Costache Caragiale

actor român, dramaturg și profesor de artă dramatică
Costache Caragiale

Costache Caragiale, desen de Stăncescu
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
București, Țara Românească Modificați la Wikidata
Decedat (61 de ani)[1] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCimitirul Bellu Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațieactor
dramaturg
pedagog[*]
traducător
executive[*][[executive (higher level corporate position generally charged with leading or overseeing others)|​]]
theatre manager[*][[theatre manager (person who manages a theatre)|​]] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română[2] Modificați la Wikidata
Semnătură

Costache Caragiale (n. 29 martie 1815 – d. 13 februarie 1877) a fost un actor român, dramaturg și profesor de artă dramatică. Tatăl său a fost Ștefan Caragiale, iar mama sa Maria Caragiale, fiica unui negustor din Brașov. A avut doi frați, Luca și Iorgu, precum și două surori Ecaterina și Anastasia.[3]

A studiat actoria cu Costache Aristia la școala deschisă sub auspiciile Societății Filarmonice și și-a pus întreaga artă în slujba idealurilor progresiste, democratice ale revoluției din 1848.

Și-a făcut debutul la București în 1835, iar 3 ani mai târziu a organizat primul teatru dramatic în Iași (primul Teatru Național din România). În următorii 15 ani, Costache Caragiale a colaborat cu cele mai importante teatre naționale ale vremii din Botoșani, Craiova, Iași unde a promovat piesele de teatru ale celor mai talentați dramaturgi romani printre care Vasile Alecsandri și Costache Negruzzi. În anul 1851 Costache Caragiale este ridicat la rangul de pitar. A predat cursul de declamație și mimică la Conservatorul din București.[4]

În 1850 se întoarce în București și doi ani mai târziu devine cel dintâi director al Teatrului Mare (Național).

A decedat în 1877 și a fost înmormântat în Cimitirul Bellu.[5]

În 1887 fratele său mai mic, Iorgu Caragiale construiește propriul său teatru în București, iar nepotul său, Ion Luca Caragiale avea să devină cel mai mare dramaturg român.

Lucrări modificare

  • Scrieri a lui Costache Caragiale, 1840
  • Epistolă către Grigore Alexandrescu, 1841
  • Leonil sau Ce produce disprețul, 1841
  • O repetiție moldovenească sau Noi și iar Noi, 1844, comedie
  • O soaré la mahala sau Amestecul de dorinți, comedie
  • Îngâmfata plăpumăreasă sau Cucoană sunt
  • Doi coțcari sau Feriți-vă de răi ca de foc
  • Învierea morților
  • Urmarea coțcarilor
  • Prologul pentru inaugurarea noului teatru din București, (1852), 1881
  • Teatrul Național în Țara Românească, (1855), 1867

Traduceri, adaptări modificare

  • Furiosul, 1840

Note modificare

  1. ^ a b Costache Caragiale, Encyclopædia Britannica Online, accesat în  
  2. ^ Czech National Authority Database, accesat în  
  3. ^ Șerban Cioculescu, Viața lui I. L. Caragiale. Caragialiana, Editura Eminescu, București, 1977, p. 17
  4. ^ Istoria literaturii române. Vol. III. Epoca marilor clasici. Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1973, p. 306
  5. ^ Gh. Bezviconi, Necropola Capitalei, Institutul de Istorie „N. Iorga”, București, 1972, p. 85.

Bibliografie modificare

  • Dicționarul Enciclopedic Român, ed. Politică, București, 1962-1966

Legături externe modificare

 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Costache Caragiale
  • Dicționarul Enciclopedic Român, ed. Politică, București, 1962-1966