Caroline Cellier

Date personale
Caroline Cellier
Caroline Cellier în filmul „Que la bête meure”
Nume la naștere	Monique Marie Louise Cellier
Născută	7 august 1945^[1]^[2]^[3]^[4] Montpellier, Franța^[5]
Decedată	15 decembrie 2020 (75 de ani)^[6]^[7]^[5]^[8] Paris, Île-de-France, Franța^[6]^[5]
Înmormântată	Cimitirul Montparnasse
Căsătorită cu	Jean Poiret (1965–14 martie 1992)^[9]
Copii	Nicolas Poiret[*]
Cetățenie	Franța
Ocupație	actriță de teatru actriță de film actriță de televiziune
Limbi vorbite	limba franceză^[10]
Alma mater	Cours Simon Lycée Molière
Ani de activitate	1963 – 2011
Debut	La Tête du client (1965)
Alte premii
César de la meilleure actrice dans un second rôle[] (1985) pentru Anul meduzelor prix Suzanne-Bianchetti[] (1967) grand prix Gérard-Philipe de la Ville de Paris[*] (1965)
Modifică date / text

Caroline Cellier (n. 7 august 1945, Montpellier, Franța – d. 15 decembrie 2020, Paris, Île-de-France, Franța) este o actriță franceză de film, teatru și televiziune.

În 1985, a câștigat premiul César pentru cea mai bună actriță în rol secundar în filmul Anul meduzelor.

Biografie modificare

Fiica lui Hubert Cellier, mecanic auto, și a lui Jacqueline Serrou^[11], Monique Cellier este pasionată de teatru și cinema încă din copilărie. A intrat la cursul de teatru a lui René Simon în 1963 și a făcut primii pași pe scenă în același an în piesa On ne peut jamais dire.

În 1964, Caroline Cellier și-a făcut debutul în televiziune, jucând în La Mégère apprivoisée, cu Bernard Noël, și Une fille dans la montagne, cu Jacques Higelin, dar nu a uitat de teatru. În 1964, a jucat în Croque-Monsieur și Vijelie în crengile de sassafras (Du vent dans les branches de sassafras) de René de Obaldia, piese pentru care a câștigat premiile Gérard-Philipe și Suzanne Bianchetti.

Un an mai târziu, a debutat în film în La Tête du client (1965), de Jacques Poitrenaud, unde a jucat alături de Francis Blanche, Michel Serrault și Jean Poiret. Întâlnirea cu acesta din urmă îi va marca viața.

În 1968, a jucat în La Vie, l'Amour, la Mort de Claude Lelouch, înainte de a juca un an mai târziu alături de Michel Duchaussoy și Jean Yanne în Que la bête meure de Claude Chabrol. De atunci, actrița a alternat între teatru, filme de televiziune și cinema. Lucrează pentru Lelouch, Claude Chabrol, Édouard Molinaro și chiar Françoise Sagan.

Consacrarea a venit în anii 1980. În 1982, a jucat rolul soției lui Patrick Dewaere în O mie de miliarde de dolari de Henri Verneuil, și s-a bucurat de succes cu Surprise Party, de Roger Vadim și Anul meduzelor, de Christopher Frank, pentru care a câștigat în 1985 premiul César pentru cea mai bună actriță în rol secundar. În același an, actrița l-a întâlnit pe Claude Chabrol în Poulet au vinaigre.

Din 1986, a jucat roluri mai puțin convenționale, rolul unei dependente de jocurile de noroc în Poker, de Catherine Corsini, alături de Pierre Arditi, o prostituată în La Contre-allée (1991). A jucat sub conducerea soțului ei Jean Poiret, în adaptarea cărții lui Alexandre Jardin, Zebra (1992), apoi a jucat-o pe Margareth Hunter în Farinelli (1994), după care a urmat doi ani mai târziu filmarea cu Claude Lelouch pentru Hommes, femmes, mode d'emploi (1996).

În 1965, Caroline Cellier l-a cunoscut pe actorul Jean Poiret cu care a împărtășit viața. Au un fiu, Nicolas, născut la 19 noiembrie 1978, care a devenit autor și scenarist.

Caroline Cellier a decedat pe 15 decembrie 2020 la Paris, la vârsta de 75 de ani, după o lungă luptă cu cancerul de sân care a fost diagnosticat în 2013.^[12] Este înmormântată lângă Jean Poiret în cimitirul Montparnasse.