Biserica de lemn din Dâncu

Biserica de lemn din Dâncu, comuna Aghireșu, județul Cluj, datează din anul 1750^[1]. Are hramul „Învierea Domnului”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: cod LMI CJ-II-m-B-07590.

Commons

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Biserica de lemn din Dâncu

Istoric și trăsături

Biserica „Învierea Domnului” din satul Dâncu a fost strămutată aici din Valea Drăganului și reclădită în acest sat în anul 1862. În această mică așezare, aparținătoare comunei Aghireșu, cu o populație exclusiv românească, de circa 300 de suflete, a existat și înainte de 1862 o biserică mai veche, tot în cimitirul satului, unde a fost, de altfel, așezată și aceasta. Vechea biserică a fost vândută parohiei din satul Dângău Mare în 1864.[1] Arhivat în 25 decembrie 2015, la Wayback Machine.

Biserica fusese construită, în satul Sebeș (azi Valea Drăganului) la 1750, din bârne de stejar, cu îmbinările drepte sau în „coadă de rândunică”. Are următoarele dimensiuni: pronaosul (3,53/5,86), iar naosul (6,10/5,86); altar poligonal cu pereții retrași. La strămutare a fost modificată prin adăugarea, pe latura sudică, a unui pridvor cu șase stâlpi^[2].

În 1924 satul a reparat biserica, mutând ușa de intrare de pe latura sudică pe cea vestică și tencuind construcția, atât în interior, unde au aplicat stratul de tencuială peste vechea pictură, cât și în exterior, unde au acoperit brâul în torsadă, aflat la 0,77 m înălțime de la baza tălpii.

Pronaosul susține pe grinzile sale rezistente stâlpii ce alcătuiesc scheletul trainic al turnului. Acesta se remarcă prin galeria deschisă, coiful octogonal și cele patru turnulețe de la bază.

La ultima reparație, cea din 1988, s-a renunțat la acoperișul tradițional de șindrilă, biserica fiind astăzi integral învelită cu tablă.

Deși vechea pictură s-a pierdut în timpul lucrărilor de reparații, în 1924, atunci când a fost repictat iconostasul și o parte din naos, biserica mai adăpostește totuși o mică comoară: o colecție de icoane pe lemn, din care o mare parte sunt realizate de Nechita Zugravu. Acesta a fost un artist plastic în toată puterea cuvântului, pictor muralist și de icoane, deosebit de prolific între anii 1740-1770, activ nu numai în zona Clujului, ci și în Bihor, Sălaj și Câmpia Transilvaniei^[3]. În perioada când a activat devenise celebru, mai ales în zonele de la poalele Munților Apuseni și dealurilor Dejului și Clujului, îndosebi ca iconar de prestigiu.

Bibliografie

Cîmpian, Felicia Elena (2002). Bisericile de lemn din zonele Călatei, Gilăului, Hășdatelor și Clujului. Aspecte istorico-etnografice și arhitectură tradițională. Cluj Napoca: Risoprint. ISBN 973-656-219-0.
Cîmpian, Felicia Elena (2002). Pictura și elementele decorative în bisericile de lemn din zonele Călatei, Gilăului, Hășdatelor și Clujului. Cluj Napoca: Risoprint. ISBN 973-656-220-4.
Cristache-Panait, Ioana (1980). „Valențele istorice și artistice ale bisericilor de lemn din județul Cluj, propuse pe lista monumentelor”. Monumente Istorice și de Artă. 1980 (I): 32–41.
Cristache-Panait, Ioana (1980). „Decorația sculptată a monumentelor istorice din lemn din județul Cluj”. Monumente Istorice și de Artă. 1980 (I): 42–47.
Cristache-Panait, Ioana (1981). „Considerații privind tipologia monumentelor istorice de lemn din județul Cluj”. Revista Muzeelor și Monumentelor, Monumente Istorice și de Artă. 1981 (I): 57–61.
Monumente istorice și de artă religioasă din arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. Cluj Napoca: Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului. 1982.

Note

^ http://www.cimec.ro/Monumente/LacaseCult/RO/Docum/lemnBazaDate.htm^{[nefuncțională]}
^ Cîmpian, Bisericile de lemn din zonele Călatei, Gilăului, Hășdatelor și Clujului, pag.98
^ Cîmpian, Pictura și elementele decorative în bisericile de lemn din zonele Călatei, Gilăului, Hășdatelor și Clujului, pag.29