Colanul simplu (Tezaurul de la Pietroasa)

Colanul simplu (Tezaurul de la Pietroasa)
Colanul simplu de la Pietroasa
Tesoro di pietroasele, collier, IV-V sec, 0.JPG
Colanul simplu, inelar, de la Pietroasa
Modelare 3D a zonei Pietroasa.jpg
Locul presupus al descoperirii tezaurului de la Pietroasa
Descriere generală
Nume nativColan
Datare  Modificați la Wikidata
CreatorVizigoți  Modificați la Wikidata
Mișcare artisticăAntichitatea târzie  Modificați la Wikidata
Număr pieseModificați la Wikidata
Subiect reprezentatTezaurul de la Pietroasa
Descoperire
Descoperit deIon Lemnaru
Stan Avram
Data descopeririiPostul Paștelui din anul 1837
Locul descopeririiDealurile Istriței, România
Aspect
Dimensiuni16,7 cm
Masă182 g  Modificați la Wikidata
Materialaur  Modificați la Wikidata
Amplasare
MuzeuMuzeul Național de Istorie a României, București
Număr de inventar11436

Colanul simplu este un obiect component al Tezaurului de la Pietroasa, care este datat în secolul al IV-lea e.n. și a fost descoperit în anul 1837 în județul Buzău, comuna Pietroasele, Dealul Istrița, de către doi pietrari Ion Lemnaru și Stan Avram. Are un diametru de 17 cm, fiind realizat dintr-o bară masivă cu un diametru de 5 mm, care are prevăzut un cârlig și un ochi în vederea închiderii.[1] Ochiul a fost făcut prin curbarea și aplatizarea extremității și cârligul prin îndoirea capătului celălalt al barei. Elementele de comparație pentru un astfel de sistem de închidere, au fost regăsite în numeroase descoperiri arheologice de acest fel de obiecte de podoabă din regiunile nord-pontice și dunărene, datate în secolul al treilea și al patrulea din era noastră.[1]

În afara lumii romane din Europa, acest tip de podoabă avea rădăcini străvechi. Colane de acest fel s-au descoperit încă din epoca bronzului în toate teritoriile începând din stepele nordice ale Pontului Euxin și până la Oceanul Atlantic.[2] Au fost purtate de celți, sciți și popoarele germanice, ele fiind lucrate fie din aur, fie din argint sau bronz, cu fel și fel de decorații. Grecii și romanii nu aveau o așa tradiție a portului.[2] Intrând în contact cu celții prin războaiele pe care le-au purtat, romanii au fost impresionați plăcut de colanele răsucite pe care aceștia le purtau în jurul gâtului. Ei le-au denumit torques. De aceea, romanii le-au preluat de la celți și le-au folosit cu predilecție ca recompense militare.[1]

OriginiModificare

După cum a rezultat din interogatoriile ce au fost luate în anul 1838 celor care au descoperit tezaurul de la Pietroasa, a reieșit că aceștia au găsit un număr de 22 de obiecte, vase de aur, bijuterii și două inele cu inscripții. Când au fost descoperite, obiectele erau învelite într-o masă neagră de origine necunoscută, probabil un material organic ca pielea sau cârpa cu care au fost acoperite înainte de a fi îngropate.[3] Din cele 22 de piese s-au recuperat doar 12 obiecte.[4] Dintre toate, doar cinci au fost lucrate doar din aur: cana sau ibricul (oenochoe), platoul sau talerul cel mare, frânt în patru, patera sau sinia, cea cu decor în relief cu o statuetă ce ține un pahar în mâini, colanul cu inscripție cu rune gotice și colanul simplu. Celelalte șapte piese: patru fibule, două vase poligonale și un colan, au fost împodobite cu pietre prețioase. Se presupune că cele zece obiecte pierdute au fost patru colane din care două cu pietre prețioase,[5] unul cu inscripție, o fibulă mică presupusă a fi pereche cu cea care s-a păstrat, o cană similară cu cana oenochoe, o pateră simplă nedecorată și două brățări cu pietre prețioase.[4]

Cele 12 obiecte care au putut fi recuperate, au fost furate în anul 1875 de Dumitru Pantazescu-Popescu din Muzeul de Antichități din București. Ca urmare, colanul cu inscripție a fost tăiat cel puțin în patru bucăți de către argintarul Costache Constantinescu din București, caracterele runice înscrise fiind deteriorate până la a fi indescifrabile. Din fericire, Societatea Arundel a făcut la Londra, cu ceva vreme înaintea furtului, fotografii detaliate ale colanului, astfel încât astăzi, caracterele au putut fi reconstituite cu un grad relativ de exactitate.[6]

