Deschide meniul principal

Constanța Hodoș

scriitoare de literatură pentru copii română
Constanța Hodoș
Constanța Hodoș.jpg
Constanța Hodoș
Date personale
Nume la naștereConstanța Taloș Modificați la Wikidata
Născută Modificați la Wikidata
Arad, România Modificați la Wikidata
Decedată (72 de ani) Modificați la Wikidata
PărințiConstantin Taloș
Amalia Vida
Căsătorită cuNicolae Marcu
Ioan Russu-Șirianu
Alexandru A. Hodoș
Copiicu Marcu:
• Amos Aureliu (n. 1880)
• Lucian Nerva (n. 1833)
cu Șirianu:
• Letiția și Mircea
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiescriitoare de literatură pentru copii[*]
scriitoare Modificați la Wikidata
PseudonimIon Gorun  Modificați la Wikidata
Activitatea literară
Activă ca scriitoare1894 - 1934
Mișcare/curent literarfeminism  Modificați la Wikidata
Specie literarăSchiță, nuvelă, dramă, roman  Modificați la Wikidata
Note
PremiiMedalia Benemerenti[*]  Modificați la Wikidata

Constanța Hodoș (născută Taloș) (n. 12 octombrie 1860, Zimbru, Arad - d. 19 aprilie 1934, București[1]) a fost o scriitoare română, soția scriitorului Alexandru Hodoș (1863 - 1929) cunoscut în literatură sub pseudonimul Ion Gorun.

BiografieModificare

Constanța a fost fiica a lui Constantin Taloș, învățător, notar comunal și mai apoi, între 1865 - 1876, prim pretor, și a Amaliei Vida. O parte din studii le-a realizat într-un pensionat particular din Arad.[2]

Constanța Taloș a fost căsătorită, în prima căsătorie, cu Nicolae Marcu cu care a avut doi copii, Amos Aureliu (născut pe 13 octombrie 1880) și Lucian Nerva (născut pe 15 iunie 1883). În această perioadă îl cunoaște pe viitorul publicist și om politic Ioan Russu-Șirianu, elev la școala normală maghiară, cu care se vă căsători mai târziu și cu care va avea doi copii, Letiția și Mircea, mort în 1916 în luptele de la Turtucaia. Constanța Taloș a fost căsătorită pentru a treia oară cu scriitorul Alexandru Hodoș (Ion Gorun), având un fiu, Alexandru A. Hodoș, scriitor și publicist.[2]

Constanța Hodoș a fost una din reprezentantele mișcării feministe din România[3] și a înființat, în 1905, Revista noastră ce își propunea să devină „o oglindă credincioasă a colaborării intelectualității femeiești la patrimoniul comun cultural național”.

OperaModificare

  • A venit (schiță), Lumea ilustrată, III, 1894, pg. 7
  • Spre fericire (nuvele), București, 1897
  • Aur! (dramă în 4 acte), București, 1903
  • Frumos (nuvele și schițe), București, 1905
  • Martirii (roman), Editura Minerva, București, 1908 (ed. II, București, 1915)
  • Nuvele, schițe, publicate în:
Viata literară și artistică, Nr. 5, 1908
Luceafărul, VIII, 1909, pg. 522
Semănătorul, IX, 1910, pg. 113
  • Departe de lume (nuvele), Editura Socec, București, 1909 (ed. II, București, 1925)
  • Aici pe pământ, (nuvele și schițe) București, 1914
  • Teatru de copii, prefață de D. Anghel, București, 1914
  • Ultimul prietin, București, 1916
  • Mântuirea (dramă modernă într-un act), Sibiu, 1920
  • Lilica iubește, Sibiu, 1921
  • Rodica. În vârtejul războiului, București, 1921
  • Judecătorul, Sibiu, 1922;
  • Povestiri din viața copiilor, Sibiu, 1928

ReferințeModificare

  1. ^ Aurel Sasu, Dicționarul biografic al literaturii române, A-L, Paralela 45, p. 724
  2. ^ a b Traian Mager, Ținutul Hălmagiului - Monografie, volumul 3, Tiparul Tipografiei Diecezane, Arad, 1937
  3. ^ Oana Băluță, Eternul feminism în presa interbelică, Romania literară, nr. 47, 2003