Cristache Ciolac
Cristache Ciolac.jpg
Lăutarul Cristache Ciolac în epoca de maturitate artistică.
Date personale
NăscutRomânia 1870, București
DecedatRomânia (57 de ani) , București
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațieviolonist Modificați la Wikidata
Activitate
Gen muzicalpopulară, lăutărească
Instrument(e)vioară

Cristache Ciolac, (n. 17 decembrie 1870, București - d. 26 februarie 1927, București) a fost un violonist român de etnie roma , unul dintre primii creatori ai folclorului orășenesc, transformând tehnica lăutarilor români după stilul său propriu de interpretare (secunda mărită lăutărească și tendința spre un stil de virtuozitate). El a reușit, prin maniera sa de interpretare, să ridice tehnica violonistică lăutărească, fiind o influență uriașă pentru stilul dezvoltat mai târziu de Nicolae Buică și Grigoraș Dinicu.

BiografieModificare

S-a născut în 1870 în Bucuresti, în str. Speranței nr. 9, fiind fiul naistului Radu Ciolac și fratele violoniștilor Dănică Ciolac (ce a participat la Expoziția Universală de la Paris ca vioară a doua în orchestra lui Sava Pădureanu), Barbu Ciolac, Alexandru Ciolac și al chitaristului Fotache Ciolac zis „Prințul” (chitarist de mahala de la sfârșitul sec. XIX, compozitorul „Sârbei avocaților”). Începe să cânte, mai întâi, în taraful tatălui său ca vioară a doua, la nunți bucureștene dar și în cârciumile din centrul vechi (Lipscani și Blănari).[1]

În 1890 își formează propriul taraf. Din același an cântă la diferite restaurante de cartier, nunți țărănești de la marginea Bucureștiului, din 1892 începând să fie solicitat de către localurile centrale, mai pretențioase.

În 1894 pleacă în primul său turneu în străinătate, în Belgia, revistele muzicale din România începând să scrie apreciativ despre taraful său.[2]

 
Coperta lucrării Hora din Văleni, una din cele mai populare compoziții a lăutarului Cristache Ciolac

Întors în București, în 1895, începe să cânte la „Berăria cooperativă” de lângă Teatrul Național, dar și la restaurantele „Elyseu”, „Continental”, „Terasa” și „Iordache” (la ultimul cunoscându-l pe violonistul Jan Kubelik, cu care leagă o strânsă prietenie).[3]

În 1900, la Expoziția din Paris atât Ionescu Iordache (bucătarul și patronul de la „Iordache”), cât și Cristache Ciolac reprezintă Pavilionul Românesc.[4] În același an este invitat de președintele Franței, Emile Loubet, să cânte în grădina palatului Elysee, unde primește 2000 de franci și este decorat Ofițer de Academie.[5] În 1901 compune prima sa horă „Hora din Văleni”.

În 1902 îl cunoaște pe George Enescu, acesta culegând de la el o serie de cântece populare ce îl vor inspira în compoziția „Suită sătească”, între care notabile sunt: „Hora nebună”, „Lățeasca” și „Hora miresei” (ultima fiind o variațiune pe tema folclorică, semnată de însuși Ciolac).[6]

Printre admiratorii lui Cristache Ciolac din această perioadă se numără scriitorii Alexandru Vlahuță, Octavian Goga și Barbu Delavrancea. Din vara lui 1902 începe să cânte la Sinaia, în parcul casei boierului Mitică.[7]

În jurul anului 1914, Cristache Ciolac deține supremația tuturor lăutarilor bucureșteni, fiind aproape unanim recunoscut drept cel mai bun lăutar violonist din București. În această perioadă este ascultat de oameni ca Sarah Bernardt, Ignaz Paderewski, Robert de Flers etc.

