Wikipedia

Amélie Diéterle


Amélie Diéterle

Amélie Diéterle, photographed by Nadar c. 1895.
Date personale
Nume la naștereAmélie Laurent Modificați la Wikidata
Născută20 februarie 1871(1871-02-20)
Strasbourg, Alsace–Lorraine, German Empire
(now Strasbourg, Grand Est, France)
Decedată (69 de ani)
Cannes, Vichy France
Înmormântatăcimetière du Grand Jas[*][[cimetière du Grand Jas (cemetery at avenue de Grasse in Cannes, France)|​]] Modificați la Wikidata
Căsătorită cuAndré Louis Simon (c. 1930)
Cetățenie Franța Modificați la Wikidata
OcupațieActor
Limbi vorbitelimba franceză[1] Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materConservatoire à rayonnement régional de Dijon[*]​  Modificați la Wikidata
Ani de activitate1892–1922
Semnătură
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Amélie Diéterle (n. , Strasbourg, Alsacia-Lorena, Imperiul German – d. , Cannes, Alpes-Maritimes, Franța) a fost o actriță și cântăreață de operă franceză. Amélie Diéterle a fost una dintre cele mai populare și iubite actrițe ale perioadei Belle Époque până la începutul perioadei, cunoscută în Franța ca Années Folles - Anii nebuni, perioada anilor 1920. Amélie Diéterle a fost muză inspiratoare pentru poeții Léon Dierx și Stéphane Mallarmé, respectiv pentru pictorii Auguste Renoir, Henri de Toulouse-Lautrec și Alfred Philippe Roll.

Biografie

modificare

Amélie Diéterle s-a născut în Strasbourg, la 20 februarie 1871. Amélie a fost fiica unei servitoare de casă din München și a unui ofițer francez, Captain Louis Laurent, care fusese mutat în 1870 la o garnizoană din apropierea orașului.[2]

După ce a câștigat premiul I pentru cântec și solfegiu la Conservatorul din Dijon,[3] Diéterle s-a prezentat pentru un concurs la Paris, în 1889, unde a fost aleasă dintre 40 de concurenți pentru a participa la Concerts Colonne. Apoi, a fost eleva lui Alice Ducasse, care fusese cântăreață la Opéra-Comique. A fost văzută și audiată, în 1891, de către dirijorul de la Théâtre des Variétés și apoi prezentată regizorului Eugène Bertrand, care a angajat-o. Acest start foarte promițător a devenit începutul unei carieră de aproape 35 de ani în trupa cunoscutului și apreciatului Teatru de varietăți (franceză Théâtre des Variétés). Foarte repede, consolidându-și poziția de vârf, Amélie Diéterle a devenit actriță permanentă a Teatrului de varietăți, cu cameră și bunuri proprii.

 
Newspaper Washington Times of Sunday, 6 July 1919. The affair of the fake Format:W statues in the United States.

Model și muză

modificare

Vocea sa de tip flutée precum și nasul său elegant au făcut-o foarte populară și appreciată. Amélie a devenit „protejata” colecționarului de artă Paul Gallimard, care era totodată și proprietarul Teatrului de varietăți. În această perioadă a devenit o „muză” inspiratoare pentru poeții Léon Dierx și Stéphane Mallarmé.[2]

Auguste Renoir i-a făcut trei portrete, o litografie în gri pe hârtie țesută, în 1899, expusă la Institutul de Artă al Muzeului din Chicago[4] și un pastel în 1903, expus la Muzeul de Arte Frumoase din Boston.[5]

Cele două picturi o înfățișează pe Amélie Diéterle purtând o pălărie albă. Cel de-al treilea portret, realizat în jurul anului 1910, este un pastel, aflat în prezent la Muzeul Antoine-Lécuyer (franceză Musée Antoine-Lécuyer) din Saint-Quentin.[6]

Una dintre cele trei lucrări a fost împrumutată în 1922 de Gaston Bernheim (1870–1953) expoziției Cent ans de peinture française (1821-1921) d’Ingres au cubisme – O sută de ani de pictură franceză (1821 - 1921), de la Ingres la cubism, care a fost organizată pentru profitul Muzeului din Strasbourg (franceză Musée de Strasbourg) (orașul natal al artistei), la sediul parizian al Antiquarian Room (reprodus în articolul lui Léandre Vaillat în L'Illustration n° 4136 din 1er aprilie 1922).

Celebrul Henri de Toulouse-Lautrec a adăugat-o, în 1896, ca „personaj” într-una din cele mai faimoase picturi ale sale, Marcelle Lender dansând bolero în Chilperic.[7]

Pictorul Alfred Philippe Roll a realizat o pictură a artistei în iunie 1913, în care o înfățișează pe jumătate dezbrăcată, șezând pe un scaun de grădină.[8] Această pictură fusese donată de doamna Henriette Roll, cândva după decesul soțului său, Muzeului de Arte Frumoase a orașului Paris, fiind apoi expusă în locația cunoscută ca Petit Palais.

Carieră

modificare
 
Fotografie a Améliei Diéterle, în jurul vârstei de șase ani, pe când familia locuia la Lunéville sau Saint-Germain-en-Laye, fotografie realizată în intervalul 1877 - 1878.
 
Fotograful Léopold-Émile Reutlinger își ia „rolul” în serios și modelează mitul actriței prin numeroase portrete. Amélie Diéterle devine astfel o prezență emblematică a perioadei Belle Époque.

