Deschide meniul principal

Apateismul (uneori identificat cu ateismul pragmatic) constă în atitudinea indiferentă, apatică (de unde și numele) față de credința sau necredința într-o divinitate, oricare ar fi aceasta. Un apateist va considera întotdeauna problema existenței sau inexistenței divinității drept irelevantă pentru viața sa și parcursul său prin această lume. Va considera existența sau inexistența unui Dumnezeu neimportantă pentru viața sa. Și dacă ar fi o modalitate de a demonstra existența divinității, sau inexistența ei deopotrivă, comportamentul său nu s-ar schimba: apateistul ar rămâne indiferent față de această problemă.

IstoricModificare

Rădăcinile apateismului sunt destul de vechi: mulți filosofi au scris despre această atitudine încă din anii 1700, când religia era un subiect fierbinte pentru societate. Termenul de apateism, însă, a apărut înspre finalul secolului 20, ca o combinație între apatie și teism (sau ateism).