Wikipedia

Feminism

set de ideologii egalitare și mișcări socio-politice

Feminismul reprezintă o serie de ideologii și mișcări socio-politice care urmăresc să definească și să instituie egalitatea politică, economică, personală și socială a sexelor.[1][2][3] Feminismul susține că societățile moderne sunt patriarhale - ele acordă prioritate punctului de vedere masculin - și că femeile sunt tratate nedrept.[4] Eforturile de a schimba această situație includ lupta împotriva stereotipurilor de gen, și îmbunătățirea oportunităților și rezultatelor educaționale, profesionale și interpersonale pentru femei.

În sensul acelor de ceas:
1. Emmeline Pankhurst adresându-se mulțimii în New York City, 1913
2. Coperta primului volum Al doilea sex, 1949
3. Graffiti Dumnezeu este femeie în București, 2013
4. Marșul femeilor, 2017
5. Jane Roe pentru păstrarea legalității avortului, 1989

Avându-și originea la sfârșitul secolului al XVIII-lea în Europa, mișcările feministe au militat și continuă să militeze pentru drepturile femeilor, inclusiv dreptul de a vota, de a candida la funcții publice, de a munci, de a primi salarii egale, de a deține proprietăți, de a primi educație, de a încheia contracte, de a avea drepturi egale în cadrul căsătoriei, și de a beneficia de concediu maternal. Feministele au luptat, de asemenea, pentru a asigura accesul la contracepție, avorturi legale, integrare socială, și pentru a proteja femeile și fetele împotriva agresiunii sexuale, hărțuirii sexuale și a violenței domestice.[5] Schimbările în standardele vestimentare feminine și activitățile fizice acceptabile pentru femei au făcut, de asemenea, parte din mișcările feministe.[6]

Istorie

modificare

Primele structurări ale mișcărilor feministe apar în suita ideilor Revoluției franceze. Textele feministe fondatoare reiau principiile iluministe ale dreptului natural și ale egalității în drepturi și libertăți. Scriitoarea revoluționară Olympe de Gouges, inspirată de Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului, proclamă în Déclaration des droits de la femme et de la citoyenne (1791) principiile umaniste ale emancipării femeii, afirmând egalitatea ei juridică; în Anglia, scriitoarea Mary Wollstonecraft publică o Vindication of the Rights of Woman (1792), în care susține că proprietatea privată și clasa stau la baza discriminării femeilor și că acestea, la fel ca bărbații, au nevoie de drepturi egale.[7][8][9][10] Charles Fourier, socialist utopic și filosof francez, este creditat cu formularea cuvântului „féminisme”, în 1837.[11]

Organizarea și afirmarea socială încep cu adevărat odată cu mișcarea sufragetelor, structură militantă activă care își propune denunțarea formelor de sclavie socială, și obținerea unor schimbări juridice concrete. Dreptul femeilor de a vota este acordat pentru prima dată în lume în Noua Zeelandă, în anul 1893; Australia de Sud urmează exemplul în 1894.[12][13] În Marea Britanie a fost adoptată, în 1918, Legea reprezentării poporului, care acorda votul femeilor de peste 30 de ani care dețineau proprietăți. În 1928, acest drept a fost extins la toate femeile de peste 21 de ani.[14] Emmeline Pankhurst a fost cea mai notabilă activistă din Anglia. Revista Time a numit-o unul dintre cei mai importanți 100 de oameni ai secolului XX, afirmând că: „a conturat o idee a femeii pentru epoca noastră; a zguduit societatea într-un nou șablon de la care nu se mai poate reveni”.[15] În Statele Unite, printre liderii notabili ai acestei mișcări s-au numărat Lucretia Mott, Elizabeth Cady Stanton și Susan B. Anthony, care au militat fiecare pentru abolirea sclaviei înainte de a susține dreptul la vot al femeilor. În SUA, se consideră că primul val de feminism s-a încheiat odată cu adoptarea celui de-al nouăsprezecelea amendament la Constituția Statelor Unite (1919), care a acordat femeilor dreptul de vot în toate statele.

