Biserica Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul din Baru
Biserica „Sf. Ilie” | |
Poziționare | |
---|---|
Coordonate | 45°27′00″N 23°10′05″E / 45.44998°N 23.16819°E |
Localitate | sat Baru; comuna Baru |
Țara | România |
Adresa | Str. Bărișor 40 |
Edificare | |
Data finalizării | sec. XVIII |
Clasificare | |
Cod LMI | HD-II-m-A-03242 |
Cod RAN | 88001.06.01, 88001.06.02 |
Modifică date / text |
Biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Baru este un monument istoric aflat pe teritoriul satului Baru, comuna Baru.[1] În Repertoriul Arheologic Național, monumentul apare cu codul 88001.06.01, 88001.06.02.[2]
Istoric și trăsături
modificareComuna Baru este situată pe cursul superior al Streiului; centrul comunal a luat ființă în urma contopirii a două sate medievale: Baru Mare și Baru Mic. Biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Baru Mic a fost construită ca biserică greco-catolică. Potrivit unei legende locale, ctitorul lăcașului de cult ar fi un sătean pe nume Pârvu, care a ridicat biserica cu bani primiți de la o bandă de tâlhari, de unde și denumirea de „biserica Pârveștilor”. Masivitatea zidurilor, coroborată cu existența unei bolte semicilindrice din piatră, ar sugera apartenența lăcașului la categoria edificiilor cneziale hațegane. Săpăturile arheologice, întreprinse în anul 1986, nu au relevat însă prezența vreunui element arhitectonic medieval, îngăduind formularea ipotezei că predecesoarea acesteia a fost o bisericuță de lemn; faptul era explicabil, de vreme ce, în vechime, satul Baru Mic făcea parte din categoria așezărilor iobăgești, cu posibilități materiale reduse. Așadar, lăcașul actual trebuie să fi fost construit în două etape distincte, corespunzătoare secolelor XVII-XVIII, fiind menționat, ca atare, în tabele recensămintelor ecleziastice din anii 1733 și 1750 și pe harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773)[3]. Potrivit pisaniei interioare, în anul 1785 a fost împodobit iconografic de cunoscutul zugrav bisericesc Simion Popa din Pitești: „Zugrăvită sub stăpânirea Înaltului împărat Iosif al II-lea, anul 1785, zugrăvită de popa Simeon din Pitești, cu toată cheltuiala lui Ianăș Părvu, care i-a dat un cal înșeuat gata”; aceluiași pictor i se atribuie decorul tâmplei și al icoanei de hram de pe fațada sudică a bisericii.
De plan dreptunghiular, cu absida semicirculară nedecroșată, edificiul, prevăzut cu un turn-clopotniță masiv, cu foișor deschis din lemn și coif piramidal, adosat laturii sudice a pronaosului, a fost renovat în mai multe rânduri; cunoscute sunt doar șantierele din anii 1892, 1913 și 1963. La acoperiș s-a păstrat șița clasică. Biserica, menționată în tabelele conscripției din 1829-1831, figurează pe lista monumentelor istorice (HD-II-m-A-03242). Până în 1948, lăcașul a deservit obștea locală unită (greco-catolică), unde figura ca filie la parohia din Baru Mare[4].
Bibliografie
modificare- Florin Dobrei - Bisericile ortodoxe hunedorene (Ed.Eftimie Murgu, Reșița 2011)
- Pr.Dr. Florin Dobrei. Tezaur hunedorean - bisericile ortodoxe monument istoric, Editura Episcopiei Devei și Hunedoarei, Deva, 2014.
Note
modificare- ^ „Ministerul Culturii - Lista Monumentelor Istorice” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ Repertoriul Arheologic Național, CIMEC
- ^ Florin Dobrei, Bisericile ortodoxe hunedorene, pag.146
- ^ Florin Dobrei, Bisericile ortodoxe hunedorene, pag.146
Vezi și
modificareLegături externe
modificare- Fișă de monument
- Monumente istorice din România Fișă de monument
Imagini din exterior
modificareImagini din interior
modificare-
Masa altarului -
Interiorul navei spre vest -
Fragment de pictură parietală