Costache Caragiale
| Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol. Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor. |
| Costache Caragiale | |
 Costache Caragiale, desen de Stăncescu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1]  București, Țara Românească |
| Decedat | (61 de ani)[1] București, România |
| Înmormântat | Cimitirul Bellu |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | actor dramaturg pedagog[*] traducător executive[*] director de teatru[*] |
| Limbi vorbite | limba română[2] |
| Semnătură | |
 | |
Modifică date / text  | |
Costache Caragiale (n. 29 martie 1815 – d. 13 februarie 1877) a fost un actor român, dramaturg și profesor de artă dramatică. Tatăl său a fost Ștefan Caragiale, iar mama sa Maria Caragiale, fiica unui negustor din Brașov. A avut doi frați, Luca și Iorgu, precum și două surori Ecaterina și Anastasia.[3]
A studiat actoria cu Costache Aristia la școala deschisă sub auspiciile Societății Filarmonice și și-a pus întreaga artă în slujba idealurilor progresiste, democratice ale revoluției din 1848.
Și-a făcut debutul la București în 1835, iar 3 ani mai târziu a organizat primul teatru dramatic în Iași (primul Teatru Național din România). În următorii 15 ani, Costache Caragiale a colaborat cu cele mai importante teatre naționale ale vremii din Botoșani, Craiova, Iași unde a promovat piesele de teatru ale celor mai talentați dramaturgi romani printre care Vasile Alecsandri și Costache Negruzzi. În anul 1851 Costache Caragiale este ridicat la rangul de pitar. A predat cursul de declamație și mimică la Conxservatorul din București.[4]
În 1850 se întoarce în București și doi ani mai târziu devine cel dintâi director al Teatrului Mare (Național).
A decedat în 1877 și a fost înmormântat în Cimitirul Bellu.[5]
În 1887 fratele său mai mic, Iorgu Caragiale construiește propriul său teatru în București, iar nepotul său, Ion Luca Caragiale avea să devină cel mai mare dramaturg român.
Lucrări modificare
- Scrieri a lui Costache Caragiale, 1840
- Epistolă către Grigore Alexandrescu, 1841
- Leonil sau Ce produce disprețul, 1841
- O repetiție moldovenească sau Noi și iar Noi, 1844, comedie
- O soaré la mahala sau Amestecul de dorinți, comedie
- Îngâmfata plăpumăreasă sau Cucoană sunt
- Doi coțcari sau Feriți-vă de răi ca de foc
- Învierea morților
- Urmarea coțcarilor
- Prologul pentru inaugurarea noului teatru din București, (1852), 1881
- Teatrul Național în Țara Românească, (1855), 1867
Traduceri, adaptări modificare
- Furiosul, 1840
Note modificare
- ^ a b Costache Caragiale, Encyclopædia Britannica Online, accesat în
- ^ Czech National Authority Database, accesat în
- ^ Șerban Cioculescu, Viața lui I. L. Caragiale. Caragialiana, Editura Eminescu, București, 1977, p. 17
- ^ Istoria literaturii române. Vol. III. Epoca marilor clasici. Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1973, p. 306
- ^ Gh. Bezviconi, Necropola Capitalei, Institutul de Istorie „N. Iorga”, București, 1972, p. 85.
Bibliografie modificare
- Dicționarul Enciclopedic Român, ed. Politică, București, 1962-1966
Legături externe modificare
- Dicționarul Enciclopedic Român, ed. Politică, București, 1962-1966
 | Acest articol biografic despre un actor român este un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea lui! |