Constantin Țoiu

scriitor român
Constantin Țoiu
Constantin Toiu.jpg
Date personale
Născut[2] Modificați la Wikidata
Urziceni, Ialomița, România Modificați la Wikidata
Decedat4 octombrie 2012
București
ÎnmormântatCimitirul Bellu Modificați la Wikidata
Naționalitateromân
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațieromancier, eseist
Limbilimba română[1]  Modificați la Wikidata
Activitatea literară
Activ ca scriitorliteratura contemporană
Note
activitate publicistică - Revista "LOGOS" (director fondator - Mihai Cezar Popescu) editată în perioada 1996-2004 de Fundația Pentru Cultură Universală "Noua Junime" (i-a fost director de onoare în perioada 1996-1997)

Constantin Țoiu (n. 19 iulie 1923, Urziceni, jud. Ialomița – d. 4 octombrie 2012, București [3]) a fost un romancier, eseist și traducător român contemporan.

BiografieModificare

Constantin Țoiu s-a născut la 19 iulie 1923 în localitatea Urziceni, județul Ialomița. Școala primară a absolvit-o în localitate, învățător fiindu-i domnul Haralambie Ionescu. A urmat la Brașov Liceul „Dr. Ioan Meșotă”, secția umanistă. Profesori excelenți au contribuit la formarea sa intelectuală încă din adolescență, printre care cel de limba latină, Spiru Hoidas,[4] pomenit cu diverse ocazii.

Războiul îl prinde elev. Armata o face la școala militară de aviație Buzău, ca observator aerian. Nu participă la lupte. Este demobilizat cu gradul de sublocotenent în rezervă. În 1942 se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie din București, pe care o termină în vara anului 1946, cu o licență „Magna cum laude". Printre profesorii din acea perioadă se remarcă: Mircea Florian, Tudor Vianu, Mihai Ralea, Mircea Vulcănescu, scurt timp și Dimitrie Gusti la catedra de sociologie. A fost ultimul an în care se mai predase „filosofia idealistă".

Începând cu anul următor, 1947, în facultate avea să fie introdus marxism-leninismul, cu urmările lui nefaste. Autorul insista asupra acestei „rupturi" nefericite de tradiția românească strălucită, în gândire și literatură, din anii interbelici.

În scrisul său se simte stilul „vechii școli", ceea ce îi va conferi o anume particularitate față de confrații mai puțin vârstnici.

A lucrat ca redactor la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, precum și la revistele Luceafărul, Gazeta literară, România literară și la Radioteleviziunea Română. Între anii 1981-1990 a fost secretar al Asociației Scriitorilor din București și vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România. A debutat în presa culturală, în 1958, la „Gazeta literară”, iar editorial, în 1965, cu romanul Moartea în pădure.

La 23 mai 1995, Consiliul Local Urziceni i-a decernat titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Urziceni".

A fost distins cu premii literare importante, acordate de Uniunea Scriitorilor din România și de Academia Română.

Faima cea mai mare i-a adus-o romanul Galeria cu viță sălbatică, roman simbolic, apropiat de poetica realismului magic din romanul latino-american.

A murit pe data de 4 octombrie 2012 și a fost înmormântat în Cimitirul Bellu din București.

OperaModificare

Romane și nuveleModificare

  • Moartea în pădure (roman), Editura Pentru Literatură, 1965
  • Duminica muților (nuvele), Editura Pentru Literatură, 1967
  • Galeria cu viță sălbatică (roman), Editura Eminescu, 1976 (reeditări în 1979, 1984, 1999, 2011; în franceză, L’exclu, publicat de Editura Nagel; în maghiară, Vadszölölugas, Editura Europa Könyvkiado, Budapesta, 1980; romanul a mai fost tradus în limbile engleză, germană și polonă)
  • Însoțitorul (roman), Editura Eminescu, 1981 (reeditări în 1989, 2004)
  • Obligado (roman), Editura Eminescu, 1984 (reeditare în 1997)
  • Căderea în lume (roman), Editura Cartea Românească, 1987 (reeditare în 1994, prefață de Nicolae Manolescu)[5] și în 2007 (Editura Art, studiu introductiv, note și dosar de receptare critică de Marius Mihet)
  • Barbarius (roman), Editura Allfa, 1999
  • Istorisirile Signorei Sisi (roman), Editura Cartea Românească, 2006 [6][7]

Eseuri. PublicisticăModificare

  • Destinul cuvintelor (publicistică), Editura Cartea Românească, 1971
  • Pretexte (eseuri), Editura Albatros, 1973
  • Alte pretexte (eseuri), Editura Eminescu, 1977
  • Caftane și cafteli. Prepeleac doi, trei, Editura Cartea Românească, 1994
  • Morbus diaboli, Editura Cartea Românească, 1998
  • Răvașe din Kamceatka. Prepeleac cinci, Editura Allfa, 2000
  • Memorii din când în când, vol. I-II, Editura Cartea Românească, 2003-2006
  • Trompete dupa-amiaza, Editura Cartea Românească, 2004
  • Vrăjeli (de buzunar) (note bio-bibliografice de Marius Mihet), Editura Art, 2007

MemorialisticăModificare

  • Memorii din când în când, vol. I, II, III, Editura Cartea Românească, 2003-2006
  • Memorii întârziate, Editura Cartea Românească, 2009
  • Memorii vol. V: Vederi din Prepeleac, Editura Cartea Românească, 2010

AfilieriModificare

DistincțiiModificare

NoteModificare

  1. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  2. ^ Toiu Constantin, Babelio, accesat în  
  3. ^ CONSTANTIN ȚOIU (1923-2012)
  4. ^ Bodea, Valentin; Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă” 1869-2009 Momente - etape - profesori - promoții; Editura Romprint; Brașov 2009
  5. ^ Cronica de familie, 14 martie 2008, Daniel Cristea-Enache, Ziarul de Duminică, accesat la 31 martie 2013
  6. ^ Istoria la firul ierbii, 29 iunie 2007, Andrei Terian, Ziarul de Duminică, accesat la 24 martie 2013
  7. ^ Istorisirile unui scriitor de moda veche, Bianca Burța-Cernat, Observator cultural - numărul 324, iunie 2006, accesat la 30 ianuarie 2014
  8. ^ Decretul președintelui României nr. 524 din 1 decembrie 2000 privind conferirea unor decorații naționale personalului din subordinea Ministerului Culturii, publicat în Monitorul Oficial nr. 666 din 16 decembrie 2000, art. 3, anexa 3, e) 45.

Legături externeModificare

Interviuri