Feministele au continuat să militeze pentru reformarea legilor familiei care le confereau soților controlul asupra soțiilor. În Franța, femeile căsătorite nu au primit dreptul de a lucra fără permisiunea soțului lor până în 1965.[16][17] Feministele au luptat pentru a aboli „scutirea maritală” din legile privind violul, care împiedicau urmărirea penală a soților pentru violul soțiilor lor.[18] Eforturile anterioare ale feministelor din primul val, precum Voltairine de Cleyre, Victoria Woodhull și Elizabeth Clarke Wolstenholme Elmy, de a incrimina violul marital la sfârșitul secolului al XIX-lea au eșuat;[19][20] acest lucru a fost realizat abia un secol mai târziu în majoritatea țărilor occidentale, dar încă nu este implementat în multe alte părți ale lumii.[21]

Scriitoarea franceză Simone de Beauvoir a oferit o soluție marxistă și o viziune existențialistă asupra multora dintre chestiunile feminismului odată cu publicarea cărții Le Deuxième Sexe (Al doilea sex) în 1949.[22] În 1963, cartea lui Betty Friedan, The Feminine Mystique, a contribuit la exprimarea nemulțumirii pe care o resimțeau femeile americane. Cartea este considerată a fi cea care a declanșat începutul celui de-al doilea val de feminism în Statele Unite.[23] În 1970, scriitoarea australiană Germaine Greer a publicat cartea The Female Eunuch, care a devenit un bestseller mondial și care ar fi dus la creșterea ratei divorțurilor.[24][25] Greer susținea că bărbații urăsc femeile, că femeile nu știu acest lucru și își îndreaptă ura asupra lor însele, precum și că femeile sunt devitalizate și reprimate în rolul lor de gospodine și mame. În 1971, jurnalista americană Gloria Steinem co-fondează revista Ms., prima publicație feministă națională a Statelor Unite.[26][27]

În România, studiile Mihaelei Miroiu și ale Laurei Grunberg sunt printre primele încercări de a prezenta publicului ideile și problematica feminismului, însă curentul s-a dezvoltat semnificativ începând cu mijlocul anilor 1990. Lucrarea Lexicon feminist[28] explică concepte fundamentale pentru curentul feminist, precum eticile și sociologia feministă, puterea și rolul de gen, și șovinismul masculin.

Valuri

modificare

Istoria feminismului occidental modern este împărțită, în mod convențional, în perioade de timp sau „valuri”, fiecare cu obiective ușor diferite, bazate pe progresele anterioare:[29][30]

  • Feminismul celui de-al treilea val (anii 1990-2000) se referă la diverse curente de activitate feministă, considerate de către feministele celui de-al treilea val atât ca o continuare a celui de-al doilea val, cât și ca un răspuns la eșecurile percepute ale acestuia[31]

Teorie

modificare
Parte a seriei despre
Discriminare
Forme generale de discriminare

Sex • Rasă • Orientare sexuală • Religie
• (Diz)abilitate • Limbă • Vârstă • Specie

Forme specifice de discriminare

Antisemitism • Aporofobie • Homofobie
• Heterofobie • Xenofobie • Transfobie
• Serofobie • Heterosexism • Misoginie
• Misandrie • Antițigănism • Islamofobie
• Anticreștinism • Rasism ecologic
• Discriminare sexuală la muncă

Discriminarea în România

Rasismul • Discriminarea romilor
• Holocaustul în România • Antisemitismul
• Antimaghiarism
• Robia • Drepturile omului • Drepturile LGBT
• Violența domestică
• Discriminarea privind încredințarea minorilor

Manifestări

Purificare etnică • Persecutare • Pogrom
• Conflict etnic • Genocid
• Holocaust • Sclavie
• Infracțiune motivată de ură
• Violența împotriva persoanelor LGBT
• Mutilare genitală
• Violența împotriva femeilor
• Violență sexuală • Hărțuire sexuală
• Blamarea victimei • Avort selectiv
• Vânătoare de vrăjitoare

