Wikipedia

Charles Angrand

pictor francez
Charles Angrand
Date personale
Nume la naștereCharles Théophile Angrand Modificați la Wikidata
Născut[1][2][3][4][5] Modificați la Wikidata
Criquetot-sur-Ouville, Haute-Normandie, Franța Modificați la Wikidata
Decedat (71 de ani)[6][1][2][7][3] Modificați la Wikidata
Rouen, Franța Modificați la Wikidata
Înmormântatcimetière monumental de Rouen[*][[cimetière monumental de Rouen (cemetery located in Seine-Maritime, in France)|​]] Modificați la Wikidata
Cetățenie Franța[8] Modificați la Wikidata
Ocupațiepictor
desenator[*]​
repetitor[*][[repetitor |​]] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba franceză[1] Modificați la Wikidata
Activitate
Domeniu artisticpictură  Modificați la Wikidata
Studiinormal school[*][[normal school (educational institution to train teachers)|​]]  Modificați la Wikidata
PregătireGeorges Seurat, Gustave Morin[*][[Gustave Morin (pictor francez)|​]]  Modificați la Wikidata
Mișcare artisticăPointilism, Arts incohérents[*][[Arts incohérents (19th-century French art movement)|​]], neorealism[*][[neorealism (art movement)|​]], simbolism  Modificați la Wikidata
Opere importanteMan and woman in the street[*][[Man and woman in the street (pictură de Charles Angrand)|​]], Les Villottes[*][[Les Villottes (pictură de Charles Angrand)|​]]  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Charles Angrand (n. , Criquetot-sur-Ouville, Haute-Normandie, Franța – d. , Rouen, Franța) a fost un pictor francez care și-a câștigat renumele pentru picturile și desenele sale neoimpresioniste. A fost un membru important al scenei de artă avangardistă pariziană la sfârșitul anilor 1880 și începutul anilor 1890.

Viața timpurie și munca

modificare

Charles Théophile Angrand s-a născut la Criquetot-sur-Ouville, Normandia, Franța, avându-i ca părinți pe învățătorul Charles P. Angrand (1829–96) și pe Marie Angrand (1833–1905).[9]

Pregătirea artistică a început-o la Rouen la Académie de Peinture et de Dessin.[10] Prima sa vizită la Paris a avut loc în 1875, pentru a vedea o retrospectivă a operei lui Jean-Baptiste-Camille Corot la École des Beaux-Arts.[9] Corot a fost cel care a avut o influență asupra lucrărilor timpurii ale lui Angrand.[11]

După ce i s-a refuzat intrarea la École des Beaux-Arts, s-a mutat la Paris în 1882, unde a început să predea matematica la Collège Chaptal.[12] Locuința sa era în apropiere de Café d’Athènes, Café Guerbois, Le Chat Noir și de alte localuri frecventate de artiști. Angrand s-a alăturat lumii artistice a avangardei pariziene,[13] împrietenindu-se cu Georges Seurat, Vincent van Gogh,[13] Paul Signac, Maximilien Luce și Henri-Edmond Cross.[11] Contactele sale artistice și literare de avangardă au avut o influență importantă asupra lui, iar în 1884 a co-fondat Société des Artistes Indépendants, împreună cu Seurat, Signac, Odilon Redon și alții.

Arta

modificare
 
Calea ferată dinspre vest la ieșirea din Paris, 1886, ulei pe pânză, 73 x 92 cm
 
Cuplu pe stradă, 1887,
Musée d'Orsay, pânză, 38.5 x 33.0 cm

Tablourile impresioniste ale lui Angrand de la începutul anilor 1880, care în general înfățișează subiecți din mediul rural și care conțin tușe întrerupte și o coloristică plină de lumină, reflectă influențele lui Claude Monet, Camille Pissarro[12] și Jules Bastien-Lepage.[10] Prin interacțiunile sale cu Seurat, Signac și alții la mijlocul anilor 1880, stilul său a evoluat spre Neoimpresionism.[12] Din 1887 picturile sale devin neoimpresioniste, iar desenele sale încorporează stilul tenebrist al lui Seurat. Angrand avea „capacitatea de a distila poezia din cea mai banală scenă de suburbie”.[10] În 1887 l-a cunoscut pe van Gogh,[12] care a propus un schimb de pictură (care în cele din urmă nu s-a întâmplat).[14] Van Gogh a fost influențat de tușele groase ale lui Angrand și de asimetria compozițională de inspirație japoneză.[15] Tot în 1887, L’Accident, primul său tablou divizionist, a fost expus la Salon des Indépendants. Angrand s-a alăturat lui Seurat în privința picturii în aer liber pe insula La Grande Jatte.[13]

Implementarea de către Angrand a tehnicilor pointiliste a diferit de cea a unora dintre principalii săi susținători. A pictat cu o paletă mai atenuată decât Seurat și Signac, care foloseau culori contrastante strălucitoare. După cum se vede în Cuplu pe stradă, Angrand a folosit puncte de diferite culori pentru a spori umbrele și a oferi tonul adecvat, evitând în același timp colorarea violentă întâlnită în multe alte opere neo-impresioniste. Desenele sale monocrome, cum este autoportretul său, care demonstrează, de asemenea, manevrabilitatea delicată a luminii și a umbrei,[16] au fost evaluate de Signac: „... desenele sale sunt capodopere. Ar fi imposibil să ne imaginăm o utilizare mai bună a albului și a negrului ... Acestea sunt cele mai frumoase desene, poezii de lumină, de compoziție și execuție fină.”[17]

