Sycorax (satelit)
| Sycorax | |
 Animație cu imagini de descoperire făcute de Telescopul Hale în septembrie 1997 | |
| Descoperire[1] | |
|---|---|
| Descoperit de | |
| Loc descoperire | Telescopul Hale la Obs. Palomar |
| Dată descoperire | 6 septembrie 1997 |
| Denumiri | |
| Denumire MPC | Uranus XVII |
| Pronunție | /'si.ko.raks/ |
Denumit după | Sycorax(d) |
Nume alternative | S/1997 U 2 |
| Atribute | Sycoraxian /si.ko.rak.si'an/ |
| Caracteristicile orbitei[3] | |
| Epocă 31 iulie 2016 (JD 2457600.5) | |
| Arc de observare | 32.37 ani (11,815 z) |
| Earliest precovery date | 2 iunie 1984 |
| 12.193.230 km (0,0815067 AU) | |
| Excentricitate | 0,4841889 |
Perioadă orbitală | 3,52 ani (1.286,28 z) |
| 160,58731° | |
| 0° 16m 47.56s / zi | |
| Înclinație | 153,22796° (față de ecliptică) 159,403° (față de planul Laplace local)[2] |
| 258,56478° | |
| 16,29680° | |
| Sateliți | Uranus |
| Caracteristici fizice | |
Diametrul mediu | 157+23 −15 km[4] 165+36 −42 km[5] |
| Masă | ~2,5×1018 kg (estimare)[2] |
Densitate medie | ~1,3 g/cm3 (presupusă)[2] |
| 6.9162±0.0013 ore (două vârfuri)[4] 3,6 ore (un vârf)[6] | |
| Albedo | 0.065+0.015 −0.011[4] 0.049+0.038 −0.017[5] |
| Temperatură | ~65 K (estimare medie) |
Magnitudinea aparentă | 20.8 (V)[7] |
Magnitudinea absolută (H) | 7.5±0.04[4] 7.83±0.06[5] |
Sycorax /'si.ko.raks/ este cel mai mare satelit retrograd neregulat al lui Uranus. Sycorax a fost descoperit pe 6 septembrie 1997 de Brett J. Gladman(d), Philip D. Nicholson(d), Joseph A. Burns(d) și John J. Kavelaars(d) folosind telescopul Hale de 200 de inci, împreună cu Caliban, și a primit denumirea temporară S/1997 U 2. [1]
Confirmat oficial ca Uranus XVII, a fost numit după Sycorax, mama lui Caliban în piesa Furtuna a lui William Shakespeare.
Orbită modificare
Sycorax urmează o orbită îndepărtată, de peste 20 de ori mai departe de Uranus decât cel mai îndepărtat satelit regulat, Oberon. [1] Orbita sa este retrogradă, moderat înclinată și excentrică. Parametrii orbitali sugerează că poate aparține, împreună cu Setebos și Prospero, aceluiași grup dinamic, sugerând o origine comună. [8]
Diagrama ilustrează parametrii orbitali ai sateliților neregulați retrograzi ai lui Uranus (în coordonate polare) cu excentricitatea orbitelor reprezentată de segmentele care se extind de la pericentru la apocentru.
Caracteristici fizice modificare
Diametrul lui Sycorax este estimat la 165 km pe baza datelor de emisie termică de la telescoapele spațiale Spitzer și Herschel, ceea ce îl face cel mai mare satelit neregulat al lui Uranus, comparabil ca mărime cu Puck și cu Himalia, cel mai mare satelit neregulat al lui Jupiter.
Satelitul apare roșu deschis în spectrul vizibil (indici de culoare B–V = 0.87 V–R = 0.44, [9] B–V = 0.78 ± 0.02 V–R = 0.62 ± 0.01, [8] B–V = 0.839 ± 0.014 V–R = 0.531 ± 0.005), mai roșu decât Himalia, dar totuși mai puțin roșu decât majoritatea obiectelor din centura Kuiper. Cu toate acestea, în infraroșu apropiat, spectrul devine albastru între 0,8 și 1,25 μm și în cele din urmă devine neutru la lungimile de undă mai mari.
Perioada de rotație a Sycorax este estimată la aproximativ 6,9 ore. Rotația determină variații periodice ale mărimii vizibile cu amplitudinea de 0,12. Axa de rotație a lui Sycorax este necunoscută, deși măsurătorile curbei sale de lumină sugerează că este privit într-o configurație apropiată de ecuator. În acest caz, Sycorax poate avea o ascensie dreaptă la polul nord în jurul a 356° și o declinație la polul nord în jurul a 45°.