Politici

Separatism • Apartheid
• Legile de la Nürnberg
• Căsătorii între persoane de același sex
• Diferența de venit dintre bărbați și femei
• Numerus clausus • Listă neagră

Metode de prevenire

Toleranță • Acțiune afirmativă
• Drepturile omului • Drepturile animalelor
• Autodeterminare • Desegregare
• Intersecționalitate • Feminism
• Multiculturalism • Integrare rasială
• Integrare socială • Asimilare culturală

Vezi și

CNCD • ACCEPT
• Deceniul de incluziune a romilor • Eugenism
• Corectitudine politică

editează
Pentru informații suplimentare, vezi Feminist theory

Teoria feministă este extinderea feminismului în domenii teoretice sau filosofice. Ea cuprinde lucrări într-o varietate de discipline, inclusiv antropologia, sociologia, economia, studiile despre femei, critica literară, istoria artei, psihanaliza și filosofia.[32][33][34] Teoria feministă urmărește să înțeleagă inegalitatea dintre sexe, și se concentrează pe politica de gen, relațiile de putere, și sexualitate. În timp ce oferă o critică a acestor relații sociale și politice, o mare parte a teoriei feministe se concentrează, de asemenea, pe promovarea drepturilor și intereselor femeilor. Temele explorate în teoria feministă includ discriminarea, stereotipurile, „obiectificarea” (în special cea sexuală), opresiunea și patriarhatul.[35][36]

Curente și ideologii

modificare
Articol principal: Curente și ideologii feministe.
 
Simbolul feminismului anarhist
 
Simbolul feminismului radical

De-a lungul anilor s-au dezvoltat numeroase curente și ideologii feministe complementare. Feminismul este adesea împărțit în trei tradiții principale numite feminism liberal, radical și socialist/marxist, cunoscute uneori ca „cele trei mari” școli de gândire feministă. De la sfârșitul secolului al XX-lea, au fost identificate forme noi de feminism.[37] Unele ramuri ale feminismului urmăresc, într-o măsură mai mare sau mai mică, înclinațiile politice ale societății, sau se concentrează pe subiecte specifice, cum ar fi protecția mediului. Printre cele mai cunoscute ramuri ale feminismului se numără:

Cultură

modificare

Literatură

modificare
 
Virginia Woolf, pionieră a ideii femeii ca individ emancipat.[38]
 
Maya Angelou, creditată cu lansarea scrierii afro-americane feministe.[39]

Mișcarea feministă a dus la apariția ficțiunii feministe, a non-ficțiunii feministe și a poeziei feministe, generând un nou interes pentru scrierile femeilor. De asemenea, a determinat o reevaluare generală a contribuțiilor istorice și academice ale femeilor, ca răspuns la convingerea că viețile și contribuțiile femeilor au fost subreprezentate ca arii de interes științific.[40] De asemenea, a existat o legătură strânsă între literatura feministă și activism, scrierile feministe exprimând de obicei preocupări sau idei-cheie ale feminismului într-o anumită epocă.

Anumite opere literare au ajuns să fie cunoscute drept texte feministe esențiale. A Vindication of the Rights of Woman (1792) de Mary Wollstonecraft, este una dintre primele lucrări de filosofie feministă. A Room of One's Own (1929), de Virginia Woolf, se remarcă prin argumentul său în favoarea unui spațiu literal și figurat pentru scriitoare, într-o tradiție literară dominată de bărbați.

Potrivit lui Elyce Rae Helford, „SF-ul și fantezia servesc drept vehicule importante pentru gândirea feministă, în special ca punți între teorie și practică”.[41] Științifico-fantasticul feminist este uneori predat la nivel universitar pentru a explora rolul construcțiilor sociale în înțelegerea genului.[42] Texte notabile de acest tip sunt Mâna stângă a întunericului (1969) de Ursula K. Le Guin, The Female Man (1970) de Joanna Russ, Kindred (1979) de Octavia E. Butler, și Povestirea cameristei (1985) de Margaret Atwood.

