Boris Holban

Date personale
Boris Holban

Nume la naștere	Baruch Bruhman
Născut	20 aprilie 1908 Otaci, raionul Ocnița, Republica Moldova
Decedat	27 iunie 2004 (96 de ani)^[1] Étampes, Île-de-France, Franța
Înmormântat	Cimitirul Bagneux din Paris[*]
Cetățenie	Franța (1994–) România
Ocupație	militar[] luptător în rezistență[]
Limbi vorbite	Limba ugaritică^[2] limba franceză
Activitate
Alte nume	Boris Holban Roger
Partid politic	Partidul Comunist Român
Premii	Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare[] (8 mai 1994) médaille de la Résistance[] (31 martie 1947) croix de guerre 1939-1945[*]
Modifică date / text

Boris Holban (n. 20 aprilie 1908, Otaci, raionul Ocnița, Republica Moldova – d. 27 iunie 2004, Étampes, Île-de-France, Franța), născut Baruch Bruhman și cunoscut și sub numele conspirative de Roger și Olivier, a fost un comunist român de origine evreiască^[3], organizatorul și conducătorul militar al grupului de rezistenți FTP-MOI (Francs-tireurs et partisans – Main-d'Oeuvre Immigrée^⁠(fr)^[traduceți] care a activat în Paris în perioada 1942-1944.

Biografie

Baruch Bruhman s-a născut în 1908 în Atachi, sat aflat atunci în regiunea Cernăuți a guberniei Basarabia din Imperiul Rus.

În 1929 a aderat la Partidul Comunist Român, regiunea Hotin aflându-se în componența României ca urmare a Unirii Basarabiei cu România. Pentru acțiunile desfășurate a fost arestat și condamnat la 6 ani de închisoare, fiind însă amnistiat în 1932. A părăsit România în 1937 cu intenția de a se angaja în Brigăzile Internaționale pentru a lupta în Spania, trecând mai întâi prin Cehoslovacia și ajungând în vara lui 1938 în Franța. Datorită hotărârii guvernului spaniol din septembrie 1938 de a retrage Brigăzile Internaționale de la câmpurile de luptă, a rămas la Paris unde a militat în grupul de limbă română al organizației Main-d’œuvre immigrée (MOI). În 1939 s-a angajat în armata franceză, fiind repartizat la un regiment de voluntari străini. A fost luat prizonier de germani fiind închis în fortăreața de la Metz de unde a evadat cu ajutorul unei călugărițe, Hélène Studler^⁠(fr)^[traduceți] (1891 - 1944), care organizase o rețea pentru a ajuta evadarea și refugierea în Franța a prizonierilor de război.^[4]

Ajuns la Paris, Bruhman a recrutat luptători antifasciști organizând în martie 1942 grupul parizian FTP-MOI, prin fuziunea cu Organizația Specială a Mâinii de lucru Imigrante (Organisation Spéciale – OS-MOI) condusă de Joseph Boczor^⁠(fr)^[traduceți].^[4] Acest grup a desfășurat numeroase acțiuni împotriva ocupanților germani precum sabotaje și atacuri împotriva militarilor germani izolați sau în grupuri. Fiind în dezacord cu direcția Partidul Comunist Francez care cerea intensficarea acțiunilor, Bruhman a fost demis de la conducerea grupului în iulie 1943, fiind înlocuit de Missak Manuchian^⁠(fr)^[traduceți].

Ca urmare a asasinării, pe 28 septembrie 1943, a generalului SS Julius Ritter^⁠(fr)^[traduceți], șeful biroului pentru Franța al Serviciului de Muncă Obligatorie^⁠(fr)^[traduceți] (în franceză STO, Service du Travail Obligatoire), acțiunile realizate de Poliția franceză pentru identificare rezistenților s-au intensificat, astfel încât până la mijlocul lunii noiembrie au fost arestați 68 de membri ai organizației (printre care și cei cunoscuți sub numele de grupul Afișul roșu^⁠(fr)^[traduceți].

