Wikipedia

Blamarea victimei

Parte a seriei despre
Discriminare
Forme generale de discriminare

Sex • Rasă • Orientare sexuală • Religie
• (Diz)abilitate • Limbă • Vârstă • Specie

Forme specifice de discriminare

Antisemitism • Aporofobie • Homofobie
• Heterofobie • Xenofobie • Transfobie
• Serofobie • Heterosexism • Misoginie
• Misandrie • Antițigănism • Islamofobie
• Anticreștinism • Rasism ecologic
• Discriminare sexuală la muncă

Discriminarea în România

Rasismul • Discriminarea romilor
• Holocaustul în România • Antisemitismul
• Antimaghiarism
• Robia • Drepturile omului • Drepturile LGBT
• Violența domestică
• Discriminarea privind încredințarea minorilor

Manifestări

Purificare etnică • Persecutare • Pogrom
• Conflict etnic • Genocid
• Holocaust • Sclavie
• Infracțiune motivată de ură
• Violența împotriva persoanelor LGBT
• Mutilare genitală
• Violența împotriva femeilor
• Violență sexuală • Hărțuire sexuală
• Blamarea victimei • Avort selectiv
• Vânătoare de vrăjitoare

Politici

Separatism • Apartheid
• Legile de la Nürnberg
• Căsătorii între persoane de același sex
• Diferența de venit dintre bărbați și femei
• Numerus clausus • Listă neagră

Metode de prevenire

Toleranță • Acțiune afirmativă
• Drepturile omului • Drepturile animalelor
• Autodeterminare • Desegregare
• Intersecționalitate • Feminism
• Multiculturalism • Integrare rasială
• Integrare socială • Asimilare culturală

Vezi și

CNCD • ACCEPT
• Deceniul de incluziune a romilor • Eugenism
• Corectitudine politică

editează

Blamarea victimei (colocvial „dat vina pe victimă”) apare atunci când victima unei infracțiuni este considerată în întregime sau parțial responsabilă pentru trauma pe care a suferit-o.[1] Tendința de a blama victima este mai mare în cazul victimelor unui viol decât în cazul victimelor unui jaf, deoarece de multe ori în cazul violului autorul și victima se cunoșteau între ei.[2]

Originea expresiei modificare

Psihologul William Ryan a inventat expresia "blamarea victimei" în 1971 în cartea sa Blamarea Victimei.[3][4][5][6][7] În carte, Ryan a descris blamarea victimei ca o ideologie folosită pentru a justifica rasismul și nedreptatea socială împotriva negrilor din Statele Unite ale Americii. Ryan a scris cartea pentru a respinge lucrarea lui Daniel Patrick Moynihan The Negro Family: The Case for National Action.[8]

Istorie modificare

Deși Ryan a popularizat expresia, și alți cercetători au identificat fenomenul de blamare a victimei.[9] În 1947 Theodor W. Adorno a definit ceea ce va fi numit mai târziu "blamarea victimei", ca "una dintre cele mai sinistre caracteristici de tip fascist".[10][11] La scurt timp după aceea Adorno și alți trei profesori de la Universitatea din California, Berkeley au formulat o teorie influentă și extrem de controversată, numită scara F (F pentru fascist), publicată în Personalitatea Autoritară (1950), care includea "disprețul pentru oricine este discriminat sau slab" ca fiind una dintre trăsăturile fasciste ale scării F. [12] O expresie tipică de blamare a victimei este fraza "ea a cerut-o", în legătură cu o victimă a agresiunii sexuale.[13]

Victimizarea secundară modificare

Victimizarea secundară se referă la re-traumatizarea victimei unui viol, abuz sau altă formă de agresiune sexuală, prin răspunsurile pe care le primește de la alte persoane fizice sau instituții. Tipuri de victimizare secundară includ blamarea victimei (i.e. dat vina pe victimă în loc de agresor), acțiunea de a nu crede povestea victimei, minimalizarea severității atacului, și tratamentul nepotrivit în perioada de după atac de către personalul medical sau de alte organizații.[14] Victimizarea secundară este deosebit de comună în cazurile de viol, atunci când victima este consumator de droguri sau o cunoștință a atacatorului sau atunci când victima a suferit abuz sexual în timpul unui război.

Victimele agresiunii sexuale trăiesc experiențe de stigmatizare datorită miturilor legate de violuri.[15] O femeie ce a fost victima unui viol este deosebit de stigmatizată în societăți patriarhale cu puternice obiceiuri și tabuuri legate de sex și sexualitate. De exemplu, o astfel de societate poate vedea o femeie ce a fost victimă a unui viol (mai ales dacă a fost inițial virgină) ca "folosită" sau "uzată". În aceste cazuri victimele pot suferi izolare socială, abuz fizic sau psihologic, umilire publică, pot fii renegate de prieteni și familie, poate să le fie interzis să se căsătorească, forțate să divorțeze dacă sunt deja căsătorite, sau chiar să fie ucise.[16] Cu toate acestea, chiar și în țări dezvoltate precum Statele Unite ale Americii, misoginismul este înrădăcinat în cultura societății.[17][18][19]