În 1915 îl cunoaște pe academicianul francez Jean Richepin, ce îl amintește în același an în cotidianul francez „Les Annales”.[8]

În 1916, Cristache Ciolac intră în serviciul popotei Marelui Cartier General al Armatei, protejat fiind de intervenția lui George Enescu pe lângă forurile militare în privința scutirii muzicanților de linia întâi a frontului. Influențat de activitatea muzicală de pe front a lui Ciolac, Radu Rosetti începe să scrie sonete inspirate din versurile lăutărești ale violonistului.[9]

Tot acum Enescu începe să strângă legăturile sale cu Ciolac, notând o altă serie de melodii populare din repertoriul său mai târziu: „Ca la brează”, „Sârba din căruță” și „Hora Bâzoiul” din care se va inspira pentru Sonata nr. 3 pentru pian și vioara în caracter popular românesc.[10]

În 1918, influențat de întâlnirea cu Ciolac, Richepin ține o conferință la Paris cu titlul „Roumaine ame”. În același an, Cristache se lasă de muzică din cauza unei paralizii la brațul drept, angajându-se ca inspector al pescăriilor statului.[11]

DecesulModificare

Moare la 26 februarie 1927, ora 9 seara, după o lungă și chinuitoare suferință. Într-un sicriu improvizat, nebărbierit, cu haină de cerșetor, l-au înmormântat în cimitirul „Pătrunjel”, cu ajutor bănesc adunat cu talerul.[12]

AprecieriModificare

„Admirabilului nostru Ciolac, cu toată recunoștința pentru prețioasa colaborare.[13][14]
George Enescu - compozitor.


„...numai atunci, ne-am dat seama ce răsunet are în sufletul unui român cântecul jalnic al durerilor strămoșești.[14]
Radu D. Rosetti - scriitor.


„Să trăiești dragă Ciolac; patru milioane de oameni cântă de veacuri doina asta, și numai tu știi s'o spui și boierilor.[7]

Culegerile lui EnescuModificare

Cele 43 de melodii notate de George Enescu de la Ciolac în 20 de pagini, poartă titluri precise. Melodiile lăutărești culese, constituie, în realitate, o parte din repertoriul lui Cristache moștenit de la precursorii săi. Culegerile sunt redate, în integralitate, așa cum le-a transcris Enescu după dicteul lăutarului:[15]

Ele au fost transcrise de pe manuscrisul original pus la dispoziție de muzicologul Viorel Cosma de Vulparu Dumitru în 2015 și urmează a fi editate de Muzeul George Enescu, într-o lucrare comună a celor doi autori.

1. Hora Săltăreață, p. 1
2. Hora Țigănească (Romneasca), p. 1
3. Sârba, p. 1
4. Hora Ploaia, p. 2
5. Cimpoiul (sârba), p. 3
6. Doina, p. 4
7. Hora, p. 5
8. Sârba, p. 5
9. Hora boierească, p. 6
10. Hora lui Chipan, p. 7
11. Lelea cu scurteica verde, p. 8
12. Hora Taci, taci, ca pământul / Să n-audă afurisitul, p. 8
13. Hora nebuna, p. 9
14. Hora Cine-a lăsat dragostea / N-ar avea parte de ea, p. 9
15. Hora cercului, p. 9

16. Hora Popișteanca, p. 10
17. Sârba Of! plâng!, p. 10
18. Hora clopotul, p. 11
19. Hora Șapte scări, p. 11
20. Hora Mitocanca, p. 11
21. Hora La major, p. 12
22. Hora Sol major, p. 12
23. Hora la minor, p. 12
24. Hora mi minor, p. 13
25. Hora „Mițo, fă”, p. 13
26. Sărbătorește, p. 14
27. Șapte scări, p. 14
28. Hora Ciolac-La major, p. 15
29. Hora brâulețul-la minor, p. 16
30. Lățeasca (de doi), p. 16

31. Ca la Breaza (de doi), p. 16
32. Hora miresei, p. 17
33. Hora Ut major, p. 17
34. Hora Din Ploiești, pân-la Gheboaia, p. 17
35. Hora la minor, p. 18
36. Sârba, p. 18
37. Țigăneasca (Ca la ușa cortului), p. 18
38. Hora Văleni a lui Ciolac, p. 18
39. Hora Ut major, p. 19
40. Sârba în căruță, p. 19
41. Hora Bâzoiul, p. 20 „re acordat la do
42. Țigăneasca, p. 20
43. Biru' greu. Sârbă, p. 20

