Anton Raphael Mengs
Anton Raphael Mengs | |
Date personale | |
---|---|
Născut | [2][3][4][5] Ústí nad Labem, Ústí nad Labem, Cehia[6] |
Decedat | (51 de ani)[3][4][7][8][2] Roma, Statele Papale[9] |
Înmormântat | Roma tomba di Anton Raphael Mengs[*] chiesa dei Santi Michele e Magno[*] |
Cauza decesului | cauze naturale (tuberculoză) |
Părinți | Ismael Mengs[*] |
Frați și surori | Theresa Concordia Maron[*][10] Julia Charlotte Mengs[*] |
Copii | Anna Maria Mengs[*] |
Ocupație | pictor istoric de artă |
Locul desfășurării activității | Dresda[11] Roma[11] Veneția[11] Madrid[11] Napoli[11] |
Limbi vorbite | limba germană[12] |
Activitate | |
Domeniu artistic | pictură[1] |
Profesor pentru | Giovanni Battista Casanova[*] , Gregorio Ferro Requeijo[*] , Peder Als, Alejandro de la Cruz[*] , Francesc Agustí[*] , Mariano Salvador Maella |
Opere importante | François, Baron de Halleberg[*] , Portret van Isabel Parreño y Arce, markiezin van Llano[*] , Portrait of Julie Carlotty Mengsové[*] |
Premii | Ordine dello Speron d'oro[*] |
Modifică date / text |
Anton Raphael Mengs (n. 22 martie 1728[13] – d. 29 iunie 1779) a fost un pictor german din Boemia, care a lucrat la Roma, la Madrid și în Saxonia și a devenit unul dintre precursorii picturii neoclasice.
Biografie
modificareMengs s-a născut în anul 1728 în orașul Usti nad Labem (în germană Aussig) din Boemia, ca fiu al lui Ismael Mengs(da)[traduceți], un pictor danez care s-a stabilit ulterior la Dresda. În 1741 tatăl lui Mengs l-a luat de la Dresda la Roma.
În 1749 a fost numit primul pictor al prințului Frederick Augustus, elector al Saxoniei, dar acest lucru nu-l împiedică să continue să-și petreacă majoritatea timpului la Roma. Acolo s-a căsătorit cu Margarita Guazzi, care i-a pozat ca model în 1748. S-a convertit la catolicism, iar în 1754 a devenit director al școlii de pictură a Vaticanului. Pictura sa în frescă Parnassus de la Villa Albani i-a creat o reputație de maestru pictor.
În 1749 Mengs a acceptat o comandă de la Ducele de Northumberland pentru a face o copie, în ulei pe pânză, a frescei Școala din Atena a lui Rafael pentru casa lui din Londra. Realizată în perioada 1752-1755, pictura lui Mengs este la scară completă, dar adapteaza compoziția la un format dreptunghiular, cu unele figuri suplimentare. Ea se află acum în colecția Victoria and Albert Museum.[14] Mengs a murit la Roma în iunie 1779 și a fost îngropat în Biserica Santi Michele e Magno din Roma.
Cariera
modificareÎn două rânduri a acceptat invitațiile regelui Carol al III-lea al Spaniei pentru a merge la Madrid. Acolo, el a realizat unele dintre cele mai reușite creații ale sale, mai ales plafonul sălii de banchete de la Palatul Regal din Madrid, ale cărui subiecte au fost Triumful lui Traian și Templul Gloriei. După finalizarea acestei lucrări, în 1777, Mengs s-a întors la Roma, unde a murit doi ani mai târziu, în condiții de sărăcie, lăsând în urma sa douăzeci de copii, dintre care șapte au primit pensii din partea regelui Spaniei. Portretele și autoportretele sale se remarcă printr-o atenție la detalii și o perspectivă de multe ori pierdută în picturile sale mai mari.
Apropierea lui față de Johann Joachim Winckelmann[15] i-a consolidat importanța istorică. Mengs a împărtășit entuziasmul lui Winckelmann pentru antichitatea clasică și a lucrat pentru a stabili poziția dominantă a picturii neoclasice. În același timp, cu toate acestea, influența barocului roman a rămas puternică în opera sa, în special în picturile religioase. El s-a închipuit ca fiind primul pictor neoclasic, în timp ce, în fapt, el ar putea fi ultima licărire a artei baroce. Rudolf Wittkower a scris: „În ultima analiză, el este la fel de mult un sfârșit ca și un început”.[16] În Winckelmann und sein Jahrhundert, Goethe a regretat faptul că „o atât de mare capacitate de învățare s-ar fi combinat cu o totală lipsă de inițiativă și sărăcie de inovație, încorporată într-un manierism încordat și artificial”.
Mengs a avut o rivalitate bine-cunoscută cu pictorul italian contemporan Pompeo Batoni. El a fost, de asemenea, un prieten al lui Giacomo Casanova. Casanova îi prezintă personalitatea și reputația sa contemporană prin anecdote în memoriile sale intitulate Histoire de Ma Vie. Printre elevii săi din Italia au fost Anton von Maron și Antonio Maron (1731, Viena - 1761, Napoli),[17] iar din Spania Agustín Esteve.
