Constantin Măciucă
| Constantin Măciucă | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (96 de ani)[1]  Drăguțești, Gorj, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | istoric literar[*] eseist teatrolog[*] |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Studii | Universitatea din București |
Modifică date / text  | |
Constantin Măciucă (n. , Drăguțești, Gorj, România) este un istoric literar, eseist și teatrolog român, care a adus contribuții esențiale la teoretizarea aspectelor dramatice.[2]
Biografie modificare
S-a născut în jud. Gorj ca fiu al subofițerului Sebastian Măciucă și al soției sale, Marina (n. Negrea).[3] A urmat școala primară în comuna natală (1934–1938), Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu (1938–1943), Liceul „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu (1943–1946) și apoi Facultatea de Filologie a Universității din București (1946–1950).[4]
După absolvirea studiilor superioare, a lucrat ca asistent al prof. Alexandru Rosetti la Catedra de lingvistică a Facultății de Filologie din București (1950–1951),[4] redactor la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (1951–1955), redactor-șef la Editura Tineretului (1955–1964), director al Editurii pentru Literatură Universală (1964–1968), director coordonator la I.S.C.E. Cartimex care se ocupa cu difuzarea cărților românești în străinătate (1968–1970), director al Centralei Cărții (1970–1972), director al Direcției Teatrelor în cadrul Consiliului Culturii și Educației Socialiste (1972–1983)[5] și redactor principal la Editura Eminescu (1983–1987). S-a pensionat în 1987, dar a fost numit după Revoluție ca secretar literar (1989–1990) și director artistic (1990–1993) al Teatrului Național din București. În paralel a predat, ca profesor asociat, cursuri de teatrologie la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București (1973–1977), la Universitatea „C. Brâncoveanu” din Brăila (1992–1994) și la Universitatea Ecologică din București (1997–1998).[3]
Cât a lucrat la Centrala Cărții a îndeplinit rol de cenzor, fiind nevoit să alcătuiască referate negative cărților care nu corespundeau liniei ideologice a regimului comunist.[6]
A fost căsătorit cu poeta și profesoara universitară, specialistă în istoria artei, Balcica Moșescu–Măciucă, fiica lui Octavian Moșescu, nepoata unor țărani bulgari,[7] cu care a avut un fiu, Alexandru Măciucă.
Activitatea literară modificare
A debutat în 1954 cu cronici și recenzii în revista Viața Românească, colaborând apoi la revistele Contemporanul, Gazeta literară, Luceafărul, România literară, Secolul 20, Ramuri, Ateneu, Cahiers roumains d’études littéraires etc.[3] A îngrijit ediții literare și a scris studii introductive și prefețe la volume cu scrieri de Ion Ghica, B.P. Hasdeu, Ioan Slavici, Victor Eftimiu, Dimitrie Cantemir, Alexandru Odobescu, Ion Heliade-Rădulescu, Vasile Alecsandri, Ronetti-Roman, Mihail Dragomirescu etc.[8]
A editat, în colaborare cu Mihai Gafița, volumul Scriitori români despre frumusețile patriei (1954), apoi a alcătuit antologia de poezie Patrie și libertate (I–II, 1958), în care a inclus creații literare ale unor autori puțin cunoscuți în acea vreme. A elaborat apoi o monografie dedicată lui Dimitrie Cantemir, care a fost publicată în 1962 și a fost reeditată în 1973.[3]
Începând din 1983 s-a dedicat teatrologiei și criticii dramatice, publicând trei volume de studii: Viziuni și forme teatrale (1983), Motive și structuri dramatice (1986) și Teatrul și teatrele (1989) și susținând emisiuni pe teme teatrale la Radio București. Volumul Motive și structuri dramatice (1986) a fost distins cu Premiul „I.L. Caragiale” al Academiei Române și cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România.[8]
Opera modificare
- Dimitrie Cantemir, monografie, București, 1962 (ed. a II-a, 1973);
- Viziuni și forme teatrale, eseuri, Ed. Meridiane, București, 1983;
- Motive și structuri dramatice, eseuri, Ed. Eminescu, București, 1986;
- Teatrul și teatrele, eseuri, București 1989.
Ediții îngrijite modificare
- Ronetti-Roman, Manasse și alte scrieri, ediție îngrijită și prefață de Constantin Măciucă, Editura Hasefer, București, 1996;
- Mihail Dragomirescu, Critica dramatică, introducerea editorului, București, 1996;
- Israil Bercovici, O sută de ani de teatru evreiesc în România, ediția a doua, îngrijită de Constantin Măciucă, Editura Integral, București, 1998.
Antologii modificare
- Patrie și libertate. Din poezia anilor 1840–1880, I–II, prefața editorului, București, 1958;
- Vlaicu Vodă. Dramaturgie românească, I–II, prefața editorului, București, 1973.
Distincții modificare
- Ordinul Muncii clasa a III-a (1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”[9]
Note modificare
- ^ a b Constantin Măciucă, Czech National Authority Database
- ^ Don Rubin (ed.), World Encyclopedia of Contemporary Theatre: Volume 1: Europe, Routledge, New York, 2014.
- ^ a b c d Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române, vol. II (M–Z), Ed. Paralela 45, București, 2004, p. 72.
- ^ a b Florea Firan, De la Macedonski la Arghezi, Ed. Scrisul românesc, Craiova, 1975, p. 293.
- ^ Florea Firan, De la Macedonski la Arghezi, Ed. Scrisul românesc, Craiova, 1975, p. 294.
- ^ Nora Iuga, Ca motorul unui Ford din 1931, Casa de Pariuri Literare, București, 2016.
- ^ Dinu Săraru (), „Fals jurnal de ieri și de azi: Povestea „Melcului călător"”, Adevărul, accesat în
- ^ a b Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române, vol. II (M–Z), Ed. Paralela 45, București, 2004, p. 73.
- ^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 500/1964 pentru conferirea unor ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial nr. 18 din 9 decembrie 1964.
Bibliografie modificare
- Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române, vol. II (M–Z), Ed. Paralela 45, București, 2004, pp. 72–73. ISBN: 973-697-758-7