Non-ficțiunea feministă a jucat un rol important în exprimarea îngrijorărilor cu privire la experiențele trăite de femei. De exemplu, I Know Why the Caged Bird Sings (1969), primul din cele 7 volume autobiografice ale Mayei Angelou, a fost extrem de influent, deoarece a reprezentat rasismul și sexismul trăit de femeile de culoare care creșteau în Statele Unite.[43] Maya se transformă dintr-o victimă cu un complex de inferioritate într-o tânără demnă, stăpână pe sine, capabilă să reacționeze la prejudecăți.

Muzică

modificare

Muzica femeilor este muzica făcută de femei, pentru femei și despre femei.[44] Genul a apărut ca o expresie muzicală a mișcării feministe din al doilea val, precum și a mișcărilor pentru muncă, drepturi civile și pace.[45] Mișcarea a fost inițiată de lesbiene precum Cris Williamson, Meg Christian și Margie Adam, activiste afro-americane precum Bernice Johnson Reagon și grupul său Sweet Honey in the Rock, și activista pentru pace Holly Near. Muzica femeilor se referă, în același timp, la industria mai largă a muzicii feminine care merge dincolo de interpreți pentru a include muzicieni de studio, producători, ingineri de sunet, tehnicieni, distribuitori, promotori și organizatori de festivaluri care sunt, de asemenea, femei.[44]

În timp ce industria muzicală a fost mult timp deschisă la prezența femeilor în roluri de interpretare sau divertisment, este mult mai puțin probabil ca femeile să ocupe poziții de autoritate, cum ar fi conducerea unei orchestre.[46] În muzica populară, deși există multe cântărețe care înregistrează melodii, există foarte puține femei în spatele pupitrului audio care acționează ca producători muzicali, persoanele care dirijează și gestionează procesul de înregistrare.[47]

Cinema

modificare
 
Bette Davis, cunoscută pentru interpretarea personajelor feminine complexe. În 1941, Davis a devenit prima femeie președinte AMPAS.[48]

Cinematografia feministă, care susține sau ilustrează perspective feministe, a apărut în mare parte odată cu dezvoltarea teoriei feministe a filmului la sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970. În 1972 au avut loc primele festivaluri feministe de film în SUA și Marea Britanie, precum și prima revistă feministă de film, Women & Film. Printre pionierele din această perioadă se numără Claire Johnston și Laura Mulvey, care au organizat, de asemenea, evenimentul dedicat femeilor la Festivalul de Film de la Edinburgh.[49] Alte teoreticiene cu un impact puternic asupra filmului feminist sunt Teresa de Lauretis, Anneke Smelik și Kaja Silverman. Abordările din filosofie și psihanaliză au alimentat critica de film feministă, filmul independent feminist și distribuția feministă.

În timpul perioadei de glorie a marilor studiouri de la Hollywood din anii 1930-1950, statutul femeilor în industrie era abisal.[50] De atunci, regizoare precum Sally Potter, Catherine Breillat, Claire Denis și Jane Campion au realizat filme artistice, iar exemple precum Patty Jenkins (Femeia Fantastică, 2017) și Greta Gerwig (Barbie, 2023) au avut succes la nivel mainstream. În 2009, Kathryn Bigelow a devenit prima femeie care a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor, pentru Misiuni periculoase (2008).[51] Acest progres era stagnant în anii 1990, iar bărbații încă depășesc femeile cu cinci la unu în rolurile din spatele camerei.[52][53]

Impact

modificare

Mișcarea feministă a produs schimbări în societatea occidentală, inclusiv sufragiul femeilor; un acces mai mare la educație; plăți mai echitabile față de bărbați; dreptul de a iniția proceduri de divorț; dreptul femeilor de a lua decizii individuale privind sarcina (inclusiv accesul la contraceptive și avort); și dreptul de a deține proprietăți.[54]