În afară de numeroasele picturi de la Madrid, Înălțarea Domnului și Sfântul Iosif de la Dresda, Perseu și Andromeda de la Sankt Petersburg și plafonul Villei Albani sunt printre capodoperele sale. În 1911, Henry George Percy, al 7-lea Duce de Northumberland, deținea pictura Sfânta Familie, iar colegiile All Souls și Magdalen de la Oxford, aveau piese de altar realizate de Mengs.
Scrieri teoretice
modificareÎn scrierile sale, în limbile spaniolă, italiană și germană, Mengs a prezentat o teorie eclectică a artei, considerând că se poate atinge perfecțiunea printr-o combinație bine realizată de diverse calități excelente: design grecesc, expresia artistică a lui Rafael, clar-obscurul lui Correggio și culoarea lui Tițian.
Lucrări (selecție)
modificare- Înălțarea Domnului (Hofkirche din Dresda), 1751/1766
- St. Joseph (Hofkirche din Dresda), 1751/1766
- Slava Sfântului Eusebiu (frescă pe tavan, Sant ' Eusebio, Roma), 1757 (modello, ulei pe pânză, Galeria Națională a Canadei, Ottawa)
- Carol al III-lea (Museo del Prado, Madrid), 1761
- Infantele Don Louis de Borbon (Muzeul de Artă Cleveland, Cleveland, Ohio)
-
Prințul de Asturias, viitorul rege Carol al IV-lea al Spaniei (са 1765)
-
Portretul Mariei Luisa a Spaniei
-
Helios ca personificare a Amiezii (ca. 1765)
-
Sf. Ioan Botezătorul predicând în pustiu
-
Diana ca personificare a Nopții (ca. 1765)
-
Marchiza de Llano
-
Madonna și Pruncul
-
Sf. Petru
-
Triumful Istoriei asupra Timpului, plafonul Bibliotecii Vatican.
-
Portretul lui William Burton Conyngham (1733–1796)
-
Frescă antică (fals notoriu) al lui Jupiter și Ganimede, adaptare realizată pentru a-l induce în eroare pe Winckelmann ce a fost atribuită lui Mengs sau lui Giovanni Casanova[18]
Note
modificare- ^ Czech National Authority Database, accesat în
- ^ a b Anton Raphael Mengs, Brockhaus Enzyklopädie, accesat în
- ^ a b Anton Raphael Mengs, Encyclopædia Britannica Online, accesat în
- ^ a b Autoritatea BnF, accesat în
- ^ Anton Raphael Mengs, SNAC, accesat în
- ^ The Fine Art Archive, accesat în
- ^ Mengs, Raphael Anton (BLKÖ)[*] Verificați valoarea
|titlelink=
(ajutor) - ^ Anton Raphaël Mengs (în engleză), RKDartists
- ^ Менгс Антон Рафаэль, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]
- ^ Union List of Artist Names, , accesat în
- ^ a b c d e RKDartists, accesat în
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ „Anton Raphael Mengs (Bohemian painter)”. Encyclopædia Britannica. Accesat în .
- ^ „The School of Athens (after Raphael)”. Victoria and Albert Museum. Accesat în .
- ^ „Web Gallery of Art, image collection, virtual museum, searchable database of European fine arts (1000–1900)”. wga.hu.
- ^ Wittkower, p 469
- ^ Supplemento alla Serie dei trecento elogi e ritratti degli uomini i più illustri in Pittura , Scultura, e Architettura. by Pellegrino Antonio Orlandi, published by Stamperia Allegrini, Pisoni, e comp, Florence (1776); column 1368–1369.
- ^ Un caz de atribuire lui Giovanni Casanova, fratele celebrului memorialist și desfrânat, a fost prezentat de Thomas Pelzel, "Winckelmann, Mengs and Casanova: A Reappraisal of a Famous Eighteenth-Century Forgery", The Art Bulletin 54.3 (September 1972:300-315).
Surse
modificare- Wittkower, Rudolf (). „Art and Architecture Italy, 1600–1750”. Pelican History of Art. 1980. Penguin Books Ltd. p. 469.
- Neil Jeffares, Dictionary of pastellists before 1800, online edition
- Paintings by Anton Raphael Mengs at WikiGallery.org Arhivat în , la Wayback Machine.
- Acest articol conține text din Encyclopædia Britannica 1911, o publicație aparținând domeniului public.
Legături externe
modificare- Europe in the age of enlightenment and revolution, a catalog from The Metropolitan Museum of Art Libraries (fully available online as PDF), which contains material on Mengs (see index)
- 'Self-portrait' (1774) at the Walker Art Gallery, Liverpool
- 'Portrait of Charles III' (1761) at the Museo del Prado