Origine modificare
Se presupune că Sycorax este un obiect capturat; nu s-a format în discul de acreție care a existat în jurul lui Uranus imediat după formarea sa. Nu se cunoaște un mecanism exact de captare, dar capturarea unui satelit necesită disiparea energiei. Procesele posibile de captare includ rezistența gazului în discul protoplanetar, interacțiunile cu multe corpuri și captarea în timpul creșterii rapide a masei lui Uranus (așa-numitul pull-down). [10]
Vezi și modificare
Referințe modificare
- ^ a b c Gladman Nicholson et al. 1998.
- ^ a b c Jacobson, R.A. (2003) URA067 (). „Planetary Satellite Mean Orbital Parameters”. JPL/NASA. Accesat în .
- ^ „M.P.C. 102109” (PDF). Minor Planet Circular. Minor Planet Center. .
- ^ a b c d Farkas-Takács, A.; Kiss, Cs.; Pál, A.; Molnár, L.; Szabó, Gy. M.; Hanyecz, O.; et al. (septembrie 2017). „Properties of the Irregular Satellite System around Uranus Inferred from K2, Herschel, and Spitzer Observations”. The Astronomical Journal. 154 (3): 13. arXiv:1706.06837
. Bibcode:2017AJ....154..119F. doi:10.3847/1538-3881/aa8365. 119.
- ^ a b c
Lellouch, E.; Santos-Sanz, P.; Lacerda, P.; Mommert, M.; Duffard, R.; Ortiz, J. L.; Müller, T. G.; Fornasier, S.; Stansberry, J.; Kiss, Cs.; Vilenius, E.; Mueller, M.; Peixinho, N.; Moreno, R.; Groussin, O.; Delsanti, A.; Harris, A. W. (septembrie 2013). „"TNOs are Cool": A survey of the trans-Neptunian region. IX. Thermal properties of Kuiper belt objects and Centaurs from combined Herschel and Spitzer observations” (PDF). Astronomy & Astrophysics. 557: A60. arXiv:1202.3657 . Bibcode:2013A&A...557A..60L. doi:10.1051/0004-6361/201322047. Accesat în .
- ^
Maris, Michele; Carraro, Giovanni; Parisi, M.G. (). „Light curves and colours of the faint Uranian irregular satellites Sycorax, Prospero, Stephano, Setebos, and Trinculo”. Astronomy & Astrophysics. 472 (1): 311–319. arXiv:0704.2187 . Bibcode:2007A&A...472..311M. doi:10.1051/0004-6361:20066927.
- ^
Romon, J.; de Bergh, C.; et al. (). „Photometric and spectroscopic observations of Sycorax, satellite of Uranus”. Astronomy & Astrophysics. 376 (1): 310–315. Bibcode:2001A&A...376..310R. doi:10.1051/0004-6361:20010934 .
- ^ a b Grav, Holman & Fraser 2004.
- ^ Rettig, Walsh & Consolmagno 2001.
- ^ Sheppard, Jewitt & Kleyna 2005.
- Gladman, B. J.; Nicholson, P. D.; Burns, J. A.; Kavelaars, J. J.; Marsden, B. G.; Williams, G. V.; Offutt, W. B. (). „Discovery of two distant irregular moons of Uranus”. Nature. 392 (6679): 897–899. Bibcode:1998Natur.392..897G. doi:10.1038/31890.
- Grav, Tommy; Holman, Matthew J.; Fraser, Wesley C. (). „Photometry of Irregular Satellites of Uranus and Neptune”. The Astrophysical Journal. 613 (1): L77–L80. Bibcode:2004ApJ...613L..77G. doi:10.1086/424997.
- Sheppard, S. S.; Jewitt, D.; Kleyna, J. (). „An Ultradeep Survey for Irregular Satellites of Uranus: Limits to Completeness”. The Astronomical Journal. 129 (1): 518–525. Bibcode:2005AJ....129..518S. doi:10.1086/426329.
- Rettig, T. W.; Walsh, K.; Consolmagno, G. (decembrie 2001). „Implied Evolutionary Differences of the Jovian Irregular Satellites from a BVR Color Survey”. Icarus. 154 (2): 313–320. Bibcode:2001Icar..154..313R. doi:10.1006/icar.2001.6715.
