Christine de Pisan
| Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
| Tonul acestui articol sau al acestei secțiuni este nepotrivit pentru o enciclopedie. Puteți contribui la îmbunătățirea lui sau sugera modificările necesare în pagina de discuție. |
| Christine de Pisan | |
 Christine de Pisan | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | 1364  Veneția, Republica Veneția |
| Decedată | 1430 (66 de ani) Poissy, Île-de-France, Franța |
| Părinți | Thomas de Pisan[*] |
| Copii | Jean de Castel[*] Mateus de Pisano[*][1] |
| Ocupație | scriitoare poetă Copist traducătoare |
| Activitate | |
| Limbi | Middle French[*] limba latină |
| Opere semnificative | The Book of the City of Ladies[*] Le livre du chemin de long estude[*] The Treasure of the City of Ladies[*] |
| Semnătură | |
 | |
Modifică date / text  | |
Christine de Pizan (n. 1364 — d. 1439) a fost una din cele mai mari scriitoare ale epocii medievale. Trăind la Paris, dar având rădăcini italiene, Christine a compus peste 300 de balade și multe alte poeme, câteva cărți și povești, toate indicând încontinuu virtuțiile femeii și poziția acesteia în societatea dominată de forța bărbaților.
ViațaModificare
Născută în Veneția, 1364, ca fiică a psihologului, astrologului și Consilierului Republicii Veneția, Tommaso di Benvenuto da Pizzaro, Christine și-a urmat tatăl în Franța, la Curtea Regală pariziană, unde însuși regele l-a solicitat să-i fie psiholog, alchimist si astronom. La vârsta de 15 ani s-a măritat cu Etienne du Castel, secretar regal și au avut trei copii: o fată (care a mers să trăiască la Abația Dominincană din Poissy în 1397 ca și damă de companie a fiicei regelui, Marie), un băiat, Jean si un alt prunc, care a murit din copilărie. Când soțul ei s-a stins din viață, în 1390, Christine s-a apucat, la numai 24 de ani să scrie pentru a-și câștiga existența, lucru care, practic, a propulsat-o printre cele mai înalte poziții la curte. Între 1393 și 1412 a compus circa 300 de balade cu teme amoroase și multe poeme cu aceleași idei. Există o poveste conform căreia însuși regele Richard II al Angliei a solicitat-o să o patroneze. În acea perioadă, după Ciuma Neagră care devastase trei sferturi din populația Europei. Femeile, care reușiseră cel mai bine să se adapteze, începuseră să câștige mai mult teren în fața puterii masculine, ocupând locuri mai importante în societatea medievală.
OperaModificare
Apărută in 1405, Cartea cetății doamnelor încearcă să spulbere prejudecățile, larg răspândite la acea vreme, privind inferioritatea femeilor. Christine de Pizan imaginează un oraș ideal al doamnelor unde nu exista trepte sociale sau ranguri nobiliare și îl populează cu figuri de sfinte, eroine, poete sau regine ce ilustrează imensul potențial creator pe care femeile îl pot oferi lumii.
Curajoasa si erudita apologie a virtutilor femeilor, Cartea cetatii doamnelor este considerata indeobste prima utopie feminista din literatura universala si a devenit un model pentru literatura feminina ulterioara.[2]
Ediție în limba românăModificare
Christine de Pizan, Cartea Cetății Doamnelor, ediție bilingvă, trad., note și studiu de Reghina Dascăl, Editura Polirom, Iași, 2015
NoteModificare
- ^ IdRef, accesat în
- ^ „Prezentarea cărții Christine de Piza, Cartea Cetății Domnelor pe pagina Editurii Polirom”. Accesat în .