Angrand și-a expus lucrările la Paris la Les Indépendants, Galerie Druet, Galérie Durand-Ruel și Bernheim-Jeune, precum și la Rouen. Lucrările sale au apărut la Bruxelles într-o expoziție din 1891 alături de Les XX.[12] La începutul anilor 1890, a abandonat pictura, creând în schimb desene în creion și pasteluri[12] ale unor subiecte care includeau scene rurale și reprezentări ale mamei și a copilului, realizate cu o intensitate întunecată a simbolismului. În această perioadă, el a desenat și ilustrații pentru publicații anarhiste, precum Les Temps nouveaux;[10] alți neoimpresioniști care au contribuit la aceste publicații au fost Signac, Luce și Théo van Rysselberghe.[18]

Anii ulteriori

modificare
 
Charles Angrand - Culegătorii - 1892

În 1896 s-a mutat la Saint-Laurent-en-Caux, în Normandia Superioară.[12] A început să picteze din nou în jurul anului 1906, emulând stilurile și culorile lui Signac și Cruce.[19] Angrand și-a dezvoltat propriile metode unice de divizionism, cu ajutorul unor tușe mai mari. Deoarece acest lucru a dus la un amestec optic mai dur decât punctele mici, el a compensat folosind culori mai intense.[20] Unele dintre peisajele sale din această perioadă sunt aproape nereprezentative.[19] Înainte de Primul Război Mondial, a trăit un an la Dieppe. Apoi s-a mutat înapoi la Rouen, trăind acolo tot restul vieții. El a fost foarte retras în ultimii treizeci de ani, dar a rămas un corespondent dedicat.[12] Angrand a murit la Rouen la 1 aprilie 1926. Este înmormântat în Cimetière monumental de Rouen.[21]

Colecții

modificare

Opera lui Angrand se află în multe colecții de muzeu, inclusiv Ateneum (Galeria Națională Finlandeză),[22] Cleveland Museum of Art,[23] Muzeul Hecht,[20] Indianapolis Museum of Art,[24] Metropolitan Museum of Art,[17] Musée d'Orsay,[25] Museum of Fine Arts, Boston,[26] and Ny Carlsberg Glyptotek.[14][27]

Note

modificare
  1. ^ a b c Autoritatea BnF, accesat în  
  2. ^ a b Charles Angrand, SNAC, accesat în  
  3. ^ a b Charles Angrand, GeneaStar 
  4. ^ Charles ANGRAND, Le Delarge 
  5. ^ Charles Théophile Angrand, Allgemeines Künstlerlexikon Online 
  6. ^ Charles Angrand (în engleză), RKDartists 
  7. ^ Charles Angrand (în engleză), Benezit Dictionary of Artists 
  8. ^ RKDartists, accesat în  
  9. ^ a b Clement, p. 311.
  10. ^ a b c d Turner, p. 3.
  11. ^ a b „Charles Angrand Biography”. Olga's Gallery. Accesat în . 
  12. ^ a b c d e f g h Clement, p. 309.
  13. ^ a b c Clement, p. 312.
  14. ^ a b „To Charles Angrand. Paris, Monday, 25 October 1886”. Vincent van Gogh Letters. Accesat în . 
  15. ^ „Charles Angrand: The Western Railway at its Exit from Paris”. National Gallery, London. Arhivat din original la . Accesat în . 
  16. ^ Owens, Emilie (). „Masterpieces from Paris: Charles Angrand – Couple dans la rue”. National Gallery of Australia. Accesat în . 
  17. ^ a b „Charles Angrand: Self-Portrait”. Heilbrunn Timeline of Art History. Metropolitan Museum of Art. octombrie 2006. Accesat în . 
  18. ^ „Jean Grave”. The Anarchist Encyclopedia. Recollection Books. Arhivat din original la . Accesat în . 
  19. ^ a b Turner, p. 4.
  20. ^ a b „Angrand Charles”. Hecht Museum. Arhivat din original la . Accesat în . 
  21. ^ „Le cimetière monumental à Rouen”. Accesat în . 
  22. ^ „Art Collections - Angrand, Charles”. Finnish National Gallery. Arhivat din original la . Accesat în . 
  23. ^ „End of the Harvest: Charles Angrand”. Cleveland Museum of Art. Arhivat din original la . Accesat în . 
  24. ^ „Angrand, Charles”. Indianapolis Museum of Art. Accesat în . 
  25. ^ „Charles Angrand: Antoine Sleeping”. Musée d'Orsay. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  26. ^ „Farmyard”. Museum of Fine Arts, Boston. Accesat în . 
  27. ^ „Angrand, Charles”. Ny Carlsberg Glyptotek. Arhivat din original la . Accesat în . 


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Charles_Angrand&oldid=16480780