Deschide meniul principal
Munții Apuseni
Muntii Apuseni1.jpg
LocalizareRomânia
Lanț muntosMunții Apuseni
Vârfurile principale ale Munților Apuseni (în extrema dreaptă vârful Bihor, cu stația meteorologică)

Munții Apuseni sunt un lanț muntos din Transilvania, parte a Carpaților Occidentali. Cel mai înalt vârf este Vârful Bihor, din munții Bihor cu o altitudine de 1849 de metri. Sunt delimitați la nord de Râul Barcău, la sud de Râul Mureș, la vest de Dealurile și Câmpia de Vest, iar la est de Depresiunea Colinară a Transilvaniei. În Munții Apuseni se află peste 400 de peșteri.

Cuprins

GeografieModificare

Grupa montană aflată încă în studiu este situată în partea central-vestică a țării, constituind sectorul nordic al Carpatiilor Occidentali.

Limita în partea de sud este dată de Valea Mureșului , iar în est de contactul cu Depresiunea Colinară a Transilvaniei prin intermediul depresiunilor submontane (Alba-Iulia-Turda, Iara , Almaș care se deschide în culoarul Someșului la Jibou) și al Podișului Someșelor. În partea de vest, limita este realizată de contactul cu Dealurile Vestice și o mică porțiune cu Câmpia de Vest , limită cu profunde iregularități datorită penetrării spre zona montană a Câmpiei și Dealurilor Vestice sub form unor depresiuni golfuri. Limita nordică este dată de contactul cu Dealurile Sălajului și Crasinei și în continuare de valea Barcăului.

Evoluția paleogeografică a acestui sector montan este strâns legată de evoluția Carpaților Occidentali și , în general , de evoluția întregului lanț carpatic. Încă din precambrian are loc individualizarea șisturilor cristaline , fiind mult mai bine conturate în silurian , în urma orogenezei caledoniene și mai ales în carbonifer ca urmare a mișcărilor hercinice care au afectat întreaga catenă carpatică și munții din Europa Centrală până în Dobrogea de Nord. Din carbonifer , până la sfârșitul mezozoicului, Carpații au fost supuși succesiv mișcărilor orogenetice , proceselor vulcanice și metamorfice cu implicații asupra zăcămintelor naturale. Înălțarea acestei zone , ca de altfel a Carpaților , se produce în cretacic (mezozoic) în urma orogenezei alpine , având loc , totodată , mișcări de prăbușire , formându-se o serie de depresiuni ( Gurahonț , Brad) , care au funcționat ca domenii lacustre , în care râurile carpatice au depus sedimente. După cretacic , Carpații Apuseni sunt supuși proceselor de modelare , formându-se platformele de eroziune , cu altitudini mai mici decât cele din Carpații Meridionali (Borăscu- 2000 m; Râu-Șes- 1200 m - 1600 m; Gornovița sau a Predealului- 1000 m) , datorită înălțării mai puțin spectaculoase a Carpațiilor Occidentali față de cei Meridionali. În paleogen au loc numeroase transgresiuni și regresiuni marine în bazinele depresionare precum și consolidarea maselor de orogen carpatic. Datorită erupțiilor vulcanice din a doua jumătate a neogenului s-au înălțat Munții vulcanici Metaliferi.

Definitivarea înălțării Carpațiilor Apuseni se realizează la începutul cuaternarului. În această perioadă are loc retragerea apelor din depresiuni și formarea rețelei hidrografice. Tot în cuaternar are loc diferențierea speciilor vegetale pe trepte de altitudine și tot acum apare omul , care va contribui activ la modelarea mediului geografic.

Geneză și geologieModificare

 
Carpații

Munții Apuseni sunt munți tineri, de încrețire, formați în orogeneza alpino-carpato-himalayana. Sunt compuși în general dintr-un mozaic de roci, predominant calcare, de aceea se explică numărul foarte mare de peșteri existente în zonă.

ReliefModificare

Relieful este unul carstic, bine dezvoltat, alcătuit din peșteri (Peștera Urșilor, Peștera Meziad), chei (Cheile Turzii), defilee (Defileul Mureșului). Altitudinile nu depășesc 2.000 m, cu maxime de 1.849 m, la Vârful Bihor, 1.836 m Vârful Vlădeasa, respectiv 1.826 Muntele Mare. În medie altitudinile oscilează în jurul a 1.000 de metri. Masivele muntoase pornesc radiar, din centru și intră în contact direct cu Câmpia de Vest, prin depresiunile "golf": Zarand, Beiuș, Vad Borod, bine populate, așezările urcând până la 1600 m. Principalele căi de traversare a Apusenilor sunt Pasul Vălișoara Vântului, Pasul Vârtop și Pasul vanturilor....

DiviziuniModificare

 
Localizarea Apusenilor și a diviziunilor lor

Munții CrișuluiModificare

Munții Șes-MeseșuluiModificare

Masivul BihorModificare

Munții MureșuluiModificare

HidrografieModificare

 
Ruinele cetății Bologa, la poalele Masivului Vlădeasa

Munții Apuseni sunt traversați de mai multe râuri, existând și o serie de lacuri formate. Printre cele mai importante se află:

ClimaModificare

Clima este una temperat-continentală moderată cu nuanțe de tranziție, având și influențe oceanice. Temperatura medie anuală este între 6 și 10°C, precipitațiile fiind de 700-1.000 mm/an.

Fauna și vegetațiaModificare

Vegetația este alcătuită din păduri de foioase și conifere (la peste 1.300 m). Fauna este foarte diversă, fiind prezente specii ca vulpea, lupul, jderul, cerbul, căprioara, veverița sau ursul. Recent, într-un articol publicat în decembrie 2011, se arată că, în galeriile de la Roșia Montană și în sat, față de cele 9 specii de lilieci (indicatori ecologici și pentru biodiversitate) cunoscute anterior la Roșia Montană s-au identificat alte 3 specii noi.[2]

Populația și așezărileModificare

Zona se remarcă printr-o densitate scăzută a populației, fiind, totuși, cei mai populați munți de pe teritoriul României. Așezările sunt compuse din sate mici, numite "crânguri", risipite (gospodării împrăștiate, despărțite prin fânețe sau pășuni), în județele Arad, Bihor, Cluj, Alba și Hunedoara.

Obiective turisticeModificare

Vezi șiModificare

ReferințeModificare

  1. ^ „GEOGRAFIA FIZICÃ A ROMÂNIE” (PDF). Editura UNIVERSITARÃ. p. 218. Accesat în 5 Iunie 2019.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  2. ^ http://www.travaux.ro/pdf/594-529-540.pdf

BibliografieModificare

  • Octavian Mândruț - Mic atlas de geografie al României, Ed. Corint, București 2006

Bibliografie suplimentarăModificare

  • Geologia Munților Apuseni, Virgil Ianovici, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1976

Legături externeModificare