Wikipedia

Caravlahi

Caravlahi sau maurovlahi sunt exonime date în general vlahilor autohtoni din Bosnia și Dalmația. Denumirea provine din limba turcă, în care punctele cardinale se notau cu culori, negrul (cara) simbolizând nordul: „Caravlahi” înseamnă vlahi din nord.[1][2][3] Turcii deosebeau în acest fel vlahii din Grecia față de cei din Bosnia și Dalmația.[4].

Morlaci

Caravlahii sunt urmașii populației latinofone din fostul Imperiu Roman de Răsărit[5] care au fost slavizați după invazia slavilor și apoi unii islamizați după ocupația turcească. Li se mai spune uneori și „Morlaci” care provine din cuvintele slave more (« mare ») și vlași (Влаши, vorbitori ai limbilor romanice), adică „vlahii dinspre mare”, dar cuvântul „Morlaci” poate de asemenea desemna fostele populații dalmate din regiunea adriatică a peninsulei balcanice.[6]

Istorie

modificare
 
Femei morlace de lângă Spalato/Split

Majoritatea caravlahilor din Bosnia sunt slavizați și islamizați și nu mai vorbesc limba română.[7] Vlahii din Dalmația au fost slavizați, dar nu islamizați, și au primit numele de morlaci din partea italienilor dalmațieni prin traducerea cuvântului caravlah în greacă și apoi italiană: maurovlah/morovlah/morlacchi. În decursul timpului cuvântul caravlah a mai fost tradus în diverse forme: vlahii negri, nigri latini etc.

Caravlahii au mai fost mentionați și într-o copie din secolul al XVII-lea a unei cronici anonime pierdute din Diocleea, datată nesigur (Cronica preotului din Diocleea/Chronicle of the Priest of Dioclea). Slavii din zonă îi denumeau pe morlaci vlaski și rumanski. În secolul al XVIII-lea naturalistul italian Alberto Fortis a descoperit obiceiul lor de a cânta poeme de dragoste (balada Hasanaginica).

La 16 iunie 1746 o coaliție franco-spaniolă a fost înfrântă de armatele Austriei. Printre prizonieri a fost și P. Fontenaille. Fontenaille a scris că a fost rănit de sabia unui vlah sau slav din armata Habsburgilor (a menționat Tălpași, Vlahi, Croați, Varadini, Morlaci). Autorul a fost capturat în 1746 si lucrarea sa a fost publicată în februarie 1747.[8]

În 1772 câteva ziare franțuzesti au publicat știri despre Croați și Morlaci în intervenția care a dus la prima împărțire a Poloniei.[9] [10]

În 1785 ziarele au relatat despre manevrele trupelor Croaților și Morlacilor lângă Passau, ca urmare a tensiunilor dintre Austria și Prusia.[11]

În primele decenii ale secolului al XIX-kea se mai vorbea limba vlahilor sau morlacilor de odinioară și pe insula Veglia (acum insula Krk din Croația)[12], din care s-au mai păstrat câteva texte[13]

 
Transhumanța vlahilor în Balcanii de Vest și câteva necropole vlahe (stecci). Hartă adaptată[14]

Procesul de desnaționalizare a morlacilor și de asimilare în mediul slav răzbate din transformarea sensului cuvintelor vlahi și morlaci, care, din a doua jumătate a secolului XVI, nu mai desemnează naționalitatea unei populații, ci își schimbă înțelesul. Anumite familii sârbești (probabil vlahi slavizați) treceau drept vlahi, deoarece termenul nu mai însemna naționalitatea, ci modul de viață seminomad, opus celui de agricultor. In Dalmația, vlah înseamnă țăran; același sens, de țăran slav îl are și cuvântul morlac, până în sec. al XIX-lea. Dar și orășenilor de origine romanică din Dalmația li se spune de către populația slavă vlasi. Până astăzi, mahomedanii din Bosnia îi numesc vlahi pe creștini, mai ales pe țăranii creștini, iar croații catolici îi numeau vlahi pe sârbii ortodocși refugiați în Croația și Slavonia[15]

La recensământul din anul 1991 din Croația, doar 22 de oameni s-au declarat morlaci, iar în prezent numărul lor este sub zece.

