Cimitirul Eroilor Dancurás din Lacu Roșu

Cimitirul Eroilor „Dancurás” din Lacu Roșu (în nomenclatorul ONCE Cimitirul de onoare Danczurás^[1]) a fost un cimitir al morților de război din Primul Război Mondial, situat în localitatea Lacu Roșu din județul Harghita. Înființat de Forțele de apărare regale maghiare, acesta a fost unul dintre cimitirele austro-ungare existente pe teritoriul Ținutului Secuiesc, alături de altele fiind distrus de autoritățile române în anul 1987 ca urmare a unei campanii de eliminare a contribuției fostului imperiu și a Ungariei interbelice în cele două conflagrații, pe teritoriul țării.

Cimitirul Eroilor Dancurás din Lacu Roșu
Monumentul Eroilor austro-ungari din fostul Cimitir al Eroilor Dancurás din Lacu Roșu
Localizarea actuală a monumentului (mutat ulterior) pe harta României
Locație	Lacul Roșu, județul Harghita
Tip	Cimitir militar (actual desființat)
Proprietar	Municipiul Gheorgheni, județul Harghita
Număr de înhumări	131 militari: • 110 maghiari • 15 necunoscuți • 8 austrieci • 4 ruși • 2 români • 2 evrei
Modifică date / text

Istoric

Vezi și articolul: [[]]Vezi și articolele [[]] și [[]]Vezi și articolele Operația de apărare a trecătorilor Carpaților (1916), Luptele din Pasul Tulgheș (1916) și Divizia 72 Infanterie austro-ungară (1916-1918)Vezi și articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] și [[{{{10}}}]]Vezi și articolele [[{{{11}}}]], [[{{{12}}}]], [[{{{13}}}]], [[{{{14}}}]] și [[{{{15}}}]]Vezi și articolele [[{{{16}}}]], [[{{{17}}}]], [[{{{18}}}]], [[{{{19}}}]], [[{{{20}}}]] și [[{{{21}}}]].

Înființare

Cimitirul a fost înființat de Forțele de apărare regale maghiare în Primul Război Mondial pe teritoriul localității Gyilkostó (în română Lacu Roșu) din Comitatul Ciuc,^[2] având în componență eroi maghiari, slovaci, austrieci și cehi.^[3] Însă potrivit istoricului militar József Nagy, în cimitir există un total de 131 de eroi, din care 110 maghiari, 15 necunoscuți, 8 austrieci, 4 ruși, 2 români și 2 evrei.^[4]

Ulterior înființării, cimitirul a fost neglijat câțiva zeci de ani.^[5]

Punctul se află situat la kilometrul 23 al DN12C spre stațiunea Lacu Roșu, monumentul actual fiind mutat într-un nou amplasament după 1990.^[6]

Desființare

Monumentul, privit din lateral.

Potrivit istoricului militar József Nagy, cimitirul a fost desființat de autoritățile române în 1987,^[2] jurnalistul György Bajna adăugând că acțiunea a avut loc prin activista Comitetului județean Harghita și director cultural, Maria Cotfas.^[3] Monumentele funerare din lemn de stejar și piatră au fost scoase iar movilele de pământ ale mormintelor au fost nivelate^[3] cu buldozerele.^[2] Desființarea a făcut obiectul unor distrugeri mai ample ale autorităților române asupra cimitirelor înființate de austro-ungari în Transilvania.^[2] Monumentul rămas a fost transformat în unul dedicat eroilor români tot din prima conflagrație.^[3]

Potrivit istoricei Maria Bucur, departamentul armatei române responsabil de memorialele de război l-a avertizat pe Nicolae Ceaușescu la începutul anilor 1980 de existența în regiunea Transilvaniei a numeroase monumente „horthyst-fasciste” care reprezentau o amenințare pentru statul român. Personalul trimis în teren a identificat obiectivele și a recomandat demolarea sau transformarea acestora în monumente care să sublinieze doar aportul românesc în război.^[7]^[8]^[9]

Din 1990 placa de pe monument a fost înlocuită cu una care specifică doar „eroi”, fără a menționa căror armate aparțineau.^[3] În același an,^[3] de Ziua Armatei Române^[5] (25 octombrie^[3]), unități de Jandarmerie, Poliție, precum și preotul local ortodox și etnici români au ținut un omagiu militar pentru soldații din Armata Română,^[3] cu toate că se știa de existența unui singur soldat român necunoscut.^[3] Activitățile de comemorare au ținut ulterior câțiva ani.^[3]

În urma transformării din 1987 s-a construit o scară de acces până la monumentul fostului cimitir și un pod peste râul Veleșchia. La sfârșitul anilor 1990 o organizație de tineret a solicitat și a obținut o subvenție pentru a îmbunătăți accesul la locul de comemorare, reparând scările și podul.^[3]

Monumentele funerare nu au fost repuse în cimitir.^[3]

Conservare

Scările care duc la locația actuală a monumentului.În fundal se vede DN12C.