Drepturi civile

modificare
 
Participare la Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor

     Semnat și ratificat

     Aderat sau succedat

     Stat nerecunoscut care respectă tratatul

     Numai semnat

     Nesemnatar

Începând cu anii 1960, campania pentru drepturile femeilor a avut rezultate mixte în Statele Unite și Regatul Unit.[55][56] Alte țări din CEE au convenit să se asigure că legile discriminatorii vor fi eliminate treptat în întreaga Comunitate Europeană.

Unele campanii feministe au contribuit, de asemenea, la reformarea atitudinii față de abuzul sexual asupra copiilor. Punctul de vedere conform căruia fetele tinere îi determină pe bărbați să întrețină relații sexuale cu ele a fost înlocuit de cel al responsabilității bărbaților pentru propriul comportament, bărbații fiind adulți.[57]

În SUA, Organizația Națională pentru Femei (NOW) a început în 1966 să militeze pentru egalitatea femeilor, inclusiv prin amendamentul privind egalitatea drepturilor (ERA), care nu a fost adoptat, deși unele state au adoptat propriile amendamente.[58] Drepturile de reproducere în SUA s-au axat pe decizia instanței din cauza Roe v. Wade, care enunță dreptul unei femei de a alege dacă dorește să ducă o sarcină la termen.

Repartizarea sarcinilor în cadrul gospodăriilor a fost afectată de creșterea numărului de femei care au intrat pe piața muncii în secolul al XX-lea. Sociologul Arlie Russell Hochschild a constatat că, în cuplurile cu două cariere, bărbații și femeile petrec, în medie, o cantitate egală de timp muncind, dar femeile petrec totuși mai mult timp cu treburile casnice.[59][60]

În dreptul internațional, Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor este o convenție internațională adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite, și descrisă ca o declarație internațională a drepturilor femeilor. A intrat în vigoare în națiunile care au ratificat-o.[61]

Teologie

modificare

Teologia feministă este o mișcare care reconsideră tradițiile, practicile, scrierile și teologiile religiilor dintr-o perspectivă feministă. Unele dintre obiectivele teologiei feministe includ creșterea rolului femeilor în rândul clerului și al autorităților religioase, reinterpretarea imagisticii masculine și a limbajului despre Dumnezeu, stabilirea poziției femeilor în raport cu cariera și maternitatea, și studierea reprezentărilor femeilor în textele sacre ale religiei.[62]

Feminismul creștin este o ramură a teologiei feministe care caută să interpreteze și să înțeleagă creștinismul în lumina egalității dintre femei și bărbați, această interpretare fiind considerată necesară pentru o înțelegere completă a creștinismului. Deși nu există un set standard de convingeri în rândul feministelor creștine, majoritatea sunt de acord că Dumnezeu nu face discriminări pe criterii de sex, și sunt implicate în probleme precum hirotonirea femeilor, dominația masculină și echilibrul parental în căsătoria creștină, afirmațiile privind deficiența morală și inferioritatea femeilor în comparație cu bărbații, și tratamentul general al femeilor în biserică.[63][64]

