Carol Popp de Szathmári

fotograf maghiar
(Redirecționat de la Carol Popp Szathmary)
Carol Popp de Szathmáry
Date personale
Născut11 ianuarie 1812
Cluj, Comitatul Cluj
Imperiul Austriac, Marele Principat al Transilvaniei
Decedat3 iulie 1887 (75 de ani)
București
Regatul României
PărințiDaniel Szathmáry,
Suzanna (Zsuzsanna) Vass
CopiiAlexandru Satmari
Cetățenie română
austriacă
Ocupațiefotograf
pictor
fotograf de război[*]
acuarelist[*]
litograf[*]
grafician[*]
desenator[*]
printer[*][[printer (person involved in manufacturing printed materials; operator of a printing press)|​]] Modificați la Wikidata
Locul desfășurării activitățiiBucurești Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română
limba maghiară[1] Modificați la Wikidata
Activitate
Domeniu artisticFotografie, acuarelă
StudiiFacultatea de Drept din Cluj,
Academia de Arte din Viena
PregătirePeter Fendi, Johann Treml, Anton Chladek
Opere importanteAlbum cu vederi din Transilvania
PatronajBukuresti Magyar Közlöny
Influențat deAnton Chladek
PremiiÎn anul 1855, medalii de la Regina Angliei, Împăratul Austriei, Napoleon al III-lea al Franței și Regele Spaniei

Carol Popp de Szathmári (n. , Cluj, Imperiul Austriac – d. , București, România) a fost un pictor și grafician maghiar din Transilvania, primul fotograf de artă și documentarist din Regatul Român și unul dintre primii zece fotografi din Europa.[2]

Originea și studiile

modificare

A fost fiul lui Daniel Szathmáry, mic nobil, fără moșie, și pastor angajat al Colegiului Reformat din Cluj. Soția lui Daniel Szathmáry a fost Suzanna (Zsuzsanna), născută Vass. Carol (Károly) Szathmári și-a efectuat primele studii la Colegiul Reformat din Cluj. Apoi a studiat dreptul și a lucrat o vreme ca funcționar la Sibiu. Supranumele de Popp (Pap) și l-a atribuit cu referire la profesia tatălui său. În tinerețe a avut o legătură romantică cu artistocrata Maria Văcărescu, viitoarea soție a spătarului Costache Ghica și a doua soție a prințului Gheorghe Bibescu. Pe urmele acestei pasiuni a vizitat prima dată București în anul 1831, unde, la fel ca în toate celelalte locuri vizitate, desenează locuri, costume, tradiții, dar mai ales portrete.

Din perioada acestui prim contact al artistului cu Țara Românească datează două portrete: o schiță a lui Franz Liszt concertând și portretul Marițicăi Văcărescu, cea care în anii '40 a fost protagonista unui dublu divorț, cu consecințe politice, în care au trebuit să se implice nu doar Patriarhia Constantinopolului, ci și ambasadorii puterilor străine de la București, pentru că aceasta voia să se căsătorească cu Vodă Bibescu. Miniatura a fost apreciată de soții Bibescu, astfel că după au părăsit Bucureștiul pentru Occident au multiplicat acuarela prin litografiere la litograful-portretist Josef Kriehuber[3].

O primă tentativă de a deveni pictorul Curții de la București are loc în 1849, când Barbu Știrbey, fratele lui Vodă Bibescu, urmează la tron și îi comandă o serie de trei panouri de mari dimensiuni dedicate încoronării; deși plătite în avans, Szathmari nu a reușit să le finalizeze[4].

În timpul uneia dintre numeroasele sale călătorii la Paris, unde mergea aproape anual, a devenit familiar cu arta fotografică recent inventată și din 1848-1849 începe să experimenteze din ce în ce mai mult cu aparatul de fotografiat. Prima lui fotografie este o calotipie reprezentând un Amoraș din gips, fără brațe, calotipie inscripționată în germană: „Die aller erste Photographie die ich gemacht habe im Jahre 1848 November” („Această fotografie este prima pe care am făcut-o în noiembrie 1848”)[5].

Un timp a studiat pictura la Roma, unde s-a împrietenit cu Constantin Lecca. Ulterior a plecat la Viena, unde a studiat pictura la Academia de arte, printre alții, cu Peter Fendi (1792-1842) și Johann Treml (1816-1852). În continuare a efectuat două voiaje de studii în Italia. Din 1843 a activat la București. Prin (1853) a lucrat o vreme cu Anton Chladek[6].

În cele din urmă, Szathmari se canalizează pe metode strict lucrative, abandonând tehnica lui Calbot (calotipia), din cauza efectului de „negativ” (inversarea culorilor) al exemplarului de hârtie, pentru o tehnică mai nouă și mult mai practică, cea a colodiului umed, cu clișeu de sticlă „negativ” de pe care se executau exemplare „pozitive” pe hârtie albuminată, având o mare acuratețe a detaliului și, posibilitatea multiplicării aproape la nesfârșit după clișeu.