Ca urmare a acestor arestări, Bruhman a revenit la conducerea militară a grupului, din noiembrie 1943 până la eliberarea Parisului, în august 1944, când a fost numit comandant al Batalionului 51/22 format din voluntari străini. După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, la sugestia conducătorilor Partidului Comunist Francez, s-a întors în România, unde a fost ridicat la gradul de general și a ocupat diferite funcții în armată. În această perioadă și-a schimbă numele în Boris Holban. În 1950, în perioada epurărilor, a fost demis din armată și trimis ca inginer într-o fabrică de textile, domeniu în care a lucrat până la ieșirea la pensie în 1970.

În 1979 a obținut o viză turistică pentru SUA pentru a-și vizita frații care erau stabiliți acolo, cu care ocazie a vizitat și Franța. În 1984 s-a instalat definitiv în Franța, obținând naturalizarea zece ani mai târziu. După reîntoarcerea sa în Franța o polemică a agitat istoricii care studiau rezistența franceză, polemică la care a participat și Meliné Manuchian,^[5]^[6] privind responsabilitatea lui Holban în capturarea și executarea grupului Manuchian, acuzații pe care acesta le-a respins în cartea de memorii Testament publicată în 1989. În 1999 a publicat o altă carte dedicată sorei Hélène.^[4]

Boris Holban a murit la 27 iunie 2004 și a fost înmormântat la cimitirul din Bagneux.

Decorații

La 8 mai 1994, cu ocazia festivitatilor de comemorare a victoriei împotriva Germaniei hitleriste, Boris Holban a fost numit cavaler al Ordinului Legiunii de onoare de către președintele Franței François Mitterand.^[4]

Cărți publicate

Boris Holban, Testament, Calmann-Lévy, Paris, 1989, ISBN 978-2702117781, 324 pagini
Boris Holban, Hélène Studler, la passeuse de liberté; la vie héroïque d'une religieuse, grande patriote et grande résistante messine, Gérard Klopp Editeur, 1999, ISBN 9782911992353, 95 pagini

Note

^ Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015
^ Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015
^ ro A TRĂDAT HOLBAN?
^ ^a ^b ^c ^d Stéphane Courtois, Portrait de Boris Holban Arhivat în 13 aprilie 2020, la Wayback Machine., Le Monde, 2 iulie 2004.
^ Gavin Bowd, La France et la Roumanie communiste, Editions L'Harmattan, Paris, 2009, ISBN 9782296215863, p. 324
^ Stelian Tănase, A trădat Holban ?, pagină la rubrica București strict secret pe situl Stelian Tănase

Bibliografie

Christophe Forcari, Mort d'un des derniers FTP-MOI^{[nefuncțională]}, Liberation, 1 iulie 2004
Blaise de Chabalier, Stéphane Courtois : «Manouchian fut une erreur de casting», Le Figaro, 16 septembrie 2009
Articolul Holban Boris, Encyclopaedia Universalis, versiunea on-line
Denis Peschanski, Des étrangers dans la résistance, Les Editions de l’Atelier, 2002, ISBN 9782708236127, 126 pagini

Vezi și

Legături externe

Stelian Tănase, O poveste fără eroi, pagină la rubrica București strict secret pe situl Stelian Tănase
Stelian Tănase, Afișul roșu, pagină la rubrica București strict secret pe situl Stelian Tănase
Stelian Tănase, Olga Bancic, pagină la rubrica București strict secret pe situl Stelian Tănase
Pagina „Boris Holban” pe situl U.E.V.A.C.J.-E.A. (Union des Engagés Volontaires Anciens Combattants Juifs 1939 - 1945 leurs Enfants et Amis)

[bcb9ef716f90982d5b1db4578ddb4c5f-1] Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015

[02352a78e11b79175fac70e4fc8bd716-2] Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015

[3] ro A TRĂDAT HOLBAN?

[Courtois-4] Stéphane Courtois, Portrait de Boris Holban Arhivat în 13 aprilie 2020, la Wayback Machine., Le Monde, 2 iulie 2004.

[5] Gavin Bowd, La France et la Roumanie communiste, Editions L'Harmattan, Paris, 2009, ISBN 9782296215863, p. 324

[6] Stelian Tănase, A trădat Holban ?, pagină la rubrica București strict secret pe situl Stelian Tănase

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]