Un exemplu de acuzație misogină împotriva femeilor ce au fost victime ale agresiunilor sexuale este că ar fi purtat haine provocatoare ce l-ar fi "stimulat" pe agresor, sau că motivul pentru care se îmbracă cu haine revelatoare este din cauză că încearcă în mod activ să seducă un partener sexual. Astfel de acuzații împotriva victimelor pornesc de la ipoteza că portul hainelor revelatoare implică acordul femeii pentru activități sexuale, chiar dacă nu și-a dat în mod verbal consimțământul.[20][21]

Blamarea victimei este, de asemenea, exemplificată atunci când victima unei agresiuni sexuale a făcut anumite acțiuni care îi reduc capacitatea de a rezista sau refuza actul sexual sau agresiunea, cum ar fi consumul de alcool.[22] În prezent, grupurile de suport ale victimelor, precum și profesioniștii din domeniul medical încearcă să educe tinerii adulți asupra definiției consimțământului, și importanței de a se abține de la blamarea victimei. Cele mai multe instituții au adoptat conceptul de "consimțământ afirmativ", ce se referă la consimțământul dat în mod explicit de ambii parteneri, fără niciun fel de constrângere și nefiind sub influența alcoolului sau a altor substanțe. În caz contrar, este necesară abținerea de la activitatea sexuală, de exemplu în cazul în care una dintre persoane este sub influența alcoolului.[23]

În eforturile de a discredita o presupusă agresiune sexuală în instanța de judecată, unii avocați relatează despre viața personală a victimei, o practică comună care are scopul de a face victima atât de inconfortabilă încât să aleagă să renunțe la procesul de judecată. Acest atac la persoană, mai ales unul arătând promiscuitatea, aduce ideea că femeile au un stil de viață cu "risc ridicat" (promiscuitate, droguri) nu sunt victime "reale" ale violului.[24]

Concluziile studiului "Rape Myth Acceptance" au sprijinit teoria feministă ce susține că sexismul este la baza blamării victimelor de sex feminin.[25]

Victimele agresiunilor sexuale pot dezvolta probleme psihologice cum ar fi depresia sau sindromul de stres post-traumatic specific violenței sexuale.[26][27]

Situația globală modificare

Multe culturi din întreaga lume prezintă diferite grade de blamare a victimei pentru diferite agresiuni, cum ar fi violul, crimele motivate de ură sau violența domestică. Blamarea victimei este comună în întreaga lume, în special în culturile în care este acceptabilă sau chiar recomandată discriminarea anumitor grupuri de oameni. De exemplu, în Somalia victimele abuzurilor sexuale îndură în mod constant hărțuire sau izolare socială. Un exemplu specific este cazul de răpire și viol al unei fete de 14 ani, Fatima. Când poliția a sosit, atât Fatima cât și violatorul ei au fost arestați. În timp ce violatorul nu a fost reținut mult timp, ofițerii au ținut-o pe Fatima în captivitate timp de o lună iar un paznic de închisoare a violat-o în continuu în acea perioadă.[28]

În februarie 2016, organizațiile "International Alert" și UNICEF au publicat un studiu care dezvăluie în Nigeria, fetele și femeile eliberate din captivitate de către insurgenții grupului Boko Haram se confruntă adesea cu respingere și izolare socială de către comunitățile și familiile lor. În plus, copiii născuți în urma violurilor și violenței sexuale se confruntă cu discriminare la un nivel chiar mai ridicat.[29]

În cultura occidentală, blamarea victimei a fost în mare măsură recunoscută ca o problemă gravă în modul de abordare a violențelor sau agresiunilor. Cu toate acestea, acest există în continuare multe cazuri de blamare a victimei în lumea vestică. Un exemplu recent a avut loc în 2013, când avocatul districtul școlar din Los Angeles a dat vina pe o fată de 14 ani pentru abuzul sexual pe care aceasta l-a îndurat de la un profesor de gimnaziu. Avocatul districtului a susținut că minora era responsabilă pentru prevenirea abuzului, pentru a pune întreaga vină pe victimă și pentru a-l scuti pe agresor de orice responsabilitate. În ciuda eforturilor de a convinge instanța că victima trebuie să fie blamată, juriul a declarat că nu este posibil ca o elevă minoră, care a fost agresată sexual de către profesor, să fie responsabilă pentru prevenirea agresiunii sexuale.[30]

Exemple modificare

Într-un caz de viol publicat la nivel mondial, atunci când o femeie a fost violată și ucisă în decembrie 2012 în New Delhi, India, mulți oficiali guvernamentali indieni și lideri politici au acuzat victima de diverse lucruri, bazate în mare parte pe presupuneri. Mulți dintre aceștia și-au cerut scuze ulterior.[31]

