a stabilit la Paris. S-a întors în țară în anul 1904, iar ulterior a ajuns unul dintre liderii ziarului socialist România Muncitoare. A fost unul dintre fondatorii PSDR-ului.

Primul Război MondialModificare

Similar cu alți membri PSDR, Constantinescu s-a opus intrării României în Primul Război Mondial . În timpul ocupației Bucureștiului de către Puterile Centrale, acesta nu s-a refugiat la Iași , ci a rămas în capitală, pentru a face mai puternică mișcarea socialistă locală. În 1917 a plecat în Rusia sovietică, întorcându-se în România în 1918.

Perioada interbelicăModificare

A fost unul dintre organizatorii grevei tipografilor din 1918, care cerea, printre altele, abolirea monarhiei.[2][3] A fost condamnat la moarte in absentia de o curte marțială, fiind nevoit ulterior să se ascundă. În această perioadă a militat pentru transformarea Partidului Socialist din România într-un partid comunist. A fost arestat în vara lui 1920 și închis la Jilava. În urma unei recompense de 20,000 de lei, Constantinescu a fost eliberat și s-a stabilit în Uniunea Sovietică. Aici a fost profesor la Universitatea Comunistă pentru Minoritățile Naționale din Partea de Vest a Țării „Julian Marchlewski” din Moscova, predând limba română și limba franceză. A fost de asemenea reprezentant al delegației românești la Comintern. În anul 1921 a fost condamnat din nou la moarte în România (in absentia), în cadrul Dealului Spirii. În 1923 a emigrat din URSS, stabilindu-se în Franța. Aici a făcut parte din Asociația Comuniștilor Români din Franța. În 1935 s-a întors în URSS, iar în 1937 în România. A fost arestat din cauza condamnărilor, dar ulterior s-a hotărât că faptele sale s-au prescris, fiind eliberat pe data de 6 februarie, 1938.[4]

Al Doilea Război Mondial și decesulModificare

În timpul dictaturii antonesciene, Constantinescu a fost închis la lagărele din Miercurea Ciuc, Caracal și Târgu Jiu. După lovitura de stat de la 23 august 1944 fost eliberat. În 1948 a făcut parte din delegația ce a hotărât unirea PCR-ului cu celelalte partide socialiste și social-democrate din România, formând astfel Partidul Muncitoresc Român. A decedat în București, în anul 1949.

ReferințeModificare