Note

modificare
  1. ^ Mendus, Susan (). „Feminism”. În Honderich, Ted. The Oxford Companion to Philosophy (ed. 2nd). Oxford University Press. pp. 291–294. ISBN 978-0-19-926479-7.  Parametru necunoscut |orig-date= ignorat (ajutor)
  2. ^ Hawkesworth, Mary E. (). Globalization and Feminist Activism. Rowman & Littlefield. pp. 25–27. ISBN 978-0-7425-3783-5. 
  3. ^ Beasley, Chris (). What is Feminism?. New York: Sage. pp. 3–11. ISBN 978-0-7619-6335-6. 
  4. ^ Gamble, Sarah (). „Introduction”. The Routledge Companion to Feminism and Postfeminism. Routledge. pp. VII. ISBN 978-0-415-24310-0.  Parametru necunoscut |orig-date= ignorat (ajutor)
  5. ^ Echols, Alice (). Daring to Be Bad: Radical Feminism in America, 1967–1975 . Minneapolis: University of Minnesota Press. ISBN 978-0-8166-1787-6. 
  6. ^ Roberts, Jacob (). „Women's work”. Distillations. Vol. 3 nr. 1. pp. 6–11. Accesat în . 
  7. ^ M Wollstoncraft, A Vindication of the Rights of Woman (1792) ch VII, "From the respect paid to property flow, as from a poisoned fountain, most of the evils and vices which render this world such a dreary scene to the contemplative mind." Mary Wollstonecraft, Pedagogy, and the Practice of Feminism. Routledge. . ISBN 9781136753039. 
  8. ^ Vindication: A Life of Mary Wollstonecraft. Harper Collins. . ISBN 9780061866005. 
  9. ^ „The original suffragette: The extraordinary Mary Wollstonecraft”. TheGuardian.com. . 
  10. ^ „Feminism in the 18th century and beyond”. 
  11. ^ Goldstein, Leslie F. (). „Early Feminist Themes in French Utopian Socialism: The St.-Simonians and Fourier”. Journal of the History of Ideas. 43 (1): 91–108. doi:10.2307/2709162. JSTOR 2709162. 
  12. ^ „Votes for Women Electoral Commission”. Elections New Zealand. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  13. ^ „Women and the right to vote in Australia”. Australian Electoral Commission. . Accesat în . 
  14. ^ Phillips, Melanie (). The Ascent of Woman: A History of the Suffragette Movement and the Ideas Behind it. London: Abacus. pp. 1–370. ISBN 978-0-349-11660-0. 
  15. ^ Warner, Marina (). „Emmeline Pankhurst – Time 100 People of the Century”. Time. Arhivat din original la . 
  16. ^ Guillaumin, Colette (). Racism, Sexism, Power, and Ideology. pp. 193–95. 
  17. ^ Meltzer, Françoise (). Hot Property: The Stakes and Claims of Literary Originality. p. 88. 
  18. ^ Allison, Julie A. (). Rape: The Misunderstood Crime. p. 89. 
  19. ^ Bland, Lucy (). Banishing the Beast: Feminism, Sex and Morality. I. B. Tauris. pp. 135–49. ISBN 978-1-86064-681-2. Accesat în . 
  20. ^ Palczewski, Catherine Helen (). „Voltairine de Cleyre: Sexual Slavery and Sexual Pleasure in the Nineteenth Century”. NWSA Journal. 7 (3): 54–68 [60]. ISSN 1040-0656. JSTOR 4316402. 
  21. ^ Crowell, Nancy A.; Burgess, Ann W. (). Understanding Violence Against Women. p. 127. 
  22. ^ Bergoffen, Debra (). „Simone de Beauvoir”. Metaphysics Research Lab, CSLI, Stanford University. Accesat în .  Parametru necunoscut |orig-date= ignorat (ajutor)
  23. ^ Fox, Margalit (). „Betty Friedan, Who Ignited Cause in 'Feminine Mystique,' Dies at 85”. The New York Times. Arhivat din original la . Accesat în . 
  24. ^ „What Germaine Greer and The Female Eunuch mean to me”. The Guardian. . Accesat în . 
  25. ^ „Friday essay: The Female Eunuch at 50, Germaine Greer's fearless, feminist masterpiece”. The Conversation. . Accesat în . 
  26. ^ „An Oral History of 'Ms.' Magazine -- New York Magazine - Nymag”. New York Magazine (în engleză). . Accesat în . 
  27. ^ Baydo, Gerald (). A topical history of the United States. Routledge. p. 423. ISBN 9780415164009. Accesat în – via Google Books. 
  28. ^ Ed. Polirom, Iași, 2002.
  29. ^ Humm, Maggie (), „wave (definition)”, În Humm, Maggie, The dictionary of feminist theory, Columbus: Ohio State University Press, p. 251, ISBN 9780814205075. 
  30. ^ Rebecca, Walker (ianuarie 1992). „Becoming the Third Wave”. Ms. New York: Liberty Media for Women. pp. 39–41. ISSN 0047-8318. OCLC 194419734. 
  31. ^ Krolokke, Charlotte and Anne Scott Sorensen, "From Suffragettes to Grrls" in Gender Communication Theories and Analyses: From Silence to Performance (Sage, 2005).
  32. ^ Zajko, Vanda; Leonard, Miriam (). Laughing With Medusa: Classical Myth and Feminist Thought. Oxford: Oxford University Press. p. 445. ISBN 978-0-19-927438-3. 