Folclor

modificare

Folclorul Morlacilor a ajuns să fie cunoscut datorită venețianului Alberto Fortis. Acesta a scris "Viaggio in Dalmazia" in care a descris obiceiurile, veșmintele și folclorul Morlacilor din Dalmatia dinspre munte. Fortis a publicat și o baladă a morlacilor, "Cântecul de jale al cinstitei soții a lui Hasan Aga" care a fost apoi tradusă în mai multe limbi, ducând la apariția unui curent literar numit "Morlachismo".[16] Un dalmațian, Giovani Lovric, a descris și el viața și tradițiile morlacilor, descriind în detaliu faptele unui haiduc morlac faimos pe nume Stanislas Socivizca[17]

Confuzia cu țiganii fugiți din robie

modificare

În secolele XVI-XVII a avut loc o migrație (fugă din robie) a băieșilor robi din zona auriferă a Transilvaniei spre Serbia, Croația, Ungaria și Bosnia,[18][19] unde și-au continuat ocupația legată de aur, la care au adăugat ulterior prelucrarea lemnului în ustensile de gospodărie. În Serbia de vest, Emil Petrovici a găsit în 1938 „țigani românizați” pe care i-a identificat după grai ca veniți din Muntenia.[20]

În Bosnia, unii robi transfugi se autoidentifică în general fie drept caravlahi, fie drept sârbi (pe baza religiei ortodoxe comune cu sârbii), fie drept români (pe baza limbii materne).[21] Respingerea identității rome are ca motiv neexprimat și dorința de a nu face parte dintr-un grup uman în general desconsiderat de majoritari și de alte minorități[22]

Monumentele funerare ale vlahilor din Bosnia și Herțegovina

modificare
 
Vlahi (aromâni) cu fustanela lor tradițională pe pietrele funerare de la Radimlja

O parte din vlahii din Bosnia, care s-au îmbogățit în urma comerțului cu produse rezultate din activitățile pastorale dar și din cărăușie, și-au ridicat monumente funerare deosebite în descursul secolelor XI-XV.

 
Comunitățile caravlahe din Herțegovina și Zeta. Hartă adaptată[23]

Monumentele au fost construite mai ales în sudul Bosniei în Herțegovina, în nordul Muntenegrului și în câteva sate din Serbia și Croația de la granița cu Bosnia. În aceste spații, în evul mediu, vlahii au participat activ la făurirea principatelor Zeta și Hum (Zachlumia).[24] Monumentele se numesc stećci, și majoritatea nu au inscripții ci doar decorații și basoreliefuri.[25][26] Deși nu sunt exclusiv create de vlahi, aceștia sunt identificați ca fiind autorii monumentelor.[27][28] Slavizarea vlahilor din Bosnia era deja incheiată în secolele menționate și începuse un proces de islamizare cauzat de ocupația turcească.

Monumentele funerare (stećci) sunt incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO din 2016. Sunt clasificate astfel circa 4,000 monumente funerare în 28 necropole – din care 22 în Bosnia și Herțegovina, 3 în Muntenegru, 2 în Croația și 3 în Serbia.[29]

Galerie de monumente vlahe

modificare

Originea vlahă este atestată de numeroși cercetători[30][31][32][33][34][35][36][37]

  •  
    Monument funerar vlah în Radimlja, Bosnia
  •  
    Monumente funerare vlahe (stecci)
  •  
    Monumente funerare în Radimlja
  •  
    Monument vlah, secolele XII-XV
  •  
    Monumente funerare în Radimlja
  •  
    Monument funerar vlah în Bosnia

