Aristobul al II-lea

(Redirecționat de la Aristobulus al II-lea)
Aristobul al II-lea
אריסטובולוס השני
Date personale
Născut100 î.Hr. Modificați la Wikidata
Decedat49 î.Hr. (51 de ani) Modificați la Wikidata
ÎnmormântatIerusalim Modificați la Wikidata
Cauza decesuluiomor (otravă) Modificați la Wikidata
PărințiAlexandru Ianai
Salome Alexandra[*][[Salome Alexandra (Queen regnant of Hasmonean Judaea from c.76 to 67 BCE)|​]] Modificați la Wikidata
Frați și suroriIoan Hircan al II-lea Modificați la Wikidata
CopiiAntigon al II-lea Mattathias
Alexandru al Iudeei
Alexandra[*][[Alexandra (daughter of Aristobulus II, king of Judea)|​]] Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Familie nobiliarăDinastia Hasmoneilor
King of Judea[*] Modificați la Wikidata
Domnie –
PredecesorIoan Hircan al II-lea
SuccesorAntigon al II-lea Mattathias
Marele Preot al Israelului Modificați la Wikidata
Domnie –
PredecesorIoan Hircan al II-lea
SuccesorIoan Hircan al II-lea

Aristobul al II-lea (în ebraică אריסטובולוס השני - Aristobulos Hashení; în greacă Αριστόβουλος Β΄, transliterat: O Aristóboulos o deutheros; n. 100 î.Hr. – d. 49 î.Hr.) a fost un mare preot evreu și rege al Iudeei din 66 î.Hr. până în 63 î.Hr. A făcut parte din dinastia hasmoneilor.

Regatul Hasmonean sub Aristobul al II-lea

Aristobul a fost fiul cel mic al lui Alexandru Ianai, rege și mare preot, și al Salomeei Alexandra. După moartea lui Alexandru în 76 î.Hr., văduva lui i-a succedat la conducerea Iudeei și l-a instalat pe fiul ei mai mare Hircan al II-lea ca mare preot. Atunci când Salomeea a murit în 67 î.Hr., Hircan a devenit, de asemenea, și rege.

Aristobul a împărtășit opiniile tatălui său cu privire la religie și politică. El a conceput modele de administrare a țării, încă din timpul vieții mamei lui. A avut relații apropiate cu nobilimea și cu militarii și a devenit un protector al saducheilor, aducând cauza lor în fața reginei. Multe cetăți pe care regina le-a pus la dispoziția saducheilor, aparent pentru apărarea lor împotriva fariseilor, au constituit, în realitate, centre în care au avut loc mișcări pregătitoare pentru uzurparea domniei de către Aristobul. Regina a căutat să-i dirijeze zelul lui militar în afara Iudeei și l-a trimis (70-69) să lupte împotriva lui Ptolemeu Mennaeus; atunci când expediția a eșuat, Aristobul și-a reluat intrigile politice. El a plecat din Ierusalim în secret și s-a adresat prietenilor lui, care stăpâneau un număr mare de așezări fortificate, cu intenția de a declanșa un război împotriva mamei sale. Dar regina a murit în acel moment critic, iar Aristobul și-a îndreptat acțiunile împotriva fratelui său, Hircan, moștenitorul legitim al tronului.[1]

Rebeliunea

modificare

Hircan a încercat să aibă relații bune cu saducheii la fel ca tatăl său, Alexandru Ianai. Aristobul s-a răzvrătit împotriva sa. Din cauza acestui conflict, fariseii s-au trezit într-o poziție vulnerabilă.[2]

Regele Hircan a pornit împotriva lui Aristobul în fruntea unei oștiri format din mercenari și din susținătorii săi. Confruntarea armată a avut loc lângă Ierihon, unde mulți dintre soldații lui Hircan au trecut de partea lui Aristobul și au contribuit în acest fel la victoria acestuia din urmă.

