Biserica de lemn Sf. Dumitru din Răzoare

Biserica de lemn „Sfântul Dumitru” se află în localitatea Răzoare, din județul Maramureș. Ea datează din secolul XVIII[1]. Biserica se află pe lista a monumentelor istorice sub codul LMI: cod LMI MM-II-m-B-04611.

Biserica de lemn Sfântul Dumitru, localitatea Răzoare, oraș Târgu Lăpuș, județul Maramureș, foto: iunie 2009.
Biserica (vest)
Absida altarului
Iconostasul
Soborul Maicii Domnului
Biserica şi împrejurimile

Istoric și trăsături

modificare

Biserica de lemn „Sfântul Dumitru” din Răzoare a fost ridicată, probabil, în prima jumătate a secolului XVIII. A fost „îmbrăcată” în lemn în partea exterioară și în lambriuri de lemn, până la jumătatea pereților, în interior. Acoperișul are învelitoare de draniță, turnul-clopotniță cu foișor are coiful tronconic terminat cu o cruce simplă metalică. Planimetria bisericii este de tip navă, cu pridvor închis, pronaos, naos și altar rectangular decroșat. Pridvorul este închis, cu ferestre, frontal și lateral. Pereții pronaosului sunt zugrăviți în alb, de la jumătate în sus și sunt împodobiți cu icoane înrămate și șterguri cu motive tradiționale.

Naosul are pereții zugrăviți în alb, de la jumătate până la bolta semicilindrică și acoperiți cu icoane și șterguri tradiționale. Pe boltă, îm colțuri, sunt zugrăviți Evangheliștii, iar la apogeu este reprezentat „Iisus Pantocrator”, în medalion circular.

Ușile împărătești sunt decorate cu motivul viței de vie și cu medalioane reprezentând chipuri de sfinți. De o parte și alta a ușilor împărătești se află „Maica Domnului cu Pruncul” și „Iisus pe tron”. În altar pereții sunt zugrăviți în alb, iar bolta, din scânduri, este zugrăvită în albastru deschis cu stele aurii. În apogeul bolții sunt zugrăvite chipuri de sfinți[2].

  1. ^ „copie arhivă” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  2. ^ Man, Biserici de lemn din Maramureș

Bibliografie

modificare
Studii regionale
  • Șainelic, Sabin (). „Arhitectura bisericilor de lemn din Țara Chioarului”. Marmația. II: 279–317. 
  • Tarnavschi Schuster, Dana (). „Biserici de lemn din Țara Lăpușului”. Buletinul Monumentelor Istorice. 1973 (2): 41–57. 
  • Cincheza-Buculei, Ecaterina (). „Câteva date noi despre meșterii bisericilor de lemn din Maramureș, secolul al XVIII-lea (Țara Lăpușului)”. Studii și Cercetări de Istoria Artei, seria Artă Plastică. 27: 23–40. 
  • Tarnavschi, Bogdana (). „Biserici de lemn din Țara Lăpușului și din Țara Chioarului”. Monumente Istorice și de artă religioasă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului: 131–158, Cluj. 
  • Man, Grigore (). Biserici de lemn din Maramureș. Baia Mare: Editura Proema. 

Vezi și

modificare

Imagini din exterior

modificare

Imagini din interior

modificare