  33. ^ Howe, Mica; Aguiar, Sarah Appleton (). He Said, She Says: An RSVP To the Male Text. Madison, NJ: Fairleigh Dickinson University Press. p. 292. ISBN 978-0-8386-3915-3. 
  34. ^ Pollock, Griselda (). Encounters in the Virtual Feminist Museum: Time, Space and the Archive. Routledge. ISBN 978-0-415-41374-9. 
  35. ^ Chodorow, Nancy (). Feminism and Psychoanalytic Theory. New Haven, Conn.: Yale University Press. ISBN 978-0-300-05116-2. 
  36. ^ Gilligan, Carol (). „In a Different Voice: Women's Conceptions of Self and of Morality”. Harvard Educational Review. 47 (4): 481–517. doi:10.17763/haer.47.4.g6167429416hg5l0. ISSN 0017-8055. Arhivat din original la . Accesat în . 
  37. ^ Maynard, Mary (). „Beyond the 'big three': the development of feminist theory into the 1990s”. Women's History Review. 4 (3): 259–281. doi:10.1080/09612029500200089  . 
  38. ^ „Five Feminist Writers That Changed History”. Accesat în . 
  39. ^ Als, Hilton (). „Songbird: Maya Angelou takes another look at herself”. The New Yorker. Arhivat din original la . Accesat în . 
  40. ^ Blain, Virginia; Clements, Patricia; Grundy, Isobel (). The Feminist Companion to Literature in English: Women Writers from the Middle Ages to the Present. New Haven: Yale University Press. pp. vii–x. ISBN 978-0-300-04854-4. 
  41. ^ Helford, Elyce Rae (). „Feminist Science Fiction”. În Westfahl, Gary. The Greenwood Encyclopedia of Science Fiction and Fantasy. Greenwood Press. pp. 289–291. ISBN 978-0-300-04854-4. 
  42. ^ Lips, Hilary M. (). „Using Science Fiction to Teach the Psychology of Sex and Gender”. Teaching of Psychology. 17 (3): 197–98. doi:10.1207/s15328023top1703_17. 
  43. ^ Shah, Mahvish (). „I Know Why The Caged Bird Sings: Angelou's Quest to Truth and Power”. Feminism in India. 
  44. ^ a b Lont, Cynthia (). „Women's Music: No Longer a Small Private Party”. În Garofalo, Reebee. Rockin' the Boat: Mass Music & Mass Movements. Cambridge, Massachusetts: South End Press. p. 242. ISBN 978-0-89608-427-8.  Parametru necunoscut |chapter-url-access= ignorat (ajutor)
  45. ^ Mosbacher, Dee (2002). Radical Harmonies. San Francisco, CA: Woman Vision. OCLC 53071762. 
  46. ^ Duchen, Jessica (). „Why the male domination of classical music might be coming to an end”. The Guardian. 
  47. ^ Ncube, Rosina (septembrie 2013). „Sounding Off: Why So Few Women in Audio?”. Sound on Sound. 
  48. ^ Bianco, Marcie. „How Bette Davis Became a Hollywood Icon By Refusing to Conform at Every Turn”. HWD (în engleză). Accesat în . 
  49. ^ Erens, Patricia Brett (). Issues in Feminist Film Criticism. Wiley & Sons. p. 270. ISBN 9780253206107. 
  50. ^ Giannetti L, Understanding Movies, 7th ed. Prentice-Hall 1996;416.
  51. ^ „'Hurt Locker' wins best picture, director”. MSNBC. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  52. ^ Derek Thompson (). „The Brutal Math of Gender Inequality in Hollywood”. The Atlantic. 
  53. ^ „Assessing the Gender Gap in the Film Industry”. NamSor Blog. . 
  54. ^ Messer-Davidow, Ellen (). Disciplining Feminism: From Social Activism to Academic Discourse. Durham, NC: Duke University Press. ISBN 978-0-8223-2843-8. 
  55. ^ Lockwood, Bert B. (). Women's Rights: A Human Rights Quarterly Reader . The Johns Hopkins University Press. ISBN 978-0-8018-8374-3. 
  56. ^ Freeman, Jo. „From Suffrage to Women's Liberation: Feminism in Twentieth Century America”. 
  57. ^ Rush, Florence (). The Best Kept Secret: Sexual Abuse of Children. Englewood Cliffs: Prentice-Hall. ISBN 978-0-07-054223-5. 
  58. ^ „Statement of Purpose”. National Organization for Women. . Arhivat din original la . 
  59. ^ Hochschild, Arlie Russell; Machung, Anne (). The Second Shift. New York: Penguin Books. ISBN 978-0-14-200292-6. 
  60. ^ Hochschild, Arlie Russell (). The Time Bind: When Work Becomes Home and Home Becomes Work. New York: Henry Holt & Co. ISBN 978-0-8050-6643-2. 
  61. ^ „Convention on the Elimination of All Forms of Discrimination against Women New York, 18 December 1979”. Office of the United Nations High Commissioner for Human Rights. Accesat în . 
  62. ^ Bundesen, Lynne (). The Feminine Spirit: Recapturing the Heart of Scripture. Jossey-Bass. ISBN 978-0-7879-8495-3. 
  63. ^ Haddad, Mimi (). „Egalitarian Pioneers: Betty Friedan or Catherine Booth?” (PDF). Priscilla Papers. 20 (4). Arhivat din original (PDF) la . 
  64. ^ Anderson, Pamela Sue; Clack, Beverley (). Feminist Philosophy of Religion: Critical Readings. London: Routledge. ISBN 978-0-415-25749-7. 