Hircan s-a refugiat în cetatea Ierusalimului, dar capturarea templului de către Aristobul l-a forțat să se predea. S-a încheiat atunci o înțelegere prin care Hircan a renunțat la tron și la funcția de mare preot, dar a continuat să se bucure de veniturile aduse de această ultimă poziție.[3]

Acest acord nu a durat însă deoarece Antipater Idumeeanul l-a convins pe Hircan că Aristobul plănuia să-l ucidă și l-a făcut să-i ceară ajutor lui Aretas al III-lea, regele nabateenilor. O armată nabateeană formată din 50.000 de soldați a înaintat către Ierusalim și a asediat orașul timp de mai multe luni.

Intervenția romanilor

modificare

În această vreme, generalul roman Pompei a învins în luptă oștile Regatului Pont și ale Imperiului Seleucid. El l-a trimis pe adjunctul său Marcus Aemilius Scaurus să ocupe Siria Seleucidă.

Din moment ce hasmoneii erau aliați ai romanilor, frați adversari Aristobul si Hircan, au apelat amândoi la Scaurus, trimițându-i daruri și încercând să-l câștige de partea lor. Scaurus, mișcat de un dar de 400 de talanți, a decis să-l sprijine pe Aristobul și i-a poruncit regelui nabatean Aretas să-și retragă armata. În timpul retragerii lor, nabateenii au suferit o înfrângere zdrobitoare în luptele cu oștile lui Aristobul.

Când Pompei a sosit în Siria în anul 63 î.Hr., cei doi frați și un al treilea grup care dorea înlăturarea dinastiei hasmoneilor i-au trimis delegați, dar generalul roman a amânat decizia în favoarea unuia sau a celuilalt. Până la urma el l-a favorizat pe Hircan al II-lea, care era mai slab cu firea, în fața lui Aristobul al II-lea, considerându-l pe cel dintâi un aliat mai de nădejde al Imperiului Roman.

Pompei a învins oștirile evreiești în mai multe bătălii și a ocupat cetățile din Iudeea. Aristobul și fii săi, Alexandru și Antigon, au fost capturați în anul 63 î.Hr. Aristobul, care nu avea încredere în intențiile lui Pompei, s-a adăpostit în cetatea Alexandrium, dar când romanii i-au învins din nou oștirea, el s-a predat și s-a angajat să-i ajute să ocupe Ierusalimul. Deoarece mulți oamenii săi au refuzat să deschidă porțile orașului, romanii au asediat și capturat cetatea, producând mari pagube atat orașului cât și Templului. Hircan a fost repus în funcția de mare preot, dar nu a mai avut autoritate politică.

Aristobul a evadat în anul 57 î.Hr., instigând la revoltă împotriva romanilor, dar a fost silit de Aulus Gabinius, consulul provinciei romane Siria, să se retragă la Machaerus. Marc Antoniu, comandantul cavaleriei lui Gabinius, a condus o expediție împotriva cetăților stăpânite de Aristobul și i-a înfrânt oștile.[4]

Luat prizonier, Aristobul a fost pus în libertate de către Iulius Cezar în anul 49 î.Hr. cu scopul de a răscula Iudeea împotriva lui Pompei. Aristobul se afla în drum spre Iudeea împreună cu fiul său, Alexandru, când a fost deodată otrăvit de un om al lui Pompei.[5] Fiul său, Alexandru, a fost decapitat în Antiohia de către comandantul roman Scipio.[6]

Celălalt fiu al său, Antigon, a condus și el o revoltă împotriva Romei, cu ajutorul parților, și în anul 40 î.Hr a devenit rege și mare preot sub numele de Antigon al II-lea Mattathias (Antigonos Matityahu) dar a fost învins și ucis de romani în 37 î.Hr.

  1. ^ „Aristobulus II”, Jewish Encyclopedia
  2. ^ Junghwa Choi, Jewish Leadership in Roman Palestine from 70 C.E. to 135 C.E. BRILL, 2013 ISBN: 9004245146 p90
  3. ^ Schürer, Gesch. i. 291, note 2
  4. ^ Plutarch, Makers of Rome p. 272, trad. de Ian Scott-Kilvert, Penguin Classics.
  5. ^ Josephus, Jewish Wars 1 9:1 (184).
  6. ^ Josephus, Jewish Wars 1 9:2 (185).