Note

modificare
  1. ^ Cicerone Poghirc, Romanizarea lingvistică și culturală în Balcani. In: Aromânii, istorie, limbă, destin. Coord. Neagu Giuvara, București, Editura Humanitas, 2012, p.17, ISBN 978-973-50-3460-3
  2. ^ Cicerone Poghirc (1989). Romanisation linguistique et culturelle dans les Balkans. Survivance et évolution. In: Les Aroumains. Paris: Publication Langues'O,INALCO. p. 23.
  3. ^ Ela Cosma (2008). Vlahii Negri. In: Silviu Dragomir despre identitatea morlacilor. Cluj Napoca: Editura Universității din Oradea. p. 124
  4. ^ Ela Cosma (2008). Vlahii Negri. In: Silviu Dragomir despre identitatea morlacilor. Cluj Napoca: Editura Universității din Oradea. p. 114
  5. ^ Stanko Guldescu, The Croatian-Slavonian Kingdom: 1526-1792, Walter de Gruyter GmbH & Co KG, 1970, p.67, isbn 9783110881622
  6. ^ Schafarick, Slawische Alterthümer, II, 278; De Staël, De l'Allemagne și Deniker în Société d'Anthropologie de Paris (1886) Vol. IX nr. 9 pp.656 și următoarele.
  7. ^ John V. A. Fine, The Late Medieval Balkans: A Critical Survey from the Late Twelfth Century, University of Michigan Press, 1994 p. 19
  8. ^ P. des Fontenailles, Epitre de M. le Chevalier de Fontenaille, Prisonnier de la Reine de Hongrie, à Mademoiselle L…, in : „Suite de la Clef Journal historique sur les matières du temps, contenant quelques nouvelles de Littérature et autres remarques curieusesŗ, Paris, veuve Ganeau, février 1747, 106
  9. ^ „Journal Politique ou Gaz8tte des Gazettesŗ, Bouillon 1772, avril, seconde quinzaine 1772, 35;
  10. ^ Gazette du lundi 6 avril 1772, nr 28, 127
  11. ^ Journal Politique ou Gazette des Gazettesŗ, avril 1785, seconde quinzaine, 30.
  12. ^ Mužić, Ivan (2010). Vlasi u starijoj hrvatskoj historiografiji (PDF) (in Croatian). Split: Muzej hrvatskih arheoloških spomenika. p.73, ISBN 978-953-6803-25-5.
  13. ^ Silviu Dragomir, Vlahii și morlacii. Studiu din istoria românismului balcanic, Ed. Imprimeria Bornemisa, 1924, p.64
  14. ^ Anca & N.S. Tanașoca, Unitate romanică și diversitate balcanică, Editura Fundației Pro, 2004
  15. ^ Silviu Dragomir, Vlahii și morlacii. Studiu din istoria românismului balcanic, Ed. Imprimeria Bornemisa, 1924, p.82-91
  16. ^ Larry Wolff, Rise and fall Morlachismo. In: Norman M. Naimark, Holly Case, Stanford University Press, Yugoslavia and Its Historians: Understanding the Balkan Wars of the 1990s,p.44
  17. ^ Larry Wolf, The spirit of 1776. In: Marcel Cornis-Pope, John Neubauer, History of the Literary Cultures of East-Central Europe: Junctures and disjunctures in the 19th and 20th centuries, Vol. 1, John Benjamins Publishing, 28 mai 2004, p.304
  18. ^ Calotă, Ion, Elemente sud-dunărene în graiul rudarilor din Oltenia, Dacoromania, serie nouă, II, 1996-1997, Cluj-Napoca, pp. 47–51
  19. ^ Đorđević, Tihomir R., Vlaški Cigani u Srbiji (Țiganii valahi în Serbia), Srpski književni glasnik, vol. XXVII, 1911, Belgrad, pp. 509–518, 604-614