Bibliografie

modificare
  • Simone de Beauvoir, Al doilea sex, ed. Univers, București, 2004
  • Laura Grunberg, (R)evoluții in sociologia feminista. Repere teoretice, contexte românești Editura Polirom, 2003
  • Laura Grunberg, Gen și integrare, Centrul AnA, 2002
  • Mihaela Miroiu, Drumul către autonomie. Teorii politice feministe, ed. Polirom, 2004
  • Mihaela Miroiu, Gândul umbrei. Abordări feministe în filosofia contemporană, 1995
  • Vladimir Pasti, Ultima inegalitate. Relațiile de gen în România, ed. Polirom, 2003
  • Ștefan Mihăilescu, Din istoria feminismului românesc. Studiu și antologie de texte (1929-1948), ed. Polirom, 2006
  • Olympe de Gouges, Déclaration des droits de la femme et de la citoyenne, 1791
  • Mary Wollstonecraft, Vindication of the Rights of Woman, 1792
  • Maïté Albistur, Daniel Armogathe, Histoire du féminisme français, Éditions des Femmes, 1977-1978, Paris
  • Pierre Bourdieu, La domination masculine, ed. Seuil, 1998
  • Eliane Gubin, Le siècle des féminismes, Éditions de l'atelier, 2004

Legături externe

modificare

Feminismul în România


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Feminism&oldid=16682773