Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia
Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba-Iuliei este o unitate ecleziastică a Bisericii Ortodoxe Române, cu sediul în Alba Iulia și cu jurisdicție canonică în județul Alba și în județul Mureș. Din 2011 arhiepiscop ortodox al Alba-Iuliei este Irineu Pop.
Arhiepiscopia Alba-Iuliei este urmașa primei Mitropolii Ortodoxe din Transilvania, înființată de Mihai Viteazul în capitala în care a ales să domnească în calitate de Domn al Țărilor Române unificate. Prezența unor mitropoliți ortodocși în Ardeal este atestată documentar pentru prima dată în 1377, la Alba Iulia.[necesită citare]
Catedrala Arhiepiscopală poarta numele de "Catedrala Reîntregirii Neamului și a Încoronării". În Catedrala Arhiepiscopală a Reîntregirii Neamului din Alba-Iulia s-au încoronat în anul 1922 regii României Mari, Regele Ferdinand și Regina Maria în cadrul unei ceremonii oficiale intrată în istorie, cu o largă participare din partea caselor regale ale Europei. Ctitorii Catedralei Încoronării din Alba-Iulia sunt Regele Ferdinand și Regina Maria.
Arhiepiscopia Alba-Iuliei a făcut parte din Mitropolia Ardealului. În data de 4 noiembrie 2005, arhiepiscopul Bartolomeu Anania al Clujului a propus împărțirea teritoriului Mitropoliei Ardealului, propunere acceptată de Sfântul Sinod. În acest context (care a dus la înființarea Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, cu scaunul mitropolitan la Cluj-Napoca), Arhiepiscopia Alba-Iuliei a intrat în componența acesteia din urmă.[1] La 21 ianuarie 2012 Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba-Iulia a votat revenirea în componența Mitropoliei Ardealului, cu scaunul mitropolitan la Sibiu.[2]
Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia deține o participație de 5% din compania producătoare de mase plastice Prodcomplex (iunie 2008).[3]
Episcopi
modificare- 1975-1990: Emilian Birdaș
- 1990-2011: Andrei Andreicuț
- din 2011: Irineu Pop
Note
modificare- ^ Lavinia Stan, Lucian Turcescu, Religie și politică în România postcomunistă, București 2010, pag. 387.
- ^ Arhiepiscopia Alba Iuliei va reveni în componența Mitropoliei Ardealului, reintregirea.ro, 23 ianuarie 2012.
- ^ Unirea Prod a luat 21,17% din PRLX[nefuncțională], Accesat la 15 aprilie 2009
Lectură suplimentară
modificare- Cultura muzicală bisericească în Eparhia Alba Iulia, Adam Domin, Editura "Aeternitas", 2003
Legături externe
modificare- http://www.mitropolia-ardealului.ro/istoric.php Arhivat în , la Wayback Machine.
- Arhiepiscopia Alba Iuliei - protopopiate, 19 iulie 2012, CrestinOrtodox.ro