Compoziții[16]Modificare

  • Ciolac, C.: Bengaline, sârbă pentru pian solo, dedicată „Dnei Marie Petrescu”, Editura C. Gebauer, București, 2 p.
  • Ciolac, C.: Hora din Văleni, pian solo, Editura C. Gebauer, București, 2 p. și Editura Jean Feder, București, 2 p.
  • Ciolac, C.: Sârba Expoziției din Paris, pian solo, Editura C. Gebauer, București
  • Ciolac, C.: Sârba junimiștilor, pian solo, Editura C. Gebauer, București
  • Ciolac, D.: Hora cooperaților, pian solo, Editura C. Gebauer, București
  • Ciolac, D.: Hora Dinică Ciolac, pian solo, Editura C. Gebauer, București
  • Ciolac, D.: Sârba de la Paris, pian solo, colecția Hore și dansuri naționale, București, Editura C. Gebauer, 1 p.; pentru vioară și pian, colecția Dinicu-Album, caiet 1, Editura C. Gebauer, București
  • Ciolac, F.: Sârba avocaților, pian solo, Editura Ad. Maier și D. Stern, București, 2 p.

DiscografieModificare

Discurile lui Cristache Ciolac au fost înregistrate la casa de discuri Pathé între anii 1911 - 1921 la București.

An Număr de catalog Format Piese Acompaniament
1911 53549 / 53552 shellac, 25 cm, 78 RPM Steluța (romanță)
Hora lui Dobrică și Ciocârlia
orchestra Cristache Ciolac
1911 53553 / 53554 shellac, 25 cm, 78 RPM Berceuse tendre
Când totul e roz (vals)
orchestra Cristache Ciolac
1921 N 71054 shellac, 27 cm, 80 RPM Hora ploaia
Hora brâuleț
orchestra Cristache Ciolac
1921 N 71060 shellac, 27 cm, 80 RPM Mimi d’amour (vals)
Vin pe brațul meu (vals)
orchestra Cristache Ciolac
1921 N 71061 shellac, 27 cm, 80 RPM Hora nebună
Ca la ușa cortului
orchestra Cristache Ciolac

BibliografieModificare

  • Cosma, Viorel: Figuri de lăutari, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.P.R., București, 1960, pp. 151-170
  • Cosma, Viorel: Lăutarii de ieri și de azi, ediția a II-a, Ed. Du Style, București, 1996, pp. 145-162. ISBN 973-92460-5-2
  • Cosma, Viorel: Interpreți din România. Lexicon. Dirijori – cântăreți – instrumentiști – regizori. Vol. I (A-F), Editura Galaxia, București, 1996, pp. 147-148 ISBN 973-97473-5-3 ISBN 973-97473-6-1
  • Cosma, Viorel: București. Citadela seculară a lăutarilor români, Fundația culturală Gheorghe Marin Sepeteanu, București, 2009, pp. 255-274, ISBN 978-973-88609-7-1
  • Poslușnicu, Mihail Gr.: Istoria musicei la români. De la Renaștere până în epoca de consolidare a culturii artistice. Cu 193 chipuri în text, București, 1928

NoteModificare

  1. ^ Cosma, Figuri de lăutari, pp. 151-153
  2. ^ Cosma, Figuri de lăutari, p. 154
  3. ^ Cosma, Figuri de lăutari, pp. 154-155
  4. ^ Cosma, Lăutarii de ieri și de azi, p. 152
  5. ^ Cosma, Figuri de lăutari, pp. 157
  6. ^ Cosma, Lăutarii de ieri și de azi, p. 153-154
  7. ^ a b Cosma, Lăutarii de ieri și de azi, p. 154
  8. ^ Cosma, Figuri de lăutari, p. 162
  9. ^ Cosma, Figuri de lăutari, pp. 163-164
  10. ^ Cosma, Figuri de lăutari, pp. 164-166
  11. ^ Cosma, Figuri de lăutari, p. 166
  12. ^ Poslușnicu, Istoria musicei la români, p. 605
  13. ^ Cosma, București. Citadela seculară a lăutarilor români, p. 268
  14. ^ a b Poslușnicu, Istoria musicei la români, p. 604
  15. ^ Cosma, București. Citadela seculară a lăutarilor români, pp. 269-270
  16. ^ Cosma, Figuri de lăutari, p. 169

Legături externeModificare