 
Carol Popp de Szathmári - portret de Mișu Popp


În pictură, limbajul său este migălos și greoi, dar vădind același spirit de observație ascuțit, mai ales în scenele reprezentând bâlciuri sau târguri. Ca litograf, Szathmári a lăsat un Album cu vederi din Transilvania (1841), precum și portretele deputaților din Dieta Transilvaniei. În 1860 a realizat o hartă topografică a țării. Opera sa mai cuprinde cromolitografii și acuarele înfățișând tipuri și porturi populare cu un caracter exclusiv documentar.

Noi utilizări în fotografia lui Carol Popp de Szathmari

modificare

În anul 1843 a realizat primele dagherotipii, iar în urma unor cercetări, a realizat și primele talbotipii (calotipii).

În perioada 1860-1870 Carol Popp de Szathmari a publicat un volum cu 100 de fotografii. A fost printre primii 10 fotografi din Europa și a realizat primul reportaj fotografic de război din lume în timpul Războiului Crimeii. Prin aceasta, el este recunoscut cunoscut ca primul foto-jurnalist de război.[7][8]

A deținut un atelier de fotografie pe terenul închiriat de la Ștefan Greceanu, pe Podul Mogoșoaiei, vis-a-vis de Biserica Sărindar[9].

Szathmari se înscrie încă de la început în această modă, înființând un atelier în Hanul Verde, unde execută fotografii până în jurul anului 1854. Din această perioadă nu au supraviețuit foarte multe fotografii, dar cele existente au deja formatul pe care îl va păstra până la sfârșitul carierei pentru fotografiile carte-de-visite: un carton de 9-10 x 5-6 cm, tipărit pe spate cu numele artistului, adresa atelierului, titlurile și distincțiile câștigate. Din această perioadă datează, de exemplu, seria de portrete ale actorului Matei Millo, cele mai multe cu actorul costumat și grimat pentru rolurile care l-au consacrat.

Un episod relevant pentru cariera lui Szathmari este participarea sa ca fotoreporter la primele confruntări ruso-otomane din timpul Războiului Crimeii (1853-1856), când este acceptat atât în tabăra rusă, cât și în cea otomană unde imortalizează, printre altele, portrete de ofițeri ruși, otomani, englezi, francezi, o stație de carantină, o parte a taberei otomane etc.

Distincții

modificare

În anul 1855 a primit patru medalii, pentru albumele de fotografie realizate și pentru activitatea sa fotografică, medaliile fiind acordate de regina Angliei, împăratul Austriei, împăratul Napoleon al III-lea al Franței și regele Spaniei. În România nu există niciun exemplar al albumului, doar câteva fotografii disparate și nefixate pe suport de carton și găzduite de Biblioteca Academiei Române.

După Unirea Principatelor Române (1859) devine oficial pictorul și fotograful Curții lui Alexandru Ioan Cuza, perioadă în care găsește noi utilizări pentru fotografie: studiu premergător pentru o litografie sau o acuarelă, studiu similar schiței în creion sau cărbune.

În anul 1860 a contribuit la înființarea Bukuresti Magyar Közlöny, prima asociație culturală a maghiarilor din București.

  1. ^ CONOR.SI[*]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  2. ^ Macri, Domnica (). „Carol Popp de Szathmári”. Revista National Geographic Romania. Accesat în . 
  3. ^ Constantin Săvulescu, E. Fiap, Cronologia ilustrată a fotografiei din România, Editura Asociației Artiștilor Fotografi din România, 1985, p. 95.
  4. ^ Matei Bejenaru, Istoria fotografiei, Editura Artes, Iași, 2013, p. 57.
  5. ^ Ibidem, p. 67.
  6. ^ C-tin Săvulescu, E. Fiap, op. cit., p. 97.
  7. ^ Fotografia – „o victorie a industrialului, un rău al secolului“, 12 noiembrie 2007, Gândul, accesat la 4 ianuarie 2014
  8. ^ FOTO Primul fotojurnalist de război din lume a fost un clujean: 202 ani de la nașterea lui Carol Popp de Szathmáry, 11 ianuarie 2014, Florina Pop, Adevărul, accesat la 31 iulie 2014
  9. ^ Atelierul lui Carol Szathmari din 1871, 24 februarie 2013, Oana Marinache, Adevărul, accesat la 4 ianuarie 2014

Bibliografie

modificare
  • Emanuel Bădescu, Radu Oltean, Carol Popp de Szathmári, fotograful Bucureștilor - Carol Popp de Szath­mári, Photographer of Bucharest, editura Art Historia, 2012;
  • Adrian-Silvan Ionescu, Cruce și semilună. Războiul ruso-turc din 1853-1854 în chipuri și imagini, Ed. Biblioteca Bucureștilor, București, 2001;
  • Jenő Murádin, Szathmáry Pap Károly, Editura Kriterion, Cluj, 2003;
  • George Oprescu, Pictorii din familia Szathmary, Tiparul Institutului Grafic din Sfânta Mânăstire Neamțu;
  • George Oprescu, Carol Popp de Szathmary, Analele Academiei Române, 1941.

Legături externe

modificare
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Carol Popp de Szathmáry

Articole biografice