Caliban (satelit)
| Caliban | |
 Imaginea de descoperire a lui Caliban făcută Telescopul Hale în septembrie 1997 | |
| Descoperire[1] | |
|---|---|
| Descoperit de | |
| Loc descoperire | Hale Telescope at Palomar Obs. |
| Dată descoperire | 6 septembrie 1997 |
| Denumiri | |
| Denumire MPC | Uranus XVI |
| Pronunție | /ka.li'ban/ |
Denumit după | Caliban(d) |
Nume alternative | S/1997 U 2 |
| Atribute | Calibanian /ka.li.ba.ni'an/ |
| Caracteristicile orbitei[3] | |
| Epocă 27 iunie 2015 (JD 2457200.5) | |
| Arc de observare | 17,96 ani (6.559 z) |
| 7.163.810 km (0,0478871 UA) | |
| Excentricitate | 0,0771431 |
Perioadă orbitală | 1,59 ani (579,26 z) |
| 294,66253° | |
| 0° 37m 17.345s / zi | |
| Înclinație | 139,90814° (față de ecliptică) 140,878° (față de planul Laplace local)[2] |
| 175,21248° | |
| 342,53671° | |
| Sateliți | Uranus |
| Caracteristici fizice | |
Diametrul mediu | 42+20 −12 km[4] |
| Masă | ~2,5×1017 kg (estimare)[5] |
Densitate medie | ~1,3 g/cm3 (prespusă)[5] |
| 9.948±0.019 ore (două vârfuri)[4] 2.66±0.04 ore (un vârf)[6] | |
| Albedo | 0.22+0.20 −0.12[4] |
| Temperatură | ~65 K (estimare medie) |
Magnitudinea aparentă | 22,0 (V)[4] |
Magnitudinea absolută (H) | 9.160±0.016[4] 9.0[3] |
Caliban /ka.li'ban/ este al doilea cel mai mare satelit retrograd neregulat al lui Uranus.[7] A fost descoperit pe 6 septembrie 1997 de Brett J. Gladman(d), Philip D. Nicholson(d), Joseph A. Burns(d) și John J. Kavelaars(d) folosind telescopul Hale de 200 de inci împreună cu Sycorax și a primit denumirea temporară S/1997 U 1.[1]
Desemnat Uranus XVI, a fost numit după personajul monstru din piesa lui William Shakespeare Furtuna.
Orbită modificare
Uranus · Sycorax · Francisco · Caliban · Stephano · Trinculo
Caliban urmează o orbită îndepărtată, de peste 10 ori mai departe de Uranus decât cel mai îndepărtat satelit regulat Oberon.[1] Orbita sa este retrogradă, moderat înclinată și ușor excentrică. Parametrii orbitali sugerează că ar putea aparține aceluiași grup dinamic ca Stephano și Francisco, sugerând o origine comună.[8]
Diagrama ilustrează parametrii orbitali ai sateliților neregulați retrograzi ai lui Uranus (în coordonate polare) cu excentricitatea orbitelor reprezentată de segmentele care se extind de la pericentru la apocentru.
Caracteristici fizice modificare
Diametrul lui Caliban este estimat la aproximativ 42 km, pe baza măsurătorilor termice efectuate de Observatorul Spațial Herschel. Albedo-ul său este estimat la aproximativ 0,22, ceea ce este neobișnuit de mare în comparație cu cel al altor sateliți neregulați uranieni. Cel mai mare satelit neregulat al lui Neptun, Nereid, are un albedo la fel de mare ca Caliban.
Rapoarte oarecum inconsecvente îl plasează pe Caliban în categoria roșu-deschis (B–V = 0.83 V–R = 0.52, [9] B–V = 0.84 ± 0.03 V–R = 0.57 ± 0.03 [8]), mai roșu decât Himalia, dar tot mai puțin roșu decât majoritatea obiectelor centurii Kuiper. Caliban poate fi puțin mai roșu decât Sycorax. De asemenea, absoarbe lumina la 0,7 μm, iar un grup de astronomi consideră că acesta poate fi rezultatul apei lichide care a modificat suprafața.
Măsurătorile curbei de lumină a lui Caliban cu telescopul spațial Kepler indică faptul că perioada de rotație a acestuia este de aproximativ 9,9 ore.
Origine modificare
Se presupune că Caliban este un obiect capturat: nu s-a format în discul acreționar care a existat în jurul lui Uranus imediat după formarea sa. Mecanismul exact de captare nu este cunoscut, dar capturarea unui satelit necesită disiparea energiei. Procesele posibile de captare includ: rezistența gazului în discul protoplanetar, interacțiuni dintre multe corpului și captarea în timpul creșterii rapide a masei lui Uranus (așa-numitul „pull-down”). [7] [8]
Vezi și modificare
Note de subsol modificare
Referințe modificare
- ^ a b c Gladman Nicholson et al. 1998.
- ^ Brozovic, M.; Jacobson, R. A. (). „Planetary Satellite Mean Orbital Parameters”. The Orbits of the Outer Uranian Satellites, Astronomical Journal, 137, 3834. JPL/NASA. Accesat în .
- ^ a b „M.P.C. 95215” (PDF). Minor Planet Circular. Minor Planet Center. .
- ^ a b c d e Farkas-Takács, A.; Kiss, Cs.; Pál, A.; Molnár, L.; Szabó, Gy. M.; Hanyecz, O.; et al. (septembrie 2017). „Properties of the Irregular Satellite System around Uranus Inferred from K2, Herschel, and Spitzer Observations”. The Astronomical Journal. 154 (3): 13. arXiv:1706.06837
. Bibcode:2017AJ....154..119F. doi:10.3847/1538-3881/aa8365. 119.
- ^ a b „Planetary Satellite Physical Parameters”. JPL (Solar System Dynamics). . Accesat în .
- ^
Maris, Michele; Carraro, Giovanni; Cremonese, Gabrielle; Fulle, Marco (mai 2001). „Multicolor Photometry of the Uranus Irregular Satellites Sycorax and Caliban”. The Astronomical Journal. 121 (5): 2800–2803. arXiv:astro-ph/0101493 . Bibcode:2001AJ....121.2800M. doi:10.1086/320378.
- ^ a b Sheppard, Jewitt & Kleyna 2005.
- ^ a b c Grav, Holman & Fraser 2004.
- ^ Rettig, Walsh & Consolmagno 2001.
- Gladman, B. J.; Nicholson, P. D.; Burns, J. A.; Kavelaars, J. J.; Marsden, B. G.; Williams, G. V.; Offutt, W. B. (). „Discovery of two distant irregular moons of Uranus”. Nature. 392 (6679): 897–899. Bibcode:1998Natur.392..897G. doi:10.1038/31890.
- Grav, Tommy; Holman, Matthew J.; Fraser, Wesley C. (). „Photometry of Irregular Satellites of Uranus and Neptune”. The Astrophysical Journal. 613 (1): L77–L80. Bibcode:2004ApJ...613L..77G. doi:10.1086/424997.
- Rettig, T. W.; Walsh, K.; Consolmagno, G. (decembrie 2001). „Implied Evolutionary Differences of the Jovian Irregular Satellites from a BVR Color Survey”. Icarus. 154 (2): 313–320. Bibcode:2001Icar..154..313R. doi:10.1006/icar.2001.6715.
- Sheppard, S. S.; Jewitt, D.; Kleyna, J. (). „An Ultradeep Survey for Irregular Satellites of Uranus: Limits to Completeness”. The Astronomical Journal. 129 (1): 518–525. Bibcode:2005AJ....129..518S. doi:10.1086/426329.