Micuța Amélie și-a terminat studiile la Dijon, unde era staționat tatăl ei. Louis Laurent i-a dat fiicei sale o educație foarte atentă, atât de atent nuanțată încât viitoarea actriță a cultivat cu fervoare canoanele muzicale ale „artei severe” muzicale ale compozitorilor Gluck și Palestrina. [9] Dar răsturnările de soartă au forțat-o pe tânăra studentă, care studia muzica cultă, să se întoarcă la teatru și artele scenice. [9]

Amélie Diéterle a fost înscrisă la Conservatorul din Dijon, situat la acea vreme la adresa 40-42 rue Chabot-Charnynote 9, în clădirile fostului Collège des Godrans. Acel institut de muzică, situat în Collège des Godrans, fusese creat la 8 decembrie 1793 (19 Frimaire Anne II).[2][10].

Profesorul ei cel mai important a fost Charles Laurent, a cărui asemănare a numelui de familie nu i-ar fi scăpat lui Amélie. La 28 iulie 1890, a primit în unanimitate Premiul I pentru canto și teoria muzicii de la Théodore Dubois, compozitor și profesor la Conservatoire national supérieur de musique et de danse de Paris.[10]

În acest sens, de pe poziția sa de artistă complexă, aflată la vârsta maturității, Amélie Diéterle vorbește despre motivația sa artistică și condițiile pentru obținerea examenului la Conservatorul din Dijon.[11]

După care, artista adaugă, referitor la acel examen, de la Dijon, [11]

Galerie

modificare

Bibliografie

modificare
  • fr Sulser, Eleonore (). „Paul Gallimard, the forgotten genius of the dynasty”. Le Temps (în franceză). Lausanne. Arhivat din original la . Accesat în . 
  • fr Martin-Fugier, Anne (). 19th century artist life (în franceză). Paris: Éditions Louis Audibert. p. 387 (total pages : 480). ISBN 978-2-84749-084-8. Arhivat din original la . Accesat în . 
  • fr Format:Cite periodical
  • fr Maurois, Michelle (). Burning Ashes (în franceză). Paris: Flammarion Éditions. p. 0 (total pages : 576). ISBN 978-2-08064-888-4. Arhivat din original la . Accesat în . 
  • fr Coursaget, René; Gauthier, Maximilien; Holbane, Françoise; Bauër, Gérard (). One hundred years of theater by photography: comedians and comedians of yesterday (în franceză). Paris: Éditions l'Image, Presses de Maitre-Imprimeur Aulard. p. 141. [12]
  • fr Verneuil, Louis (). neuf o'clock curtain: theater memories (în franceză). New York City: Éditions of the French House (Rockefeller Center) and Editions of Deux-Rives (Paris). p. 0 (total pages : 460). 
  • fr Delini, Jules (). „Miss Dieterle (Amélie Laurent, so-called)”. Our headings: 300 anecdotal biographies of dramatic and lyric artists (în franceză). Paris: Éditions Joë Bridge. p. 94 (total pages : 312). 
  • fr Noël, Édouard; Stoullig, Edmond (). The Annals of Theater and Music (în franceză). Paris: Éditions Georges Charpentier, Berger-Levrault Publishing, Éditions Paul Ollendorff – Société d'Éditions littéraires et artistiques. p. 0 (total pages : 550). 
  • fr Risacher, Émile (). „Miss Amélie Diéterle, dramatic and lyric artist”. Directory of Artists and Dramatic and Musical Education (în franceză). Paris: Éditions A. Maréchal. p. 545 at 546 (total pages : 1460). 
  • fr Lepelletier, Edmond; Rochel, Clément (). The loves of Don Juan. collection Excelsior (în franceză). Paris: Éditions Karl Nilsson and Per Lamm. p. 7 (total pages : 229). [13]

Referințe

modificare
  1. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  2. ^ a b c fr „Amélie Diéterle (1871–1941): l'ascension d'une étoile”. Archives of Croissy-sur-Seine. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ fr Delini, Jules (). „Miss Dieterle (Amélie Laurent, so-called)”. Our headings: 300 anecdotal biographies of dramatic and lyric artists (în franceză). Paris: Éditions Joë Bridge. p. 94 (total pages : 312). .
  4. ^ en „Auguste Renoir, Portrait of Mademoiselle Amélie Laurent Diéterle”. Art Institute of Chicago. 
  5. ^ en „Miss Dieterle (The Wonderful)”. Museum of Fine Arts of Boston. 
  6. ^ fr „Portrait of Mademoiselle Diéterle, Variety Theater”. Art Meeting of the National Museums and the Grand Palais. 
  7. ^ en „Henri de Toulouse-Lautrec, Marcelle Lender dancing bolero in Chilperic, 1896”. National Gallery of Art. 
  8. ^ en „Alfred Roll, In June, Amélie Diéterle”. Paris Museums Collections. 
  9. ^ a b fr „Figures d'artistes”, La Revue théâtrale (în franceză) (5), pp. 73 et 74,  .
  10. ^ a b fr Delini, Jules (), Nos vedettes (în franceză), Paris: Éditions Joë Bridge .
  11. ^ a b fr „Leurs confidences”, Fantasio (în franceză) (35), pp. 602 à 603,  .
  12. ^ Photographic and biographical album on glories of the theater from 1850 to the 1930s, in the heyday of: Rachel Felix, Jean Coquelin, Paul Mounet, Sarah Bernhardt, Réjane, Amélie Diéterle, Julia Bartet, Jeanne Granier, Eleonora Duse, Lucien Guitry, ...
  13. ^ Commentary of the authors: « In this book of "Loves of Don Juan", we appealed for the photographic illustration, to Mrs Lise Fleuron, exquisite and charming artist of which all Paris at the moment, and at Miss Diéterle, whose stique and talent are applauded each evening at the Variety Theater. Both of them wanted to embody the two main characters of the novel: the first for Dona Elvire , the second for Dona Anna ».

Legături externe

modificare
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de:


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Amélie_Diéterle&oldid=16545943