Note modificare

  1. ^ http://crcvc.ca/docs/victim_blaming.pdf
  2. ^ Bieneck, S.; Krahe, B. (). „Blaming the Victim and Exonerating the Perpetrator in Cases of Rape and Robbery: Is There a Double Standard?”. Journal of Interpersonal Violence. 26 (9): 1785–97. doi:10.1177/0886260510372945. PMID 20587449. 
  3. ^ ISBN: 9780394417264
  4. ^ Cole (2007) pp.111, 149, 213
  5. ^ Downs (1998) p. 24
  6. ^ Kirkpatrick (1987) p. 219
  7. ^ Kent (2003)
  8. ^ http://www.blackpast.org/primary/moynihan-report-1965 Arhivat în , la Wayback Machine.
  9. ^ Robinson (2002) p.141
  10. ^ Adorno, TW (1947) Wagner, Nietzsche and Hitler in Kenyon Review Vol.ix (1), p. 158
  11. ^ James Martin Harding (1997) Adorno and "A writing of the ruins": essays on modern aesthetics and Anglo-American literature and culture, citat de la p.143: "The mechanisms of this ideological affinity between Baraka and Wagner can be seen in a short critique of Wagner that Adorno wrote directly after the Second World War—at a time when Adorno was perhaps his most direct in singling out the proto-fascist tendencies in Wagner's corpus and character. Adorno criticizes Wagner's having bated his conductor Herman Levi so that he would seem to bear the responsibility for Wagner's subsequent insulting dismissal of him. This, for Adorno, is a classic example of blaming the victim. The anti-Semitic sub-text to the dismissal, viz., that as a Jew Levi supposedly desired and brought the dismissal upon himself, "bears witness to the existence of one of the most sinister features of the Fascist character even in Wagner's time: the paranoid tendency of projecting upon others one's own violent aggressiveness and then indicting, on the basis of this projection, those whom one endows with pernicious qualities" (Adorno "Wagner, Nietzsche and Hitler" 158)."
  12. ^ Adorno and the political By Espen Hammer p.63
  13. ^ Nicky Ali Jackson (). Encyclopedia of Domestic Violence. Taylor & Francis. pp. 715–. ISBN 978-0-203-94221-5. Accesat în . 
  14. ^ Campbell, R.; Raja, S. (). „Secondary victimization of rape victims: insights from mental health professionals who treat survivors of violence”. Violence and Victims. 14 (3): 261–275. PMID 10606433. 
  15. ^ „Rape Myths and Facts | wellwvu | West Virginia University”. well.wvu.edu. Arhivat din original la . Accesat în . 
  16. ^ „Factsheets: Trauma of Victimization – Secondary Injuries”. Svfreenyc.org. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  17. ^ „Power in Structured Misogyny: Implications for the Politics... : Advances in Nursing Science”. LWW. Accesat în . 
  18. ^ „Male Hegemony through Education: Construction of Gendered Identities”. hipatiapress.info. Accesat în . 
  19. ^ Jeffreys, Sheila (). Beauty and Misogyny: Harmful Cultural Practices in the West. Routledge. ISBN 9781317675440. 
  20. ^ Moor, Abigail (). „She Dresses to Attract, He Perceives Seduction: A Gender Gap in Attribution of Intent to Women's Revealing Style of Dress and its Relation to Blaming the Victims of Sexual Violence”. Journal of International Women's Studies. 11 (4): 115–127. 
  21. ^ Beiner, Theresa (). „Sexy Dressing Revisited: Does Target Dress Play a Part in Sexual Harassment Cases?”. Duke Journal of Gender Law & Policy. 14: 125–152. 
  22. ^ Whitaker, Matthew. „Don't blame women's drinking for rape”. CNN Opinion. Accesat în . 
  23. ^ „Myths and Facts About Sexual Assault and Consent”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  24. ^ Randall, M. (). „Sexual Assault Law, Credibility, and "Ideal Victims": Consent, Resistance, and Victim Blaming”. Canadian Journal of Women and the Law. 2 (22): 397. Accesat în .  Mai multe valori specificate pentru |accessdate= și |access-date= (ajutor)
  25. ^ Suarez, E.; Gadalla, T. M. „Stop Blaming the Victim: A Meta-Analysis on Rape Myths”. Journal of Interpersonal Violence. 25 (11): 2010–2035. doi:10.1177/0886260509354503.  Mai multe valori specificate pentru |DOI= și |doi= (ajutor)
  26. ^ Davies, Michelle; Austen, Kerry; Rogers, Paul (). „Sexual Preference, Gender, and Blame Attributions in Adolescent Sexual Assault”. Journal of Social Psychology (151.5): 592–607. 
  27. ^ Cling, B. J. (). Sexualized Violence Against Women and Children: A Psychology and Law Perspective (în engleză). Guilford Press. ISBN 9781593850616. 
  28. ^ „Rape victims are still being blamed for sexual violence in Somalia” (în engleză). Accesat în . 
  29. ^ Liz Ford (). „Women freed from Boko Haram rejected for bringing 'bad blood' back home”. The Guardian. Accesat în . 
  30. ^ „JUDGE: School district 'wrong' to blame student for having sex with teacher EAGnews.org”. Accesat în . 
  31. ^ „Amid rape fiasco, India's leaders keep up insensitive remarks”. Washington Post. . Accesat în . 

Referințe modificare

Lectură suplimentară modificare

Legături externe modificare

Vezi și modificare

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Blamarea_victimei&oldid=15310794