27 de monumente funerare, dintr-un total de 132, au fost aduse la momentul demolării în secret și păstrate în curtea Muzeului Márton Tarisznyás din Gheorgheni,^[5] la intenția lui János Tinka Kálmán, vicepreședintele consiliului popular Harghita, fiind mutate de către muncitori.^[3] Acestea au fost amplasate în curtea instituției în cadrul unui memorial^[5] cu ajutorul Asociației Armeano-Catolice din Gheorgheni (GYÖKE) și parohiei armeano-catolice locale, pe un teren care aparține parohiei.^[10] Acestea au fost sfințite în 5 septembrie 2014 cu ocazia Festivalului Cultural Armenesc, de către Sándor Trucza, parohul bisericii armeano-catolice „Nașterea Maicii Domnului” din oraș.^[5]^[10] Accesul este permis atât localnicilor, cât și vizitatorilor.^[5] Potrivit directorului Muzeului Márton Tarisznyás, András Tibor Csergő, cu excepția cimitirului din Gheorgheni și punctului Dancurás, pe teritoriul orașului nu mai există locuri care să amintească de Primul Război Mondial și de eroii locali.^[5]

După desființare, singurul cimitir din Ținutul Secuiesc realizat de administrația austro-ungară a rămas cel din Valea Uzului,^[2] care în 2019 a fost supus unor modificări asemănătoare.^[2]^[3]

Note

^ Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, Fudulu Cătălin; „Evidența centralizată a mormintelor de război din România” (poziția 10 Jud. Harghita), once.mapn.ro, 10 noiembrie 2021, accesat 22 februarie 2023
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f Vig, Emese (1 mai 2019). „„Sírjaik fölött most muszáj mégis újra szólni..." – mi történt az Úz-völgyében?”. maszol.ro. Accesat în 24 iunie 2022.
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g ^h ⁱ ^j ^k ^l ^m ⁿ Bajna, György (9 mai 2019). „Érdekes hasonlóságok”. Hargita Népe. Accesat în 24 iunie 2022.
^ Nagy József, Az első világháború hadieseményei a Békás- és Tölgyesi-szorosokban (1916–1917), Gyergyói Szemle, 2016. 2. sz, p. 48
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g Pethő, Melánia (3 septembrie 2014). „Emlékfal a világháborús hősöknek”. szekelyhon.ro. Accesat în 24 iunie 2022.
^ „Gyergyószentmiklósi szobor-leltár”. kisujsag.ro. 6 ianuarie 2016. Accesat în 24 iunie 2022.
^ en Maria Bucur; Heroes and Victims: Remembering War in Twentieth-Century Romania, Indiana University Press, 2009, pp. 183-184 ISBN 9780253003911 (E-Book)
^ „Ceaușescu parancsát teljesítik az úzvölgyi temető elrománosításával?”. nethuszar.ro. 11 iunie 2019. Accesat în 24 iunie 2022.
^ Vig, Emese (13 iunie 2019). „Lét és nemlét határán – az úzvölgyi temető 100 éves története”. maszol.ro. Accesat în 24 iunie 2022.
^ ^a ^b Imola, Baricz-Tamás (14 septembrie 2014). „Emlékfal Gyergyóban az első világháborús hősöknek”. kronikaonline.ro. Accesat în 24 iunie 2022.

Legături externe

Google; Panoramă și localizare actuală monument; Google Street View

Vezi și

[1] Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, Fudulu Cătălin; „Evidența centralizată a mormintelor de război din România” (poziția 10 Jud. Harghita), once.mapn.ro, 10 noiembrie 2021, accesat 22 februarie 2023

[:29-2] ^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f Vig, Emese (1 mai 2019). „„Sírjaik fölött most muszáj mégis újra szólni..." – mi történt az Úz-völgyében?”. maszol.ro. Accesat în 24 iunie 2022.

[:0-3] ^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g ^h ⁱ ^j ^k ^l ^m ⁿ Bajna, György (9 mai 2019). „Érdekes hasonlóságok”. Hargita Népe. Accesat în 24 iunie 2022.

[4] Nagy József, Az első világháború hadieseményei a Békás- és Tölgyesi-szorosokban (1916–1917), Gyergyói Szemle, 2016. 2. sz, p. 48

[:1-5] ^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g Pethő, Melánia (3 septembrie 2014). „Emlékfal a világháborús hősöknek”. szekelyhon.ro. Accesat în 24 iunie 2022.

[6] „Gyergyószentmiklósi szobor-leltár”. kisujsag.ro. 6 ianuarie 2016. Accesat în 24 iunie 2022.

[7] Maria Bucur; Heroes and Victims: Remembering War in Twentieth-Century Romania, Indiana University Press, 2009, pp. 183-184 ISBN 9780253003911 (E-Book)

[8] „Ceaușescu parancsát teljesítik az úzvölgyi temető elrománosításával?”. nethuszar.ro. 11 iunie 2019. Accesat în 24 iunie 2022.

[9] Vig, Emese (13 iunie 2019). „Lét és nemlét határán – az úzvölgyi temető 100 éves története”. maszol.ro. Accesat în 24 iunie 2022.

[:2-10] Imola, Baricz-Tamás (14 septembrie 2014). „Emlékfal Gyergyóban az első világháborús hősöknek”. kronikaonline.ro. Accesat în 24 iunie 2022.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]