Anissa Khelfaoui

scrimeră algeriană
Anissa Khelfaoui
Informații personale
Născut(ă) (32 de ani)
Kiev, Ucraina
Înălțime1,61 m
Greutate63 kg
ȚarăAlgeria Algeria
Armăfloretă
Mânădreptace
Antrenor naționalMugur Codreanu
ClubLes Mousquetaires, Montréal
Clasamentul FIEcurent

Anissa Khelfaoui (în arabă أنيسة خلفاوي; n. , Kiev, Ucraina) este o scrimeră algeriană specializată pe floretă, laureată cu trei medalii de bronz la Campionatul African.

Carieră modificare

S-a născut în Kiev dintr-o mamă ucraineană, Tatiana Nasonenko, antrenoară de scrimă, și dintr-un tată algerian.[1] Se întâlniseră cei doi în Moscova, unde tatăl studia biochimia. Anissa a crescut la Dely Brahim, lângă Alger, apoi familia ei s-a mutat în Canada, la Montréal.

Primul sport a fost gimnastica, apoi înotul sincron.[2] S-a apucat de scrimă la vârsta de 12 ani sub îndrumarea mamei sale. A devenit campioana Quebecului la categoria de vârstă atât la floretă, cât și la spadă. Chiar dacă putea concura pentru Canada, a ales să reprezinte Algeria, țara tatălui, în competiții internaționale.[3]

La vârsta de 16 ani s-a calificat la individual la Jocurile Olimpice din 2008 de la Beijing, după ce a câștigat turneul de calificare al zonei Africa, învingând-o în finală pe tunisianca Sarra Besbes.[3] A fost prima scrimeră algeriană să concureze la Jocurile Olimpice, precum și cea mai tânăra sportivă din delegația algeriană. A fost învinsă în turul întâi de americanca Hanna Thompson, scorul fiind 11–2.

După Olimpiada de la Beijing a trecut printr-o perioadă slabă: Federația algeriană de scrimă fiind suspendată de forul internațional timp de trei ani din cauza unor nereguli electorale, nu a putut concura la competiții internaționale.[1][4] Totuși, s-a calificat din nou la Jocurile Olimpice din 2012 prin turneul de calificare pre-olimpic. S-a oprit încă o dată în primul tur, fiind bătută de ucraineanca Olha Leleiko cu scorul 15–4.

În 2015 a cucerit medalia de bronz la Jocurile Africane de la Brazzaville.[5]

În prezent studiază kinesiologia la Universitatea Québec din Montreal. Este pregătită din cadrul lotului național de românul Mugur Codreanu. Sora sa mai mică, Louiza, este și ea o floretistă de performanță.

Palmares modificare

Clasamentul la Cupa Mondială (floretă)
An 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Loc 60 351 48 51 46 48 40 38

Referințe modificare

  1. ^ a b Mohamed Touileb. „La fleurettiste Anissa Khelfaoui prendra part aux JO 2016 de Rio : « Toujours me donner à fond quand il s'agit de mon pays »”. Reporters (în franceză). [nefuncționalăarhivă]
  2. ^ „Les confessions d'Anissa Khelfaoui”. la3lam.net (în franceză). . Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ a b „Anissa Khelfaoui : l'ambition de la jeunesse”. StarAfrica.com (în franceză). . Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ „La FIE ne reconnaît pas la FAE”. El Watan (în franceză). . 
  5. ^ „Jeux Africains 2015/Escrime (fleuret individuel) : L'Algérienne Anissa Khelfaoui en bronze” (în franceză). DK News. . 

Legături externe modificare