Bankcoop
Bankcoop a fost o bancă din România. Înființată în 1990, pe scheletul fostului Centrocoop, Banca de Credit Cooperatist „Bankcoop” a fost a doua „gaură neagră” (după Bancorex) care a secătuit sistemul financiar postdecembrist din România[1].
În anul 1999, Bankcoop avea 200 de filiale și sucursale și aproximativ 600.000 de depunători[2]. La data de 8 februarie 2000, Bankcoop a intrat în faliment[3][4]. Deponenții și-au ridicat banii prin BRD-Societe Generale, plafonul de garantare fiind la acel moment de 54,7 milioane de lei vechi[5][6].
Controverse
modificareDeclinul Bankcoop a început în 1996, sub conducerea lui Alexandru Dinulescu[1]. Falimentul Bankcoop a adus un prejudiciu estimat la peste un miliard și jumătate de dolari[1]. Dinulescu a fost arestat la 19 februarie 1997, dar trei luni mai târziu a fost eliberat sub control judiciar, după care a fugit din țară[1]. Ancheta a continuat în lipsa lui și, la finalul acesteia, el a fost trimis în judecată pentru o banală luare de mită[1]. La capătul procesului, judecat în lipsa inculpatului, Dinulescu a fost condamnat la zece ani de închisoare[1]. Refugiat în Statele Unite ale Americii, a fost arestat de autoritățile americane și trimis în țară în anul 2003[1][7][8]. Dinulescu a fost găsit în SUA datorită eforturilor publicației Jurnalul Național[9][10].
Acționarul majoritar George Constantin Păunescu a fost urmărit penal pentru modul în care a obținut 31,33% acțiuni din capitalul social al „Bankcoop”[11][12]. La data de 1 septembrie 1995, Păunescu a plătit o sumă de 10 milioane de dolari pentru a cumpăra acțiunile respective, dar suma era obținută din credite interne, ceea ce era ilegal[11][12].
În octombrie 1999, ziarul Evenimentul zilei a dezvăluit că ministrul apărării Victor Babiuc făcea parte de un an din consiliul de administrație al Bankcoop, iar ca urmare, după câteva zile acesta și-a dat demisia din conducerea băncii[13][14]. La acel moment ocuparea unei asemenea funcții de către o persoană din Guvern nu era ilegală, dar era totuși interzisă prin Constituție[13].
Note
modificare- ^ a b c d e f g Faliment - Bancherii de mucava Arhivat în , la Wayback Machine., 27 aprilie 2006, VASILE SURCEL, jurnalul.ro, accesat la 10 mai 2011
- ^ Orice client al bancii, a cărui cerere de plata nu a fost onorata de 30 de zile, poate reclama declansarea procedurii de faliment, 19 noiembrie 1999, evz.ro, accesat la 9 mai 2011
- ^ Falimentul Bankoop, 9 februarie 2000, evz.ro, accesat la 9 mai 2011
- ^ Actionarii Bankcoop au rămas cu buza umflata, 25 martie 2000, evz.ro, accesat la 9 mai 2011
- ^ Deponentii de la Bankcoop isi vor primi banii prin BRD-Societe Generale, 7 martie 2000, evz.ro, accesat la 9 mai 2011
- ^ O suta de mii de depunatori la Bankcoop si-au recuperat banii, 5 mai 2000, evz.ro, accesat la 9 mai 2011
- ^ Alexandru Dinulescu, arestat in America Arhivat în , la Wayback Machine., 19 iunie 2003, curierulnational.ro, accesat la 10 mai 2011
- ^ Fostul presedinte al Bankcoop, arestat in SUA, 19 iun 2003, zf.ro, accesat la 10 mai 2011
- ^ Jurnalul Național l-a găsit pe Alexandru Dinulescu Arhivat în , la Wayback Machine., 27 mai 2008, IULIA BARBU, jurnalul.ro, accesat la 10 mai 2011
- ^ Fostul presedinte al Bankcoop, arestat in America, 19 iunie 2003, Evenimentul zilei, accesat la 8 august 2012
- ^ a b Justitia sta capra in fata lui G.C. Paunescu, 21 iunie 1999, evz.ro, accesat la 9 mai 2011
- ^ a b Fratele Paunescu, spalat de pacate, 20 iunie 1999, evz.ro, accesat la 9 mai 2011
- ^ a b Victor Babiuc a demisionat de la Bankcoop, 17 octombrie 1999, evz.ro, accesat la 9 mai 2011
- ^ Ministrul Babiuc este administrator, alaturi de G. C. Paunescu, la Bankcoop, 13 octombrie 1999, evz.ro, accesat la 9 mai 2011