Prin faptul că întreagul tezaur prezintă o calitate superioară a meșteșugului cu care au fost realizate obiectele care-l formează, cercetătorii sunt sceptici că acesta ar fi fost confecționat de populația indigenă. În anul 1879 când se înregistra una dintre primele lucrări privitoare la tezaur, Taylor a speculat ideea că obiectele ar fi o parte din câstigurile pe care goții le-au obținut ca urmare a incursiunilor pe care le făceau în provinciile romane Moesia și Tracia (perioada 238 - 251).[7] Există și o altă teză timpurie pe care a propus-o Alexandru Odobescu în anul 1889, teorie pe care a preluat-o și Constantin C. Giurescu în anul 1976. Aceasta l-a identificat pe Athanaric, regele vizigoților ca proprietar de drept al tezaurului, fiind presupusă dobândirea lui în conflictul pe care Athanaric l-a avut în anul 369 cu Împăratul roman Valens.[8] Catalogul Goldhelm din anul 1994, a adus ipoteza că obiectele componente ale tezaurului ar fi putut fi și cadouri pe care unii conducători germanici le-ar fi primit de la liderii romani.[9]

NoteModificare

  1. ^ a b c Ecaterina Dunăreanu-Vulpe... pag. 39
  2. ^ a b Ecaterina Dunăreanu-Vulpe... pag. 38
  3. ^ Schmauder (2002: 84)
  4. ^ a b www.mnir.ro
  5. ^ Ecaterina Dunăreanu-Vulpe: Tezaurul... pag. 11
  6. ^ Fotografia Societății Arundel, a cărei existență a rămas necunoscută cercetătorilor de aproape un secol, a fost republicată de Bernard Mees în anul 2004. Deși Mees a sugerat că fotografia identifică în mod concludent runa originală ca Odal (/ o /), ea este încă o incertitudine deoarece nu se știe cum va interpreta acest lucru comunitatea academică. Cf. Mees (2004: 55-79). Pentru mai multe despre istoria timpurie a descoperirii, a se vedea Steiner-Welz (2005: 170-175).
  7. ^ Taylor (1879: 8) a precizat că: „Marea valoare intrinsecă a aurului indică dedicația prada unui mare triumf - poate fi jaful taberei împăratului Decius sau răscumpărarea cetății bogate din Marcianopolis ". În ceea ce privește alte lucrări timpurii pe inel și inscripția sa, vezi Massmann (1857: 209-213).
  8. ^ Odobescu (1889), Giurăscu (1976). Referențiați în Constantinescu (2003:3, 11)
  9. ^ Goldhelm (1994: 230). Referindu-se la Looijenga (1997: 28)

BibliografieModificare

  • Schmauder, Michael (). Corradini, Richard, ed. „The 'Gold Hoards' of the Early Migration Period”. The Construction of Communities in the Early Middle Ages: Texts, Resources and Artifacts. Brill Academic Publishers: 81–107. ISBN 978-90-04-11862-1. 
  • Steiner-Welz, Sonja (). Runenkunde: Die Welt der Germanen. Mannheim: Reinhard Welz Vermittler. ISBN 978-3-936041-15-6. 
  • Mees, Bernard (). „Runo Gothica: The Runes and the Origins of Wulfila's Script”. Die Sprache: Zeitschrift für Sprachwissenschaft. 3: 55–79. 
  • Taylor, Isaac (). Greeks and Goths: A Study on the Runes. London: MacMillan and Co. .
  • Massmann, H.F. (). „Der Bukarester Runenring”. Germania: Vierteljahrsschrift für Deutsche Alterthumskunde (Hg.: F. Pfeiffer). 2: 209–213. 
  • Looijenga, Tineke (). „Runes around the North Sea and on the Continent AD 150-700: Texts and Contexts” (PDF). University of Groningen. Accesat în . 
  • Giurescu, Constantine (). History of the Romanians. Bucharest: Romanian Academy Publishing House. .
  • Constantinescu, B.; Bugoi, R.; Cojocaru, V.; Voiculescu, D.; Grambole, D.; Herrmann, F.; Ceccato, D.; Calligaro, T.; Salomon, J. (august 2003). „Micro-PIXE Study of Gold Archaeological Objects”. Journal of Radioanalytical and Nuclear Chemistry. 257 (2): 375–383. doi:10.1023/A:1024700316827. . PDF; Summary
  • fr Alexandru Odobescu: Le trésor de Petrossa - tome premier (pdf 17 MB) (1889) - accesat 27 noiembrie 2018
  • Ecaterina Dunăreanu-Vulpe: Tezaurul de la Pietroasa, București, Editura Meridiane, 1967, 54 p. + 18 f.
  • ro mnir.ro: Tezaurul de la Pietroasa, accesat 3 decembrie 2018

Lectură suplimentarăModificare

Legături externeModificare

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Colanul simplu de la Pietroasa