  20. ^ Petrovici, Emil, „Românii” din Serbia occidentală, Dacoromania – Buletinul „Muzeului limbii romane”, vol. IX, 1938, pp. 224–236
  21. ^ Stanković, Andrea, Construirea identității etnice a caravlahilor din Bosnia și Herțegovina, Piramida, pp. 42–48
  22. ^ Achim, Viorel, Țiganii în istoria României, București, Editura Enciclopedică, 1998, p.173
  23. ^ Karl Kaser, Hirten, Kämpfer, Stammeshelden („Ciobani războinici și eroi tribali”), editura Böhlau, 1992, pag. 153, ISBN: 9783205055457
  24. ^ John V. A. Fine, The Late Medieval Balkans: A Critical Survey from the Late Twelfth Century, University of Michigan Press, 1994 p.19-21
  25. ^ A. P.Vlasto, The entry of the Slavs into Christendom, Cambridge, University Press, 1970, p.234, ISBN 978-0-521-07459-9
  26. ^ Lovrenović, Dubravko, Stećci: Bosansko i humsko mramorje srednjeg vijeka [Stećci: Bosnian and Hum marbles from Middle Age] (in Croatian). Ljevak. 2013, p.59, ISBN 9789533035468
  27. ^ Marian Wenzel, Bosnian and Herzegovinian Tombstobes-Who Made Them and Why?" Sudost-Forschungen 21(1962): 102-143
  28. ^ Kurtović, Esad (). „Vlasi i stećci” [Vlahii și stećci]. Radovi (în bosniacă). Sarajevo: Filozofski fakultet (16): 79–88. 
  29. ^ „Stećci Medieval Tombstones Graveyards - UNESCO World Heritage Centre”, Whc.unesco.org, accesat în  
  30. ^ Marian Wenzel, Bosnian and Herzegovinian Tombstobes-Who Made Them and Why?" Sudost-Forschungen 21(1962): 102-143
  31. ^ John V. A. Fine,, The Late Medieval Balkans: A Critical Survey from the Late Twelfth Century, University of Michigan Press, 1994, p.19
  32. ^ Lovrenovic, Dubravko (2013). Stecci: Bosansko i humsko mramorje srednjeg vijeka [Stecci: Bosnian and Hum marbles from Middle Age] (in Croatian). Ljevak. ISBN 9789533035468. pages 52, 72, 176, 307.
  33. ^ Cebotarev, Andrej (1996). "Review of Stecci and Vlachs: Stecci and Vlach migrations in the 14th and 15th century in Dalmatia and Southwestern Bosnia". Povijesni prilozi [Historical Contributions] (in Croatian). Zagreb: Croatian Institute of History. 14 (14) page 322
  34. ^ Miloševic, Ante (1991). Stecci i Vlasi: Stecci i vlaške migracije 14. i 15. stoljeca u Dalmaciji i jugozapadnoj Bosni [Stecci and Vlachs: Stecci and Vlach migrations in the 14th and 15th century in Dalmatia and Southwestern Bosnia] (in Croatian). Split: Regionalni zavod za zaštitu spomenika kulture. p. 8
  35. ^ Kurtovic, Esad (2013). "Vlasi i stecci" [Vlachs and stecci]. Radovi (in Bosnian). Sarajevo: Filozofski fakultet.
  36. ^ Kurtovic, Esad (2015). "Vlasi Drobnjaci i stecci (Crtica o Nikoli Raškovicu i njegovim nasljednicima)" [Drobnjaci Vlachs and stecci (A remark about Nikola Raškovic and his heiress)]. Godišnjak (in Bosnian). Sarajevo: ANUBiH (44): 303–316.
  37. ^ Benac, Alojz (1967). Stecci. Mala istoria umetnosti Jugoslavija (Serbian), Paperback

Legaturi externe

modificare

Vlahii (Caravlahii) în ultimul recensământ

(Vahii din Dalmatia)

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Caravlahi&oldid=16230563